Primul roman cu Covid-19 care a fost transferat in strainatate. Un charter privat l-a dus in Germania

news

Un barbat diagnosticat cu COVID-19, internat la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta (SCJU) din Sibiu, a fost transferat in strainatate, la solicitarea familiei, fiind primul caz de acest fel din acest spital, a precizat, pentru Agerpres, directorul medical al spitalului, medicul Florin Grosu.

„Am avut o solicitare de transfer in strainatate. (Pacientul n.r.) a fost transferat in conditii de siguranta, asigurat medical, la solicitarea familiei”, a explicat Florin Grosu.

Purtatorul de cuvant al Aeroportului International din Sibiu, Alexandra Pacurar, a confirmat ca un bolnav a fost transferat din Sibiu in Germania, cu un charter privat.

„Confirmam ca am avut un zbor ambulanta in data de 18.11.2020 care a preluat un pasager cu tara de destinatie Germania”, a spus Alexandra Pacurar. La SCJU sunt tratati cei mai multi pacienti cu COVID-19 din judetul Sibiu.

Judetul Sibiu inregistreaza o rata a infectarii de 9,01 la mia de locuitori in ultimele 14 zile, in crestere usoara fata de ziua precedenta cand rata a fost de 9 la mia de locuitori, potrivit raportarii transmise, joi, de Grupul de Comunicare Strategica.

Mai mult despre:

Comentarii: