Alegerile din 2025 sunt cele unde competitorii au declarat cele mai mari venituri si cheltuieli de pana acum, anunta Expert Forum, precizand ca veniturile totale declarate au ajuns la 165 milioane de lei, iar cheltuielile au ajuns la 133 milioane de lei, pe baza datelor despre finantarea campaniei publicate pe 2 mai – ultima zi de raportare fiind 30 aprilie – de Autoritatea Electorala Permanenta. In ceea ce priveste contributiile candidatilor, cel mai mult au declarat candidatii independenti Victor Ponta – 33,9 milioane de lei si Nicusor Dan – 17,8 milioane de lei. in ceea ce priveste transferurile partidelor, cei mai multi bani au fost transferati pentru candidatul Crin Antonescu (Alianta Romania Inainte), adica 80 de milioane (fata de 62 de milioane de lei la ultima raportare), astfel: PSD – 76 milioane de lei, UDMR – 2,4 milioane de lei, PNL – 2 milioane de lei, transferurile fiind realizate doar din fonduri private, fara subventii.
”Veniturile totale declarate au ajuns la 165 milioane de lei (fata de 108 milioane de lei pe 25 aprilie), iar cheltuielile au ajuns la 133 milioane de lei. Alegerile din 2025 sunt cele unde competitorii au declarat cele mai mari venituri si cheltuieli de pana acum”, precizeaza Expert Forum, citat de news.ro.
Veniturile din acest an – care cel mai probabil vor mai creste – se apropie de cele declarate la alegerile din noiembrie, adica 122 de milioane de lei. De data aceasta contributiile candidatilor au fost mai mari, de 55,9 milioane de lei, comparativ cu 11 milioane la alegerile din noiembrie. Transferurile de 108,5 milioane de lei au avut o valoare similara cu cea de la alegerile anterioare, cand s-au declarat 110 milioane de lei. Costurile sunt duble fata de cele de la alegerile prezidentiale din 2019, cand s-au declarat 78 milioane de lei. Fata de cele din 2014, alegerile costa de patru ori mai mult.
Contributiile candidatilor au ajuns la 55,9 milioane de lei, fata de 38 milioane de lei pentru primele 3 saptamani. Cel mai mult au declarat candidatii independenti Victor Ponta – 33,9 milioane de lei si Nicusor Dan – 17,8 milioane de lei. Lavinia Sandru a declarat 2,8 milioane de lei, iar Daniel Funeriu 800 de mii de lei – similar cu raportarea anterioara. Cristian Terhes a declarat 200 mii de lei, Silviu Predoiu 80,000 de lei, iar Ion John Banu Muscel 215 mii de lei. Ceilalti candidati – Crin Antonescu, George Simion, Elena Lasconi si Sebastian Popescu – nu au declarat contributii din fonduri primite de candidati.
Procentual, Victor Ponta a declarat cel mai mult, adica 60% din banii inregistrati din contributia candidatilor. Nicusor Dan a inregistrat 32% din totalul fondurilor declarate din contributii.
Majoritatea fondurilor (99%) provin din imprumuturi, adica 55 de milioane de lei. In rest, 595 de mii de lei provin din venituri proprii si 35,000 din donatii. Singurul candidat care a declarat donatii este Victor Ponta, iar venituri proprii au fost declarate de cinci candidati.
Valoarea totala a transferurilor de fonduri declarate de cinci partide pana la 30 aprilie a fost de 108 milioane de lei, crescand de la 70 milioane de lei, cat a fost la ultima raportare.
Cei mai multi bani au fost transferati pentru candidatul Crin Antonescu (Alianta Romania Inainte), adica 80 de milioane (fata de 62 de milioane de lei la ultima raportare), astfel: PSD – 76 milioane de lei, UDMR – 2,4 milioane de lei, PNL – 2 milioane de lei; transferurile au fost realizate doar din fonduri private, fara subventii. UDMR si PNL nu au mai transferat bani de la ultima raportare. PSD ramane de departe principalul contributor la campania lui Crin Antonescu.
AUR a transferat pentru candidatul George Simion din imprumuturi in total 26,9 milioane de lei – o crestere semnificativa fata de 7 milioane de lei cat fusese declarant pana pe 24 aprilie. ”Nu putem identifica daca acestea provin de la persoane private sau juridice, intrucat partidul a notat imprumut in bani de la persoane fizice si/sau persoane juridice”, subliniaza Expert Forum.
USR a declarat in total 1,2 milioane de lei – fata de 1,1 de mii cat se raportase anterior; celelalte partide nu au declarat subventii.
AUR a declarat de la ultima raportare 17 milioane de lei, din care aproape 9 milioane doar pe 29 aprilie. PSD a declarat intre 24 si 30 aprilie 24 de milioane. PNL si UDMR nu au mai declarat nimic de la inceputul campaniei. Datele arata o intensificare a raportarilor in a doua jumatate a campaniei electorale
”Faptul ca un candidat, Crin Antonescu, a beneficiat de contributii semnificative din partea partidelor politice, reprezentand aproape jumatate din toate fondurile declarate in campania electorala, poate afecta echilibrul electoral si ii poate oferi acestuia un avantaj vizibil. Consideram ca limita maxima pentru venituri si cheltuieli, de 81 de milioane de lei, este prea ridicata si ar trebui redusa”, noteaza Expert Forum.
In total, competitorii au cheltuit 133 de milioane fata de aproape 90 de milioane de lei, cat declarasera la raportarea anterioara, pe 24 aprilie.
Cele mai mari cheltuieli au fost realizate de catre:
Crin Antonescu / Alianta Romania Inainte – 64 milioane de lei – 48 % din totalul cheltuielilor. 61 de milioane de lei au fost cheltuite de catre PSD.
Victor Ponta – 32,7 milioane de lei – 24%
Nicusor Dan – 17,5 milioane de lei – 13%
George Simion (AUR) – 13 milioane de lei – 10 %
Lavinia Sandru (PUSL) – 1,8 milioane de lei – 2%
Elena Lasconi (USR) – 1,1 milioane de lei – 1%
Din total, 47% s-au cheltuit pentru servicii online (62,8 mil. lei), 28 % pentru reclama in radio/tv/presa (38,1 milioane de lei), 8% pentru tiparituri (11,3 mil. lei) si pentru alte cheltuieli – 15% (20 mil lei). In acest ultim capitol intra o diversitate de cheltuieli, inclusiv consultanta, vestimentatia voluntarilor, servicii mandatar financiar, inchirieri de spatii sau transport. In cazul unor competitori nu este foarte clar ce includ aceste cheltuieli intrucat este marcata doar categoria generala, iar altii au inclus detalii care permit urmarirea mai detaliata a cheltuielilor.
Competitorii au cheltuit intre 4 si 29 aprilie 8,4 milioane de lei pentru servicii platite de promovare Meta si 2,3 milioane de lei pentru servicii platite de promovare Google.
Pentru Crin Antonescu / Alianta Romania Inainte:
PSD a cheltuit 62 de milioane de lei: 48% din bani s-au cheltuit pe promovare TV (30 mil. lei), 35% pentru online (22 mil. lei), 4% pentru tiparituri (2,6 mil lei), 3% pentru cercetari sociologice (2 mil lei) si 5 mil. lei pentru alte tipuri de contracte. Din datele disponibile nu reiese evident daca PSD a cheltuit pentru vestimentatia destinata voluntarilor.
UDMR a cheltuit 1,8 milioane de lei: 45% din bani, adica 833 mii de lei pentru online (mai multi furnizori), 22% pentru tiparituri (399 mii lei) si 384 mii de lei (21%) pentru radio/presa/tv.
PNL a cheltuit 378 de mii de lei, pentru contracte din categoria altele si 148 mii de lei pentru online.
Victor Ponta a cheltuit 32,6 mil. lei – comparativ cu 23,7 milioane de lei la raportarea anterioara – din care 63% pentru online (20 milioane) si 18% pentru radio/tv/presa (6 mil lei). Pentru vestimentatie a platit 1,3 mil. lei (4%), iar pentru tiparituri 1,3 mii lei (4%). Candidatul a platit si 1,4 mil lei pentru cercetari sociologice. Pentru alte tipuri de contracte, din care mare parte cele de consultanta a platit 1,8 milioane de lei.
Nicusor Dan a cheltuit in total 17,5 milioane de lei: 71% din bani (12,5 milioane de lei) pentru online, 1,1 milioane de lei pentru tiparituri si 917 mii de lei pentru cercetari sociologice. Pentru promovare radio/tv/presa scrisa a platit 742 mii de lei. Restul de 2,1 milioane a fost cheltuit pe alte tipuri de contracte, majoritatea pentru consultanta.
AUR a platit 40% din fonduri pentru tiparituri (5,2 milioane), 36% pentru online (4,7 mil lei), 2,5 milioane de lei pentru mandatar financiar, iar restul pentru alte tipuri de contracte.
USR a cheltuit jumatate din bani (586 mii lei) pentru campanie TV, si cate un sfert pentru online (245 mii lei), alte tipuri de contracte (234 mii lei) si 87 mii de lei pentru tiparituri.”
”Chiar si in conditiile in care se publica aceste date, transparenta procesului este limitata. Public putem vedea doar cati bani au declarat competitorii, nu si cine este donatorul sau persoana/entitatea care a furnizat un imprumut candidatului sau partidului. Aceste raportari ar trebui sa includa sursa venitului (numele donatorului sau a persoanei/entitatii care a acordat un imprumut), peste anumite valori”, reclama Expert Forum.