Propagandistii PSD au luat la foc la televiziunile partidului dupa ce i-au vazut pe judecatori in strada: „Nu au voie sa faca asa ceva. Incalca legea. Este foarte grav”

news

Analistul pro-PSD Bogdan Chirieac a declarat, sambata, la Romania TV ca este interzis ca judecatorii sa protesteteze. Peste 100 de judecatori si procurori au protestat, sambata, pe treptele Curtii de Apel din Bucuresti impotriva atacurilor PSD-ALDE la adresa justitiei.

„Nu au voie sa faca asa ceva. Incalca legea. Ca magistrat, procuror, in acest moment, nu ai voie sa faci nici greva, nici sa instigi, nici sa consideri Comisia de la Venetia peste institutiile legislative din tara noastra, peste Parlament si Curtea Constitutionala pentru ca este un organism consultativ al Consiliului Europei. Este un act foarte grav care imi arata inca o data situatia cumplita din justitia din Romania. Presedintele Iohannis ar trebui sa dezavueze acest demers. Nu poti instiga la greva sau proteste din partea magistratilor. Maine te trezesti ca ofiterii activi din armata fac greva” a declarat Bogdan Chirieac la Romania TV.

Aproximativ 100 de procurori si judecatori au protestat in tacere, astazi dupa-amiaza, pe treptele Curtii de Apel din Capitala fata de modificarile aduse legilor justitiei si fata de inceperea acestui proces legislativ fara obtinerea unui aviz din partea Comisiei de la Venetia. Vineri, procurorii Parchetului de pe langa Judecatoria Brasov au cerut suspendarea oricaror decizii din partea CCR sau din partea celorlalti factori implicati in procesul legislativ cu privire la legile justitiei pana la emiterea avizului Comisiei de la Venetia si respectarea intocmai a recomandarilor GRECO.

Magistratii s-au adunat pe treptele Curtii de Apel in jurul orei 17.00, afisand pancarte cu mesaje precum „Pentru o justitie independenta”, „Avizul Comisiei de la Venetia”, „Principiul separatiei si echilibrului puterilor in stat” sau „Conformarea obligatoriei cu recomandarile GRECO”.

Protestul s-a desfasurat in tacere, fiind organizat de catre Forumul Judecatorilor. Marti, asociatia si-a anuntat retragerea de la lucrarile Comisiei parlamentare speciale pentru legile justitiei si a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii sa constate ca unele amendamente la Codurile penale aduc atingere independentei, prestigiului si credibilitatii justitiei, cu consecinta subminarii autoritatii acesteia.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: