Primarul Sibiului propune majorarea cu 15% a salariilor din administratia locala

news

Primarul Sibiului, Astrid Fodor, a initiat un proiect de hotarare pentru majorarea salariilor de baza din administratia locala cu 15%, potrivit Turnul Sfatului.

Daca cei 23 de consilieri locali vor aproba proiectul, in sedinta de saptamana viitoare, cei aproximativ 1.400 de angajati din Primaria Sibiu si serviciile subordonate ar urma sa se bucure de cresterea salariala de la 1 decembrie.

Exceptie de la cresterea salariala de 15% ar urma sa faca secretarul si administratorul public. Pentru cei doi este propusa o crestere cu opt procente, pentru a nu depasi indemnizatia viceprimarilor Sibiului (indemnizatia lor si a primarului este stabilita prin lege si nu prin hotarare a Consiliului local, la fel ca si cea a consilierilor locali).

Cel mai mare salariu de baza, aferent gradatiei II, ar urma sa fie cel alocat secretarului Primariei (16.640 de lei lunar), in timp ce un director cu aceeasi gradatie va primi 13.476 de lei, lunar, salariu de baza. Un sef de birou sau oficiu, cu grad I, va avea un salariu de baza de 8.768 de lei, in timp ce un referent debutant cu studii medii va primi un salariu de baza de 3.890 de lei. Cel mai mic salariu din Primaria Sibiu ar urma sa fie cel al unui muncitor necalificat cu gradatia II – 2.908 lei, lunar.

Majorarea salariilor cu 15% ar insemna un efort bugetar de 14,4 milioane de lei, ajungandu-se astfel la un fond anual de salarii in Primaria Sibiu de peste 23,6 de milioane de euro (118,33 de milioane de lei).

Procentul de 15% este propus ca urmare a faptului ca rata anuala a inflatiei in octombrie 2022, raportat la octombrie 2021 este de 15,32%.

Ultima majorare salariala a avut loc in urma cu un an. In decembrie 2021, salariile de baza angajatilor administratiei locale au crescut cu 10,9%.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: