Probleme în CV-ul lui Veștea: a absolvit o universitate particulară cu doi ani înainte ca instituția să fie înființată prin lege/ Reacția lui Veștea

Probleme în CV-ul lui Veștea a absolvit o universitate particulară cu doi ani înainte ca instituția să fie înființată prin lege Reacția lui Veștea
Premierul desemnat Adrian Veștea menționează în CV-ul publicat pe site-ul Guvernului că a absolvit, în anul 2000, Universitatea „George Barițiu” din Brașov, instituție de învățământ superior care a fost înființată prin lege doi ani mai târziu și care, până la acel moment, funcționase pe baza unor autorizații provizorii.

Potrivit documentului publicat pe gov.ro, Adrian Veștea este de profesie contabil și a urmat, între anii 1996 și 2000, cursurile universității particulare din Brașov. El precizează că a susținut examenul de licență la Academia de Studii Economice din București, în specializarea „Contabilitate și informatică de gestiune”.

Universitatea „George Barițiu” a fost înființată oficial prin Legea nr. 483 din 11 iulie 2002, publicată în Monitorul Oficial la 17 iulie 2002, la doi ani după momentul în care Veștea declară că și-a finalizat studiile, relatează BizBrașov.

Anterior adoptării legii, instituția funcționa în baza unor autorizații provizorii. Universitatea era administrată de Asociația „Societatea Ateneul Român, Filiala Brașov”, înregistrată în luna mai 1995.

Instituția fusese înființată și era prezidată de Neculai Patrașcu, unchiul lui Lucian Patrașcu, actual viceprimar PSD al municipiului Brașov, fost secretar de stat, fost subprefect și lider al organizației municipale PSD Brașov.

Licența, susținută la ASE București

În componența Universității „George Barițiu” au funcționat o Facultate de Drept și o Facultate de Științe Economice, aceasta din urmă având specializarea „Economia comerțului, turismului și serviciilor”.

Adrian Veștea indică însă în CV că diploma sa de licență a fost obținută în domeniul „Contabilitate și informatică de gestiune”, examenul fiind susținut la Academia de Studii Economice din București.

Universitatea a fost desființată începând cu anul universitar 2017-2018

După aproximativ 16 ani de funcționare în baza legii de înființare, Universitatea „George Barițiu” a intrat în proces de desființare începând cu anul universitar 2017-2018.

Potrivit unei note de fundamentare publicate de Ministerul Educației, conducerea universității a informat instituția, în decembrie 2016, despre decizia asociației fondatoare de a desființa unitatea de învățământ superior.

„Prin adresa cu nr. 47652/08.12.2016, conducerea Universității «George Barițiu» din Brașov comunică Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice decizia Asociației «Societatea Ateneul Român», Filiala Brașov, persoană juridică fondatoare a Universității «George Barițiu» din Brașov, consemnată în Procesul-verbal nr. 09/07.12.2016 privind Adunarea Generală a membrilor fondatori, de desființare a instituției de învățământ superior”, se arată în document.

Legea privind desființarea universității a fost promulgată în decembrie 2018 de fostul președinte Klaus Iohannis.

Studii în administrație publică

Adrian Veștea menționează în CV și absolvirea unui program postuniversitar de specializare la Institutul Național de Administrație, în perioada 2005-2006.

El a urmat ulterior, între anii 2006 și 2007, un program de masterat la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, în domeniul „Managementul administrației publice în contextul integrării europene”.

La momentul efectuării acestor studii, Adrian Veștea era primar al orașului Râșnov. El a fost ales pentru prima dată în această funcție în anul 2004 și a condus administrația locală până în 2016.

Din informațiile cuprinse în CV rezultă că Veștea a desfășurat timp de aproximativ trei ani activități profesionale legate de pregătirea sa economică, înainte de a deveni primar al orașului Râșnov.

Reacția lui Veștea

”Am absolvit o facultate din Braşov, mi-am dat licenţa la Academia de Ştiinţe Economice din Bucureşti. Mai mult decât atât, am şi un masterat, sunt expert contabil, fac parte din corpul experţilor contabil, am profesat în mediul privat înainte de a fi primarul oraşului Râşnov, deci consider că tot ceea ce am parcurs sunt nişte etape normale. Mai mult decât atât, vreau să vă mai dau o informaţie, sunt unul dintre românii care munceşte de la 18 ani, am 52, deci am pe cartea de muncă o perioadă destul de însemnată şi mai mult decât atât, fac parte din categoria celor de vârsta mea care au făcut stagiu militar un an de zile”, a precizat Veştea.

El a menţionat că, atâta vreme cât pe diploma sa de licenţă scrie Academia de Ştiinţe Economice, înseamnă că este o diplomă recunoscută de Ministerul Educaţiei şi de toate instituţiile din statul român.

Citește și

Comentarii

Citește mai departe

Rusia spune că țările care își reconsideră sprijinul pentru Ucraina sunt doar prea slabe pentru a-și mai continua eforturile de susținere a Kievului. Rusia nu a dat niciun semn că ar considera recenta poziție a guvernului bulgar față de Ucraina drept un gest de bunăvoință, scrie Novinite. Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, […]
Egiptul şi Turcia, două dintre cele mai importante puteri din Orientul Mijlociu, îşi consolidează rapid relaţiile politice, militare şi economice, după mai mult de un deceniu de confruntări şi după restabilirea deplină a relaţiilor diplomatice în urmă cu trei ani. Liderii şi oficialii celor două state se întâlnesc cu o frecvenţă neobişnuit de mare, iar […]
Rusia se pregătește să mobilizeze peste 500.000 de persoane în această toamnă, susține Andrii Kovalenko, șeful Centrului ucrainean pentru combaterea dezinformării din cadrul Consiliului Național de Securitate și Apărare, potrivit RBC Ukraine. Potrivit expertului, unii dintre ruși vor fi trimiși pe frontul din Ucraina aproape imediat. „Rusia se pregătește să mobilizeze cel puțin 500.000 de […]
Prim-vicepreşedintele PSD Victor Negrescu afirmă că se opune categoric oricărei formule de guvernare alături de AUR şi susţine că formaţiunea trebuie izolată politic, din cauza riscurilor pe care intrarea sa la putere le-ar genera pentru România. Social-democratul a declarat că poziţia sa nu este determinată de interesele de partid, ci de consecinţele pe care o […]
Un bărbat în vârstă de 29 de ani a fost reţinut de poliţiştii Capitalei, după ce a publicat pe reţelele de socializare mai multe înregistrări în care ameninţa că va ucide o femeie şi le reproşa, în termeni grosolani, poliţiştilor şi jandarmilor că nu intervin pentru a-l împiedica. Poliţia Capitalei a publicat o înregistrare video […]