Primii bani de la Tel Drum pentru familia Dragnea au venit dupa ce actualul sef PSD a semnat contractul de privatizare

news

Hotelul familiei lui Liviu Dragnea a beneficiat de bani de la Tel Drum la doar sase luni dupa ce seful PSD, pe atunci presedintele Consiliului Judetean Teleorman, a semnat privatizarea companiei aflata in subordinea institutiei pe care o conducea, rezulta dintr-o serie de documente obtinute de G4Media.ro.

Primul milion de lei de la societatea de constructii catre familia lui Liviu Dragnea a intrat pe parcursul a peste zece ani sub forma de investitii si chirii platite chiar de Tel Drum in conturile Hotel Turris SA. Hotelul era detinut la acel moment de fosta sotie a sefului PSD. Firma de construtii a ajuns dupa privatizare la Marian Fiscuci, fost coleg de facultate cu Liviu Dragnea.

Liderul PSD a refuzat sa ofere orice reactie sau informatie la investigatia G4Media.ro, desi a fost contactat in urma cu mai multe zile atat telefonic, cat si pe email si whatsapp. Pe 17 aprilie 2002, Liviu Dragnea, in calitate de presedinte al Consiliului Judetean (CJ) Teleorman vindea Tel Drum. Cumparatorul era Marian Fiscuci (foto), prietenul si fostul coleg de facultate al liderului PSD.

Peste cateva luni, Marian Fiscuci, in calitate de actionar unic al Tel Drum, intoarce un contract catre Hotel Turris SA din Turnu Magurele. Societatea detinuta de fosta sotie a lui Liviu Dragnea, Bombonica Dragnea (actuala Prodana) transmite sume de bani catre Liviu Dragnea sub forma unor chirii. Semnaturile lui Liviu Dragnea si Marian Fiscuci se gasesc pe contractul de vanzare-cumparare datat cu 17 aprilie 2002. Din acest document reiese ca institutia Consiliului Judetean (CJ), reprezentata de actualul sef PSD, ii vinde celui de al doilea, Marian Fiscuci, Tel Drum-ul, regia de drumuri si poduri a judetului Teleorman.

Privatizarea a fost motivata, conform documentelor obtinute de G4Media.ro, de problemele financiare ale regiei judetene. Este vorba de o datorie de 500.000 de lei catre actuala Administratie Nationala de Administrare Fiscala (ANAF). Un alt motiv al privatizarii a fost si lipsa contractelor, conform unui raport al CJ din 2002 obtinut de G4Media.ro.

In cadrul contractului de vanzare + cumparare incheiat cu CJ Teleorman, Marian Fiscuci se obliga sa plateasca pentru actiunile noii societati 800.000 de lei (8 miliarde de lei vechi, aproximativ 250.000 de euro in urma cu 16 ani). Dupa semnarea contractului dintre Tel Drum si Hotel Turris, subordonati ai lui Dragnea din CJ au fost de acord ca Marian Fiscuci sa nu mai fac investitii de 200.000 de euro sau au acceptat in contul lor un aport de capital in natura.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: