Printul Paul scapa de puscaria din Romania, Franta refuza sa il trimita inapoi: „Risc real de incalcare a Cartei drepturilor fundamentale a UE”

news

Curtea de Apel din Paris a refuzat miercuri sa-l predea Bucurestiului pe Paul Philippe al Romaniei, solicitarea de extradare fiind facuta, potrivit acestuia, in scop „politic”, pentru a executa o condamnare intr-un caz de restituire ilegala de bunuri, transmite France Presse.

Camera pentru extradari a Curtii de Apel din Paris a refuzat predarea „din cauza unui risc real de incalcare a Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene”.

Imbracat intr-un palton negru, costum albastru si camasa mov, Paul Philipe Al Romaniei, cunoscut ca Paul din Romania, in varsta de 75 de ani, a primit decizia cu un zambet, conform relatarii AFP, citata de Agerpres.

Aceasta decizie poate fi atacata de catre procurorul general.

Paul Philipe Al Romaniei a facut obiectul unui mandat european de arestare emis la 18 decembrie 2020, la o zi dupa ce a fost condamnat definitiv in Romania la trei ani si patru luni inchisoare cu executare in dosarul retrocedarii ilegale a Fermei regale de la Baneasa. In acest caz, 18 persoane au fost condamnate, printre care oamenii de afaceri israelieni Tal Silberstein si Beny Steinmetz, iar prejudiciul adus statului a fost estimat de procurori la 145 de milioane de euro.

El a fost arestat provizoriu la data de 27 iunie 2022, in Franta, in vederea executarii mandatului european de arestare emis de catre autoritatile judiciare romane, in baza hotararii judecatoresti definitive de condamnare.

Potrivit Ministerului Justitiei din Romania, instanta din Republica Franceza este competenta sa decida asupra modalitatii de executare a acestui mandat european de arestare si asupra predarii persoanei solicitate.

Tatal sau, Carol Mircea Grigore, nascut in 1920 in Romania, a fost considerat fiul nelegitim al lui Carol al II-lea, rege al Romaniei din 1930 pana la abdicarea sa in 1940 in favoarea fiului sau mai mic, Mihai I. In 1947, familia regala a fost expulzata din Romania de catre comunisti, iar proprietatile sale au fost confiscate.

Paul Philippe, cu cetatenie franceza, britanica si romana, nu a fost niciodata recunoscut ca membru al familiei regale de catre unchiul sau Mihai, ultimul rege al Romaniei, care a murit in 2017.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: