Proteste violente la Roma din cauza restrictiilor. Raniti printre politisti si demonstranti – Video

externe

Cel putin un politist a fost ranit si cativa manifestanti au fost arestati in urma ciocnirilor care au avut loc marti la protestele contra restrictiilor antiepidemice in apropierea cladirii parlamentului din capitala Italiei, Roma, transmite dpa, preluand ANSA, informeaza Agerpres.

Conform cotidianului La Repubblica, demonstrantii au relatat ca in randurile lor s-au inregistrat raniti.

Demonstrantii, printre care s-au aflat proprietari si angajati ai unor restaurante, magazine si sali de sport, protestau fata de restrictiile impuse activitatilor lor din cauza epidemiei.

Cateva zeci de persoane au incercat sa sparga barajele in piata din fata sediului Camerei Deputatilor. Au fost aruncate petarde.

Unii demonstranti – in majoritate barbati, dar si femei – nu aveau masti de protectie.

Un barbat purta o caciula de blana cu coarne, amintind de unul dintre atacatorii care au luat cu asalt cladirea Capitoliului de la Washington in ianuarie.

Conform ANSA, asociatii din cateva orase italiene au organizat proteste impotriva inchiderii de activitati din cauza epidemiei.

Guvernul a declarat pe perioada Pastelui intreaga tara ‘zona rosie’, masura care a expirat luni.

Cu toate acestea, multe interdictii raman in vigoare pana la sfarsitul lunii aprilie. Spre exemplu, restaurantele nu sunt autorizate sa functioneze la interior, iar salile de fitness sunt in continuare inchise.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: