Propaganda rusilor sare in apararea lui Dragnea, dupa ce a fost ironizat de vedeta MSNBC: „O dezinformare, un atac asupra Romaniei”

actualitate

Portalul in limba romana Sputnik.md publica un text in apararea lui Liviu Dragnea, dupa ce seful PSD a fost indelung ironizat intr-un celebru talk-show din Statele Unite. Platforma de stiri Sputnik face parte din grupul de presa Rossiya Segodnya, care este finantat de catre guvernul de la Moscova.

Sputnik.md sustine ca realizatoarea show-ului, Rachel Maddow, foarte populara in Statele Unite, este „controversata”. „Una dintre cele mai controversate realizatoare TV din Statele Unite, Rachel Maddow de la postul MSNBC, a atacat coalitia guvernamentala si mai ales pe Liviu Dragnea. Maddow a alocat cateva minute subiectului legat de coruptia din Romania, creand din Dragnea un personaj demn de oprobiul publicului american, preluand, fara sa verifice, retorica opozitiei politice”, ataca Sputnik.

Citeste si: Printre hohote de ras, o vedeta de talk-show din SUA relateaza ce se intampla in Romania: „Inca este seful partidului de guvernamant!” – Video

Platforma rusa sustine apoi ca publicul din SUA a fost „dezinformat”.

„Este surprinzator cum un post cu notorietatea si audienta MSNBC isi permite sa difuzeze asemenea emisiuni fara sa se informeze, dezinformand publicul cu stiri false si creand o imagine proasta Romaniei, prin atacuri la adresa guvernului si a liderului celui mai important partid.

In primul rand, Dragnea nu a fost condamnat pentru corputie, ci pentru „fraude la referendum”, pentru „denaturarea rezultatului scrutinului” — o informatie care se putea afla foarte usor. In al doilea rand, Dragnea nu se confrunta cu „noi acuzatii de coruptie”, ci este judecat pentru „instigare la abuz in serviciu”, o acuzatie extrem de ciudata in contextul interpretarilor date de jurisprudenta internationala, care pune accentul pe precizarea exacta a termenilor, ceea ce nu e cazul aici. In fine, important e ca comite o alta dezinformare.

In al treilea rand, cum isi imagineaza un jurnalist, oricat de aberant ar fi, ca o tara a UE, mai ales supusa controlului MCV, poate „legaliza mita si coruptia”? In al patrulea rand, gratierea coruptiei nu se refera la „toti”, dar in primul rand nu a fost initiativa guvernului, ci a unui parlamentar — iar guvernul, ca si „coruptul Dragnea” s-au opus acestui demers. In plus, e de mentionat ca initiativa a apartinut chiar celui care a impus subordonarea totala fata de SUA, fostul presedinte Basescu.

Deci, o deziformare la toate capitolele, un atac asupra Romaniei, cum ar spune cei de la LARICS — pe care ii sesizez pe aceasta cale sa vada ce este cu aceasta Rachel Maddow. Poate, cine stie, o fi omul rusilor?”, arata Sputnik in continuare.

In final, autorul sustine ca Rachel Maddow a difuzay mai multe „fake news”.

„De mentionat insa ca „jurnalista” in cauza a comis mai multe ‘fake news’ in cariera — cele mai recente fiind impotriva presedintelui Donald Trump. Astfel, Maddow a dezinformat in legatura cu taxele platite de Trump cu 12 ani in urma, ca in Venezuela ar fi fost proteste contra lui Trump fiindca acesta ar fi primit milioane de la companiile locale, apoi i-a inventat lui Trump si niste fonduri inaugurale”, mai scrie Sputnik.

Platforma Sputnik este de fapt cea specializata in „fake news”, dupa cum acuza mai multi inalti oficiali ai Uniunii Europene. Recent, Sputnik a difuzat numeroase stiri false despre Emmanuel Macron, noul presedinte al Frantei. Celor de la Sputnik li s-a interzis, in campania electorala, sa mai participe la evenimentele organizate de Macron.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: