Probele din dosarul inculpatului Dan Andronic au fost anulate. El scapa cu ajutorul CCR

news

Inalta Curte de Casatie si Justitie a dispus luni excluderea mai multor probe din dosarul in care Elena Udrea a fost trimisa in judecata de procurorii DNA pentru trafic de influenta si spalare a banilor, alaturi de Dan Andronic, acuzat de marturie mincinoasa. 

Potrivit deciziei instantei, este vorba de emailurile trimise sau primite de Andronic si documentele stocate pe hard diskuri in legatura cu achizitionarea si administrarea SC Editura Evenimentul si Capital SRL.

„Admite contestatiile formulate de inculpatii Andronic Dan Catalin si Udrea Elena Gabriela impotriva incheierii din camera de consiliu din data de 01.10.2018 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a II-a penala in dosar nr. 9725/2/2017/a1. Desfiinteaza, in parte, incheierea contestata si rejudecand: admite exceptia invocata de inculpatii Andronic Dan Catalin si Udrea Elena Gabriela si, in temeiul art. 102 alin.2-4 C. proc.pen., exclude din materialul probator corespondenta electronica tip email primita/transmisa de catre Andronic Dan Catalin si documentele stocate pe hard diskuri in legatura cu activitatile desfasurate in vederea achizitionarii si administrarii SC Editura Evenimentul si Capital SRL in perioada 23.04.2011- 08.12.2014, atasate la vol. 37 filele 3-240 d.u.p. nr. 604/P/2017 conform procesului verbal din 02.10.2017 nr. 87/P/2015”, se arata in decizia Instantei supreme, citata de Agerpres.

De asemenea, DNA trebuie sa precizeze daca mentine trimiterea in judecata a celor doi inculpati.

„In baza art. 345 alin. 3 C.proc.pen. dispune comunicarea prezentei incheieri Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Directia Nationala Anticoruptie, Sectia de combatere a infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie pentru a preciza, in termen de 5 zile, daca mentine dispozitia de trimitere in judecata a inculpatilor Andronic Dan Catalin si Udrea Elena Gabriela sau solicita restituirea cauzei. In conformitate cu decizia nr. 22 din 18 ianuarie 2018 a Curtii Constitutionale, dispune indepartarea de la dosarul cauzei a acestor mijloace de proba (vol. 37 filele 3-240 d.u.p. nr. 604/P/2017), precum si, in ipoteza mentinerii solutiei de trimitere in judecata, eliminarea referirilor la aceste mijloace de proba si eliminarea redarii continutului acestor mijloace de proba din rechizitoriul nr. 604/P/2017 din data de 18.12.2017. Masura va fi dusa la indeplinire de catre Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Directia Nationala Anticoruptie – Sectia de Combatere a Infractiunilor Asimilate Infractiunilor de Coruptie, caruia i se trimite dosarul de urmarire penala, urmand a fi restituit instantei”, se mai spune in hotarare.

Reactia lui Dan Andronic fata de decizia ICCJ

Intr-o reactie difuzata de Antena 3, Dan Andronic sustine ca dosarul DNA frizeaza absurdul.

”Era de asteptat decizia. Ce s-a intamplat in dosar frizeaza absurdul. Mi-au facut o perchezitie informatica, au luat tot. Dupa vreo doi ani, cei de la DNA s-au hotarat sa faca alta perchezitie informatica, fara mandat. In prima instiintare scria ca perchezitia este unica.

Am fost chemat la martor in primul dosar. Am dat declaratie, dar pentru ca declaratia era favorabila Elenei Udrea, m-au facut martor mincinos. Este o tactica obisnuita a procurorilor. Au actionat ca niste hackeri. Cu un program-spion au obtinut clona si au intrat pe e-mail fara sa respecte nicio lege. Diferenta dintre procurori si hackeri e egala cu zero. Curtea a eliminat din rechizitoriu toate informatiile obtinute ilegal, in dispretul legii.

Miza a fost importanta pentru mine, pentru ca daca s-ar fi consfintit procedeul acesta al DNA, ar fi fost grav. M-am intrebat care este motivul, dar n-am gasit niciunul. Am descoperit totul citind actele din dosar. A fost o lupta grea, pentru ca nu exista un precedent, asa ca este o decizie istorica. Dosarul era construit pe o baza falsa si incercau cu ardoare sa demonstreze contrariul. Avocatul i-a spus procurorului ca nu este legal ce au facut. Acesta a dat un exemplu pueril in instanta”, a declarat Dan Andronic.

Pe de alta parte, Instanta suprema a mentinut decizia Curtii de Apel Bucuresti prin care s-a pus sechestru pe toate bunurile mobile si imobile detinute de Elena Udrea, pana la concurenta sumei de 4,7 milioane de euro, in vederea confiscarii speciale.

Urmatorul termen al procesului a fost stabilit pentru 4 martie.

In decembrie 2017, procurorii DNA au dispus trimiterea in judecata, in stare de libertate, a Elenei Udrea pentru trafic de influenta si spalare a banilor si a lui Dan Andronic pentru marturie mincinoasa.

Dosarul de afla in faza de camera preliminara la Curtea de Apel Bucuresti, instanta care a decis, pe 1 octombrie 2018, inceperea judecarii pe fond, insa Elena Udrea si Dan Andronic au contestat decizia la Instanta suprema.

Potrivit DNA, Elena Udrea este acuzata ca a acceptat promisiunea facuta prin intermediari de omul de afaceri Bogdan Buzaianu, in anul 2011, de a primi suma de 5 milioane de dolari pentru a-si exercita influenta asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei si Hidroelectrica in vederea mentinerii, in conditiile deja negociate, a contractelor pe care societatea omului de afaceri le incheiase cu compania producatoare de energie.

„Din suma promisa, inculpata a primit, in noiembrie 2011, in scopul aratat, prin intermediari, 3.800.000 de dolari, dar si o creanta de 900.000 de euro; creanta reprezenta o suma pe care o firma a omului de afaceri o imprumutase unui tert si care era garantata cu parti sociale ale unei societati comerciale care detinea doua publicatii”, spun procurorii.

Conform DNA, pentru a ascunde ca era beneficiara reala a creantei de 900.000 euro, care i-ar fi conferit pe cale de consecinta si puterea de a influenta activitatea societatii cu activitate media, Udrea a preluat aceasta creanta de la firma controlata de omul de afaceri prin interpunerea unei alte firme paravan, apartinand unei cunostinte.

In cazul lui Dan Andronic, DNA mentioneaza ca, atunci cand a fost audiat ca martor, a facut afirmatii mincinoase cu privire la aspectele esentiale ale cauzei.

„De exemplu, Dan Catalin Andronic a declarat mincinos ca nu a avut cunostinta de imprejurarea ca Elena Gabriela Udrea este beneficiara reala a creantei amintite, care i-ar fi permis acesteia sa controleze societatea media, sa dobandeasca parti sociale, sa se implice in politica editoriala a unui cotidian detinut de aceasta societate; ca ii comunica Elenei Udrea date privind situatia financiara a cotidianului detinut de societatea media si indicatori de performanta, doar pentru a se lauda, pentru a o incunostiinta ca publicatiei ii ‘merge bine’; ca nu i-a cerut Elenei Udrea acordul pentru a publica anumite articole, ci doar s-a consultat cu aceasta pentru a ‘verifica veridicitatea’ informatiilor obtinute”, mai spune DNA.

Elena Udrea a fost condamnata definitiv la 6 ani de inchisoare in dosarul „Gala Bute” pentru luare de mita si abuz in serviciu, insa ea a parasit Romania, aflandu-se in prezent in Costa Rica.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: