Primul serviciu secret englez: Un dosar secret vechi de 428 de ani dezvaluie reteaua de spioni bine pusa la punct a reginei Elisabeta I

Timp de mai bine de un secol, a dormit netulburata in Arhivele Nationale: o singura coala de hartie, intitulata „Numele informatorilor”, cu puterea de a dezvalui o retea ascunsa de spioni elisabetani. Acum, dosarul secret vechi de 428 de ani al lui Robert Cecil, spionul reginei Elisabeta I si cel care a descoperit complotul prafului de pusca din 1605, a fost alcatuit folosind acest document cheie. Acesta dezvaluie modul in care Cecil a creat si a folosit o retea de spionaj clandestin pentru a culege informatii despre spiona monarhii europeni pentru tronul Angliei, potrivit The Guardian.

Reteaua era atat de extinsa incat istoricul Stephen Alford – care a vanat spionii elisabetani si a reconstruit cu minutiozitate dosarele lui Cecil despre fiecare „informator” de cand a gasit lista in arhive cu aproape 15 ani in urma – crede ca a fost „primul serviciu secret organizat in mod corespunzator” din Anglia.

Un afgan care a lucrat cu armata SUA în timpul războiului, a murit la mai puțin de 24 de ore după ce a fost luat în custodia ICE

Făgărașul vrea să scoată păcănelele doar din zona istorică. Veniturile, folosite pentru susţinerea proiectelor şcolare

„Sunt o multime de nume scrise, pe unele le-am recunoscut, oameni din sau apropiati de consiliul privat al Elisabetei I si multe pe care nu le stiam. In cele din urma, mi-am dat seama ca numerele de langa numele lor erau numere de inregistrare”, a spus Alford, profesor de istoria moderna timpurie britanica la Universitatea din Leeds. El a scris o carte despre descoperirile sale, „All His Spies: The Secret World of Robert Cecil”, publicata de editura Penguin. Documentul trecut anterior cu vederea, pe care Alford crede ca Cecil a inceput sa-l scrie in 1596, fusese plasat intr-un dosar cu „diverse” de catre arhivarii victoriani.

„Cred ca am fost probabil primul cercetator care s-a interesat de asta. Victorienii aveau un obicei. Atunci cand dadeau peste hartii care nu aveau sens pentru ei, care erau putin misterioase si nu puteau fi puse la dosar intr-un mod ingrijit si ordonat, se scarpinau pe cap si apoi le puneau intr-un dosar cu diverse si le ignorau. Si aici istoricii gasesc acum lucruri cu adevarat interesante”, a spus Alford.

El a inceput sa caute in arhive orice hartie care parea relevanta si avea „un numar in colt” care se potrivea cu numarul informatorului de pe pagina de cuprins. „Trebuia doar sa sper ca marginile hartiei nu fusesera rupte. Si pentru ca manuscrisele erau atat de prost pastrate inainte de secolul al XIX-lea – fiind adesea indesate in camerele din Turnul Londrei – sobolanii si soarecii au ajuns la unele dintre ele. Adesea, erau patate, uneori cu urme de dinti. Este un miracol ca aceste hartii au supravietuit.

Pe masura ce construia treptat dosarul fiecarui informator, a inceput sa vada un model. „Fiecare era ca un dosar de birou, cred. Era la indemana in biroul lui Cecil pentru cand veneau rapoartele sau pentru a tine o evidenta a platilor efectuate.”

Majoritatea spionilor din secolul al XVI-lea lucrau pentru curteni si erau in mod normal „o gramada de pungasi”, care aveau sa apara la intamplare si sa ofere informatii ad-hoc. Informatorii de pe aceasta lista erau diferiti: „Acestia erau indivizi seriosi, multi dintre ei comercianti internationali, care erau pe statul de plata”, a spus Alford.

Anterior, cercetatorii credeau ca Cecil, al carui rol oficial era de secretar de stat, avea „cativa spioni, ici si colo”. Dar cercetarile lui Alford indica faptul ca avea o retea organizata de peste 20 de spioni, in Lisabona, Calais, Bruxelles, Sevilla, Roma, Amsterdam, Scotia, Suedia si in alte locatii nespecificate. „A ales comerciantii pentru ca acestia calatoreau, stiu sa citeasca si sa scrie, vorbesc limbi europene si aveau retele proprii.”

Fiecare agent a fost platit sa-i trimita lui Cecil in secret rapoarte codificate, pe care le-a decriptat folosind un cifru individual, care continea, de asemenea, o inregistrare a platilor si a tuturor comunicarilor lor secrete. „Dupa standardele moderne, cifrurile sunt destul de nesofisticate – vor sugera litere diferite pentru literele alfabetului, sau simboluri sau diagrame pentru regina sau regele Spaniei, de exemplu”, a spus Alford.

Dupa Armada spaniola din 1588, cand catolicul Filip al II-lea al Spaniei a incercat sa invadeze Anglia protestanta si sa o rastoarne pe Elisabeta, Cecil a devenit deosebit de ingrijorat de posibilitatea unui al doilea atac naval spaniol in anii 1590. „Exista o echipa de spioni – doi frati – care pazeau coasta atlantica, undeva langa Biarritz, pentru a vedea daca exista nave spaniole care navigheaza intr-o noua armada sau fac pregatiri militare si navale. S-au prefacut ca transportau marfuri de contrabanda intre Franta si Spania, dar, de fapt, mergeau in porturi si scriau rapoarte despre activitatea navala, numarau navele si aflau ce se intampla”, a adaugat istoricul.

Scrisul de mana din diferitele dosare indica faptul ca Cecil s-a bazat pe cativa oameni de incredere pentru a-l ajuta sa-si conduca operatiunea clandestina.

„Cecil conducea un sistem bine finantat si organizat si asta face o diferenta enorma in modul in care este capabil sa opereze politic – ii ofera intr-adevar informatii adecvate, nu stiri intamplatoare sau barfe. Este primul serviciu secret englez”, a conchis Alford.