Primele cifre ale bugetului. Suma consistenta pentru pensii, taieri drastice din fondurile care mergeau la baronii locali prin PNDL

news

Digi24 a facut publice, luni seara, primele cifre din ale bugetului pe 2020. Guvernul Orban isi va asuma raspunderea in Parlament pentru a evita ca PSD sa saboteze bugetul cu propuneri populiste.

Cel mai mare buget, cu un plus de 10 miliarde fata de 2019, il are Ministerul Muncii, care va aloca banii pentru asistenta sociala si mai ales pensii. Ministerul Dezvoltarii va avea mai putini bani, fiind reduse drastic fondurile pentru  PNDL.

Astfel, ministerul Dezvoltarii pierde 4,18 miliarde de lei, Ministerul Agriculturii 2,9 miliarde de lei, iar cel al Sanatatii 3,3 miliarde de lei.

In schimb, Ministerul Apararii va avea cu 3,2 miliarde de lei mai mult, in conditiile in care are de facut niste achizitii militare, dar bani ceva mai multi vor veni si la Ministerul Transporturilor – ministerul de la care de obicei se luau bani la rectificarile bugetare: un plus de 500 de milioane de lei.

Veniturile totale la buget sunt stabilite la 358,9 miliarde de lei si cheltuielile sunt estimate la 399,2 miliarde de lei.

Ca evolutie, veniturile ar urma sa creasca cu 9,4%, deci un ritm intr-un procent cu o cifra si destul de aproape de evolutia Produsul Intern Brut nominal. De cealalta parte, cheltuielile sunt prognozate sa avanseze cu doar 7%.

Cheltuielile de personal vor fi de 109,7 miliarde de lei. Cresc cu 7,5% fata de acest an si vor insemna cam 27,5% din bugetul general consolidat.

Asistenta sociala, inclusiv pensiile, creste mai tare, la 131 de miliarde de lei. Reprezinta o treime din tot bugetul.

Investitiile sunt promise a fi in urcare, la 48,6 miliarde de lei, in crestere cu 12% peste nivelul din acest an. Sunt incluse si fondurile europene aici. Pe plan, ar urma sa se duca la 4,3% din PIB.

Presedintele PNL, premierul Ludovic Orban, a anuntat luni ca a primit din partea conducerii partidului sustinerea pentru angajarea raspunderii in cazul legii bugetului de stat si legii bugetului asigurarilor sociale pe anul 2020, adaugand ca data cea mai buna pentru sedinta de plen a Parlamentului este 23 decembrie.

„Am avut o discutie in care am intrebat daca exista sprijin politic, in cazul in care vom constata ca obiectivul nostru de a adopta bugetul de stat si bugetul asigurarilor sociale de stat pana la sfarsitul anului nu poate fi atins pe calea dezbaterilor parlamentare, daca exista sprijin pentru angajarea raspunderii si am primit sustinerea conducerii PNL pentru aceasta procedura in cazul in care luam decizia de angajare a raspunderii”, a declarat Orban.

El a prezentat pasii pe care ii presupune angajarea raspunderii, indicand ca data cea mai buna ar fi 23 decembrie.

„Calendarul de angajare a raspunderii prevede urmatorii pasi: adoptarea proiectului sau proiectelor de lege in cadrul sedintelor Guvernului, convocarea Birourilor permanente reunite ale celor doua Camere pentru stabilirea calendarului, acordarea unei perioade de timp pentru parlamentari, grupurile parlamentare ca sa poata depune amendamente pe proiectul sau proiectele de lege pe care Guvernul isi angajeaza raspunderea si sedinta de plen la care Guvernul prezinta proiectul sau proiectele de acte normative in plen”, a explicat prim-ministrul.

Potrivit lui Orban, „dupa sedinta de plen, curge termenul de trei zile privitor la posibilitatea de contestare la CCR dupa care mai este nevoie de o sedinta. Termenul de trei zile pentru motiunea de cenzura, daca se depune motiunea de cenzura, iar in cazul in care nu se depune motiune de cenzura mai este necesara convocarea plenului uneia dintre Camere pentru a se anunta in plen termenul de atacare la CCR, dupa care urmeaza promulgarea legii. Cea mai buna data pentru plen este pe data de 23”.

El a precizat ca marti va fi luata decizia privind procedura de adoptare a legii bugetului de stat pe 2020.

„Obiectivul nostru este acela ca pana la data de 31 decembrie Romania sa aiba un buget din partea Guvernului liberal”, a reiterat Orban.

Premierul a fost intrebat daca a convenit cu USR si ALDE sa primeasca anumite amendamente din partea acestor partide la angajarea raspunderii asupra legii bugetului.

„Am avut o prima intalnire si avem in continuare intalniri cu partenerii nostri politici pentru a discuta problema bugetului, pentru a tine cont de punctele de vedere exprimate de partenerii nostri in forma finala a bugetului. Suntem deschisi (…) la acceptarea acelor amendamente care pot avea consecinte benefice asupra economiei, asupra societatii sau asupra anumitor segmente din populatie”, a spus Ludovic Orban.

Premierul a indicat ca nu a luat decizia finala in ceea ce priveste o reducere a subventiilor pentru partide.

„Avem cateva propuneri, pentru ca este necesara restrangerea anumitor cheltuieli nenecesare. In acest sens, le-am prezentat partenerilor propunerile noastre: inghetarea indemnizatiei celor care ocupa functii de demnitate publica la nivel national, judetean si local. (…) In propunerea noastra va exista o reducere a subventiei alocate catre partidele politice. Este un subiect mai sensibil avand in vedere ca in anul 2020 vor avea loc alegerile locale si parlamentare, dar in ceea ce ne priveste pe noi cred ca o reducere a subventiei pentru partide este necesara si credem ca orice partid poate cu propunerea pe care noi am formulat-o, in mod rezonabil, sa sustina campaniile electorale, cu atat mai mult cu cat in cazul localelor fiecare echipa locala care candideaza din partea fiecarui partid are posibilitatea sa aiba contributii care se deconteaza, daca sumele de bani sunt cheltuite in conformitate cu prevederile legale”, a completat Orban.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: