Cercetătorii susțin că respectivele campanii reprezintă „o amenințare directă la adresa integrității democratice” a Canadei și avertizează asupra utilizării rețelelor sociale, a dezinformării și a conținutului generat cu inteligență artificială pentru a alimenta tensiunile politice.
Potrivit raportului, presiunea separatistă a crescut în Alberta după ce un grup civic a anunțat că a strâns suficiente semnături pentru declanșarea unui referendum privind independența provinciei.
Dacă procedurile vor continua, votul ar putea avea loc chiar pe 19 octombrie.
Mișcarea separatistă din Alberta este alimentată de ceea ce canadienii numesc „alienare occidentală” — percepția că provincia bogată în resurse naturale este ignorată sau exploatată economic de autoritățile federale de la Ottawa.
Totuși, sondajele arată că doar aproximativ 25% dintre locuitorii provinciei susțin în prezent independența.
Raportul a fost realizat de Centrul Global pentru Reziliență Democratică, Centrul pentru Inteligență Artificială, Date și Conflict și organizația DisinfoWatch.
Autorii susțin că rețele asociate propagandei ruse și alte conturi online încearcă să amplifice frustrările locale și să transforme tensiunile regionale într-o criză politică majoră.
„Actorii străini exploatează nemulțumiri regionale reale”, afirmă cercetătorii, referindu-se la sentimentul că Alberta este dezavantajată economic în raport cu restul Canadei.
Potrivit raportului, atunci când „actorii externi amplifică narativele separatiste, normalizează anexarea, încurajează ruptura națională sau subminează încrederea în procesele democratice”, problema devine una de securitate națională.
„Devine o amenințare directă la adresa integrității democratice, a securității naționale și a suveranității cognitive a Canadei”, se arată în document.
Cercetătorii descriu presupusa implicare rusă drept „doctrinală, operațională și susținută”.
Potrivit raportului, strategia ar urmări introducerea unor mesaje separatiste în conversațiile locale prin intermediul conturilor de social media și al unor platforme care au mai fost implicate în răspândirea dezinformării.
Scopul ar fi crearea unui efect de „spălare a informației”, în care nemulțumirile autentice ale populației sunt amestecate cu narative strategice străine.
BBC a transmis că a solicitat un punct de vedere ambasadei Rusiei în Canada. Inteligența artificială și influencerii americani, folosiți pentru amplificarea mesajelor
Raportul avertizează și asupra utilizării inteligenței artificiale generative pentru crearea unor videoclipuri și comentarii politice care imită discursul canadian autentic.
Autorii susțin că astfel de materiale sunt distribuite pentru a influența dezbaterea publică și pentru a crea impresia unui sprijin mai mare pentru independență.
Marcus Kolga, directorul DisinfoWatch, a declarat pentru BBC că este esențial ca dezbaterea să rămână una internă și să nu fie manipulată din exterior.
„Esențial este să ne asigurăm că oamenii au o discuție pe plan intern, lipsită de astfel de manipulări”, a spus el.
Potrivit raportului, și influenceri americani ar contribui la amplificarea tensiunilor. „Toarnă gaz asupra problemei din exterior”, a afirmat Kolga, adăugând că scopul este provocarea unei reacții politice.
Cercetătorii susțin că oficiali din administrația Donald Trump ar fi avut contacte directe cu lideri separatiști din Alberta și ar fi făcut declarații considerate favorabile cauzei acestora.
În ianuarie, premierul canadian Mark Carney și lidera provinciei Alberta au cerut public Statelor Unite să respecte suveranitatea Canadei, după apariția informațiilor privind discuții între separatiști și reprezentanți ai administrației Trump.
Chiar dacă un referendum ar avea loc și ar fi câștigat de tabăra pro-independență, procesul de separare ar fi extrem de complex.
Legislația canadiană prevede că o „majoritate clară” trebuie să susțină independența, întrebarea referendumului trebuie aprobată, iar întregul proces ar necesita supravegherea Camerei Comunelor.
Ulterior, Alberta ar intra în negocieri dificile și de lungă durată cu guvernul federal pentru stabilirea condițiilor separării.