Printul mostenitor al Arabiei Saudite sustine „crearea unui stat palestinian”
Printul mostenitor si lider de facto al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, a afirmat miercuri ca tara sa nu va stabili relatii diplomatice cu Israelul inainte de „crearea unui stat palestinian”, relateaza AFP, preluata de Agerpres.
„Regatul nu va inceta munca sa neobosita pentru infiintarea unui stat palestinian independent cu Ierusalimul de Est drept capitala si afirmam ca regatul nu va stabili relatii diplomatice cu Israelul fara acest lucru”, a declarat el in fata Consiliului Shura, adunare saudita responsabila de consilierea guvernului.
Printul mostenitor a criticat, de asemenea, „crimele fortelor de ocupatie israeliene impotriva poporului palestinian”.
Arabia Saudita, pe teritoriul careia se afla doua dintre cele mai sfinte locuri ale islamului, nu a recunoscut niciodata Israelul si nu s-a alaturat acordurilor Avraam din 2020, negociate de SUA, in urma carora vecinii sai din Golf, Bahreinul si Emiratele Arabe Unite au stabilit legaturi oficiale cu Israelul, urmati de Maroc si de Sudan.
Administratia americana si-a exprimat in mod repetat speranta de a ajunge la un acord de normalizare cu Arabia Saudita, care ar putea schimba balanta in regiune.
In septembrie 2023, inainte de atacul fHamas in Israel, printul mostenitor saudit, Mohammed bin Salman, a declarat ca „se apropie in fiecare zi” de un acord care ar trebui sa intareasca si parteneriatul de securitate dintre Washington si Riad.
Dar printul de 39 de ani, conducatorul de facto al regatului, a subliniat, de asemenea, importanta chestiunii palestiniene. „Trebuie sa le facem viata mai usoara palestinienilor”, a afirmat el.
In timp ce luptele continua in Fasia Gaza de la izbucnirea razboiului pe 7 octombrie 2023, iar mediatorii intampina dificultati in obtinerea unui armistitiu, responsabilii sauditi insista mai mult ca niciodata asupra necesitatii crearii unui stat palestinian.
In ianuarie, ambasadoarea regatului la Washington, printesa Reema bint Bandar al-Saud, a declarat la Forumul Economic Mondial ca normalizarea este imposibila fara o cale „irevocabila” spre crearea acestui stat.