news

Programul REGIO – o oportunitate de avut in vedere pentru micii antreprenori (P)

A porni pe drumul antreprenoriatului presupune numeroase riscuri, dar si oportunitati. Este vorba despre curajul de a infrunta orice dificultati, de a depasi esecurile si de a transpune in realitate planuri mari. De cele mai multe ori insa, tot elanul, este subminat de piedicile intampinate, dintre care se remarca una dintre cele mai amenintatoare: lipsa surselor de finantare.

Programul Operational Regional 2014-2020 – sau, pe scurt, REGIO – reprezinta insa un ajutor nesperat pentru microintreprinderi, care pot identifica sursele de finantare necesare in fonduri UE nerambursabile.

Dezvoltarea unui business de la stadiul de simpla idee si pana la rezultate concrete obtinute presupune eforturi sustinute, iar grijile cu privire la finantare sunt atenuate cu ajutorul acestui Program Operational Regional. Exista totusi cateva conditii pe care trebuie sa le indeplineasca cei interesati sa intre in competitia de pe piata, care sunt prezentate detaliat si in cadrul Ghidului specific dedicat Prioritatii de Investitii 2.1.A Microintreprinderi. Iata care sunt acestea, pe scurt:

  • Firma in cauza trebuie sa fie inregistrata de cel putin un an de zile (cel tarziu la 3 ianuarie 2018)
  • Firma trebuie sa aiba profit din exploatare la finele anului 2018
  • Firma nu trebuie sa fie in stare de faliment, insolventa sau lichidare
  • Firma trebuie sa aiba un numar mediu de maxim 9 angajati
  • Cifra de afaceri anuala neta sau valoarea activelor totale trebuie sa fie de maximum 2 milioane euro

Pentru ce tipuri de obiecte de activitate se poate obtine finantare? Raspunsul la aceasta intrebare este unul multiplu, dupa cum specifica si Ghidul dedicat Prioritatii de Investitii 2.1.A Microintreprinderi. Cei interesati pot sa afle mai multe informatii de pe site-ul inforegionordest.ro.

Ce sume pot fi obtinute prin acest tip de finantare nerambursabila? Un minim de 25.000 euro si un maximum de 200.000 de euro poate parea doar un vis pentru un mic antreprenor. Este totusi insa ceva realizabil, cu conditia ca investitia sa fie facuta in mediul urban si sa se incadreze in activitatile specifice mentionate in cadrul Ghidului.

Care este termenul limita pentru depunerea proiectelor si implementarea lor ulterioara? Cei interesati ar trebui sa depuna proiectele si cererile de finantare pana pe data de 8 noiembrie 2019, luand de asemenea in considerare si faptul ca termenul de implementare al activitatilor din respectivele proiecte nu trebuie sa depaseasca data de 31 decembrie 2023.
REGIO are ca obiectiv primordial dezvoltarea regionala, iar acest obiectiv a inceput deja sa se materializeze. Ca exemplu, doar pentru regiunea Nord-Est, dupa cum mentioneaza si reprezentantii Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est (www.adrnordest.ro), au fost semnate, in cadrul apelului din 2016, peste 200 de contracte de finantare, aproape jumatate din acestea ajungand sa fie deja finalizate.

Se pare ca da, se poate! Cu REGIO Calatoria continua, dupa cum mentioneaza si sloganul Programului. Antreprenorii care intampina problema lipsei surselor de finantare ar trebui cu siguranta sa aiba in vedere si acest Program Operational Regional, despre care pot sa afle mai multe informatii din cadrul website-urilor mentionate si anterior: www.inforegionordest.ro si www.adrnordest.ro.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24
Tags: regio

Recent Posts

Intr-o comuna din Hunedoara exista un singur candidat la alegerile locale, care se poate deja considera primar

Comuna Batrana din judetul Hunedoara isi cunoaste deja viitorul primar, asta pentru ca doar un…

38 de minute ago

Trei insotitoare de bord laudate ca au oprit o bataie intre pasageri

Trei insotitoare de zbor au fost laudate pentru dezamorsarea cu succes a unei dispute care…

45 de minute ago

Lupta impotriva turismului excesiv: Amsterdam interzice construirea de noi hoteluri daca nu se inchid altele

In Amsterdam nu se va mai permite construirea de noi hoteluri ca parte a luptei…

O oră ago

Veche de aproape un secol, aceasta „cafenea capodopera” din Tokyo descurajeaza socializarea si interzice telefoanele mobile

In Lion Cafe, aflat in districtul Shibuya din Tokio, primul lucru pe care il observam…

O oră ago

In cativa ani, datorita introducerii masive in trafic a masinilor autonome, semafoarele ar putea avea patru culori: verde, rosu, portocaliu si alb

Pe masura ce masinile si camioanele devin mai inteligente si mai conectate, luminile semafoarelor, care…

2 ore ago