Proiect: soferii care depasesc cu peste 100 km/h viteza fata de limita admisa raman fara permis pentru 180 de zile, amenda pana la 2.900 de lei si retinerea certificatului de inmatriculare

news

Mai multi parlamentari PNL, PSD, UDMR, USR si neafiliati au depus la Parlament un proiect de lege care prevede un nou prag de viteza la care sa fie sanctionati conducatorii auto care depasesc cu 100 km/h viteza maxima admisa pe un sector de drum, informeaza Agerpres.

Fapta, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic se va sanctiona cu suspendarea permisului de conducere pentru o perioada de 180 de zile, pe langa amenda intre 1.305 lei si 2.900 lei si cu retinerea certificatului de inmatriculare a autovehiculului pentru sase luni.

In cazul in care, in sase luni de la data restituirii permisului, conducatorul savarseste o noua fapta, perioada de suspendare se majoreaza de drept cu inca 30 de zile. „Perioada de suspendare majorata se comunica in termen de 15 zile de la data aplicarii sanctiunii contraventionale complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce”, prevede proiectul.

„Politistul rutier elibereaza conducatorului de vehicul o dovada inlocuitoare cu drept de circulatie pentru 15 zile. Daca in perioada de 6 luni de retinere a certificatul de inmatriculare sau de inregistrare a autovehiculului, perioada inceputa cu ziua imediat urmatoare celei expirarii valabilitatii dovezii inlocuitoare, un agent constatator identifica in trafic autovehiculul care are certificatul de inmatriculare sau de inregistrare retinut, acesta dispune sanctiunea contraventionala complementara a confiscarii autovehiculului care are certificatul de inmatriculare sau de inregistrare retinut”, mai prevede proiectul.

Totodata, mijlocul de transport confiscat se valorifica in conditiile prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 14/2007 pentru reglementarea modului si conditiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, in proprietatea privata a statului, aprobata cu modificari prin Legea nr. 274/2007.

In expunerea de motive a proiectului, initiatorii arata ca desi in 27 februarie anul acesta a fost introdus in OUG 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice un nou prag de viteza, de peste 70 de km/h fata de limita legala, incercandu-se „temperarea” conducatorilor auto si implicit a traficului, „se pare ca aceasta modificare nu a avut rezultatul scontat”.

„De la data intrarii in vigoare a acestei ordonante, respectiv 27 februarie, si pana la data de 30 august 2022 au fost peste 3.440 de conducatori auto care au depasit cu peste 70 km/h limita de viteza legala, iar numarul de accidente din cauza nerespectarii regimului legal de viteza a fost foarte mare, fiind prima cauza a producerii de accidentelor rutiere grave”, mentioneaza acestia.

„Viteza excesiva (viteze de peste 100 km/h fata de normele in vigoare) ar trebui pedepsita mai aspru, deoarece consecintele actiunii voite ale conducatorului auto, in situatia aparitiei unui accident rutier, sunt intotdeauna grave si au drept rezultat, in cele mai multe cazuri, decesul unor participanti la trafic. Fiecare conducator auto trebuie sa constientizeze ca rezultate actiunii sale de a conduce cu viteza de peste 100 km/h fata de normele in vigoare nu vor avea consecinte numai asupra sa, ci pot avea consecinte si asupra familiei sale. De asemenea, foarte multi conducatori auto nu realizeaza amploarea gravitatii consecintelor la care se expun in cazul unui impact la viteza ridicata, acestea marindu-se in mod proportional cu viteza. O viteza chiar si cu cativa km/h mai putini poate face diferenta dintre evitarea sau nu a unui accident ori dintre viata si moarte”, mai arata initiatorii.

Ei au mai apreciat ca este necesara crearea unei noi trepte in aplicarea sanctiunilor, respectiv depasirea cu peste 100 km/h a limitei legale de viteza, si deoarece „caracteristicile tehnicii auto s-au schimbat foarte mult in ultimii ani, in sensul ca pot avea viteze de peste 200 km/h si intr-un timp foarte scurt”.

Proiectul va intra mai intai in dezbaterea Senatului, Camera Deputatilor fiind for decizional.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: