Primele reactii politice dupa ce Dragnea a fost prins ca isi plimba iubita cu un BMW Seria 7 de peste 100.000 de euro: „Ma bucur pentru dansul”

politica

Deputatul USR Ionut Mosteanu a declarat, miercuri, ca in poza postata de Liviu Dragnea pe Facebook in care apare chitanta ca a achitat rovinieta, apare si seria de sasiu a masinii, care este un BMW de peste 100.000 de euro si care nu apare in declaratia de avere a liderului PSD.

“M-am uitat ca domnul Dragnea a fost foarte activ pe Facebook aseara (marti – n.r.). Avea timp, s-a tot blocat traficul si a pus o poza cu chitanta (prin care a platit rovinieta – n.r.) in care se vedea si seria de sasiu. La o simpla verificare pe internet am vazut ca seria de sasiu corespunde unei masini BMW Seria 7 de ultima generatie, un BMW foarte nou, de peste 100.000 euro. Ma bucur pentru dansul ca are prieteni asa de buni care, iata, ii dau o astfel de masina sa se duca la mare de 1 Mai pentru ca nu este masina dansului, nu este in declaratia de avere sau poate si-a cumparat-o si o sa o vedem in declaratia de avere din iunie”, a afirmat deputatul USR.

Liderul PSD a interactionat marti seara cu mai multi oameni pe Facebook, iar la un moment dat a postat o poza in care apare ca a efectuat plata rovinietei, unde se vede si seria de sasiu a masinii.

Potrivit declaratiei sale de avere, liderul social-democratilor detine un autoturism BMW X5 si un autoturism Skoda Superb.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: