Prințul Andrew va renunța la titlurile regale. Este pentru prima oară în peste un secol când un duce își pierde titlul nobiliar

Prințul Andrew va renunța la titlurile regale. Este pentru prima oară în peste un secol când un duce își pierde titlul nobiliar

Prințul Andrew, fratele regelui Charles al III-lea al Marii Britanii a anunțat, vineri, că va renunța la titlurile sale, inclusiv la cel de Duce de York și membru al Ordinului Jartierei, în urma unorr discuții cu fratele său, regele Charles al III-lea.

„În discuțiile cu Regele și cu familia mea apropiată și extinsă, am ajuns la concluzia că acuzațiile continue la adresa mea distrag atenția de la munca Majestății Sale și a Familiei Regale. Am decis, așa cum am făcut-o întotdeauna, să pun datoria mea față de familia și țara mea pe primul loc. Îmi mențin decizia de acum cinci ani de a mă retrage din viața publică, potrivit BBC.

Cu acordul Majestății Sale, consider că trebuie să fac acum un pas mai departe. Prin urmare, nu voi mai folosi titlul sau onorurile care mi-au fost conferite. Așa cum am spus anterior, neg cu fermitate acuzațiile împotriva mea”, se arată în comunicatul său.

Va rămâne prinț, titlu pe care l-a avut de la naștere, ca fiu al regretatei regine Elisabeta a II-a.
Pierderea dreptului de utilizare a titlurilor are efect imediat.

De asemenea, s-a confirmat că nu va petrece Crăciunul cu Familia Regală în Sandringham. Dar se așteaptă să rămână în continuare în casa sa din Windsor, Royal Lodge, unde are propriul contract de închiriere privat, valabil până în 2078.

Fiicele sale, Prințesa Beatrice și Prințesa Eugenie, își vor păstra titlurile. Fosta soție a Prințului Andrew va fi acum cunoscută sub numele de Sarah Ferguson și nu Ducesă de York.

El a încetat să mai folosească titlul Alteța Sa Regală, sau ASR, în 2022, în contextul procesului civil cu Virginia Giuffre, pe care l-a soluționat în cele din urmă fără a-și recunoaște faptele greșite.

Toate afilierile sale militare și patronajele regale au fost returnate mamei sale, regina Elisabeta a II-a, care era monarh la acea vreme.

Prințul Andrew a pierdut în total peste o duzină de titluri militare, inclusiv titluri onorifice de peste mări. Printre acestea se număra și cel de colonel al Gărzilor Grenadier – unul dintre cele mai vechi regimente de infanterie din armata britanică.

El a fost supus unor presiuni tot mai mari din cauza legăturilor sale cu agresorul sexual Jeffrey Epstein, Palatul fiind rugat să ia măsuri împotriva sa. Prințul Andrew s-a confruntat cu o serie de scandaluri, inclusiv un proces cu Virginia Giuffre, îcnheiat cu o înțelegere, întrebări despre finanțele sale și implicarea sa cu un presupus spion chinez. În declarația sa, Prințul Andrew spune că „neagă vehement acuzațiile” împotriva sa.

Istoricul contemporan Anthony Seldon afirmă că retragerea titlurilor Prințului Andrew este un „moment decisiv” pentru familia regală.

Ultima dată când un ducat a fost luat de la un membru al familiei regale de rang înalt a fost acum mai bine de 100 de ani, a declarat el pentru canalul BBC News. Acest lucru s-a întâmplat în 1919, când Prințul Charles Edward – unul dintre nepoții Reginei Victoria – a pierdut titlul de Duce de Albany pentru că a luptat de partea germanilor în timpul Primului Război Mondial.

„Privind din punct de vedere istoric, acesta este un pas foarte, foarte semnificativ”, a adăugat Seldon.

Comentarii

Citește mai departe

Un judecător federal american a dispus eliberarea a peste 600 de persoane arestate în cadrul represiunii administrației Trump împotriva imigrației în Illinois, potrivit WLS, afiliată CNN, dând o lovitură eforturilor federale de a reține și deporta cât mai multe persoane fără acte posibil. Judecătorul districtual american Jeffrey Cummings a dat miercuri dimineață dreptate avocaților de […]
Președintele Israelului, Isaac Herzog, a primit o scrisoare de la președintele american Donald Trump, prin care acesta îl îndeamnă oficial să îl „grațieze complet” pe premierul Benjamin Netanyahu. Netanyahu este judecat de cinci ani pentru acuzațiile de luare de mită, fraudă și abuz de încredere în legătură cu trei cazuri separate. El a respins acuzațiile, […]
Parlamentul pakistanez a adoptat un amendament controversat la constituție, care va extinde puterile șefului armatei și îi va acorda imunitate pe viață, limitând în același timp independența Curții Supreme, într-o mișcare descrisă de critici drept o „înmormântare a democrației”. Feldmareșalul Asim Munir, puternicul șef al armatei pakistaneze, considerat pe scară largă un conducător de facto […]
Secretarul de stat american Marco Rubio se confruntă cu întrebări din partea miniștrilor de Externe din G7 cu privire la legalitatea atacurilor americane din Caraibe asupra ambarcațiunilor pe care le suspectează că transportă droguri. Miniștrii de Externe din G7 s-au reunit în Regiunea Niagara, sub președinția Canadei, pentru a discuta despre Ucraina, un plan de […]
Democrații din Cameră au publicat miercuri e-mailuri care, spun ei, ridică noi întrebări despre relația președintelui Donald Trump cu infractorul sexual condamnat Jeffrey Epstein și cât de mult știa acesta despre abuzul său asupra minorelor – o afirmație pe care Casa Albă a criticat-o drept o „narațiune falsă”. Democrații citează schimburile de replici dintre Epstein, […]