Primul lider PSD care recunoaste ca „toti i-am dat voturi lui Simion”. Ciolacu a negat vehement toata campania blatul cu AUR
Presedintele PSD Timis, Alfred Simonis (fost presedinte al Camerei Deputatilor), a recunoscut vineri ca „i-am dat voturi lui Simion”. Afirmatia a fost facuta in fata lui Marcel Ciolacu, in conditiile in care Ciolacu a negat vehement toata campania ca ar exista un blat intre PSD si Georges Simion.
„Iti amintesti cand tu spuneai la partid sa nu ii dea nimeni voturi lui Simion pentru ca nu suntem siguri ca intram in turul 2? Sa stii ca toti i-am dat!”, a spus Simonis, conform unei inregistrari postate de Ciolacu pe TikTok.
Profesorul Cristian Preda a anuntat, dupa aceasta marturisire, ca presedintele Iohannis ar trebui sa-i ceara lui Ciolacu sa demisioneze.
„Ciolacu si Simonis au povestit ca toate organizatiile PSD i-au dat voturi lui Simion la prezidentialele din 24 noiembrie. Daca as fi presedinte, i-as cere imediat demisia lui Ciolacu”, a scris Preda.
Pe 26 noiembrie, Alexandru Muraru, presedintele organizatiei Iasi a Partidului National Liberal, a declarat ca blatul dintre PSD si AUR a functionat perfect la primul tur al alegerilor prezidentiale, PSD „livrand” peste 100.000 de voturi catre George Simion.
Muraru a declarat, intr-o conferinta de presa, ca ”prin inteligenta lui Marcel Ciolacu, PSD si-a scos candidatul in turul intai”.
„A existat acest blat. PSD a transferat peste 100.000 de voturi la George Simion . PSD, prin inteligenta lui Marcel Ciolacu, si-a scos candidatul in turul intai”, a afirmat Muraru.
Intrebat daca nu a fost o greseala acceptarea de catre PNL ca alegerile parlamentare sa aiba loc pe 1 decembrie, intre cele doua tururi de la prezidentiale, Muraru a raspuns ca la cate greseli s-au facut, aceasta pare una dintre cele mici.
„A fost o greseala sa punem alegerile pe 1 decembrie. A fost o eroare, dar intr-un ciclu de erori mari si grave. De departe, cea mai mare eroare a fost de a guverna cu PSD. Este fara doar si poate un vot dat impotriva acestui tip de coalitie politica, care nu functioneaza nici in mentalul electoratului, nici in dorinta electoratului, nici in perceptia romanilor”, a mai spus Muraru.