”PSD a câștigat”. Deciziile luate la finalul tensionatei ședințe de coaliție. Bolojan nu are voie să facă reduceri de personal în mai multe domenii

PSD a câștigat. Deciziile luate la finalul tensionatei ședințe de coaliție. Bolojan nu are voie să facă reduceri de personal în mai multe domenii

Excepţiile propuse de PSD privind aplicarea reducerilor de personal cu 10% în sectorul public au fost acceptate în Coaliţie, urmând ca acestea să fie incluse într-o ordonanţă de urgenţă privind reforma administraţiei centrale şi locale, au declarat surse politice pentru aktual24.ro.

”PSD a câștigat”, au sintetizat sursele.

Conform surselor, măsurile de reducere a personalului cu 10% nu vor fi aplicate în cazul cadrelor medicale, profesorilor din învăţământul preuniversitar, poliţiştilor, jandarmilor şi militarilor.

În acelaşi timp, ministerele care au realizat deja restructurări, dar nu au atins ţinta de reducere de 10%, vor continua disponibilizările doar până la atingerea acestui nivel.

Detalii

Conform surselor, personalul din învăţământul preuniversitar ar urma să fie exceptat integral de la măsurile de reducere.

În sectorul sanitar, angajaţii din spitale ar urma să fie exceptaţi doar de la eventuale reduceri salariale, în timp ce alte măsuri de eficientizare ar putea fi aplicate.

În ceea ce priveşte măsurile fiscale, sunt analizate mai multe facilităţi:

  • persoanele cu handicap ar urma să beneficieze de o reducere de 50% a impozitului pentru prima locuinţă şi pentru prima maşină, în cazul autovehiculelor cu capacitate cilindrică redusă;
  • pentru locuinţele mai vechi de 50 de ani este luată în calcul introducerea unui discount de 25% la impozit.

De asemenea, modificările privind impozitarea sunt discutate şi cu reprezentanţii Comisiei Europene.

Potrivit surselor, în cazul supraimpozitării proprietăţilor se are în vedere revenirea la nivelul iniţial stabilit. Astfel, dacă impozitul ar fi trebuit să crească cu aproximativ 70%, dar în unele situaţii majorarea a ajuns la 200–300%, nivelul ar urma să fie recalculat la procentul iniţial.

Discuţiile privind proiectul bugetului de stat ar urma să aibă loc săptămâna viitoare, după finalizarea pachetului de măsuri fiscale şi administrative.

În cadrul discuţiilor din coaliţie, liderul PSD Sorin Grindeanu ar fi ridicat problema coordonării pe zona de politică externă, fiind susţinut de liderul UDMR Kelemen Hunor. Potrivit surselor, aceştia au semnalat că nu este oportun ca decizii sau iniţiative externe, precum cele legate de acordul Mercosur sau alte formate internaţionale, să fie aflate din spaţiul public înainte de consultarea partenerilor din coaliţie.

Coaliţia intenţionează să urgenteze adoptarea pachetului de măsuri. Potrivit surselor, proiectele ar urma să fie analizate miercuri în Consiliul Economic şi Social, iar Guvernul ar putea adopta joi atât măsurile pentru relansarea economică, cât şi reforma administraţiei locale.

Comunicatul coaliției

”Liderii celor patru partide ale coaliției de guvernare și ai grupului minorităților naționale reuniți în ședința luni, 16 februarie, au luat o serie de decizii aplicabile în perioada imediat următoare.

1.Reforma administrației centrale și locale și pachetul de relansare economică au fost finalizate și vor adoptate prin OUG, imediat după încheierea avizării, în formele deja convenite cu câteva amendamente care privesc instituțiile din sistemul de apărare, ordine publică, siguranța națională, educație, sănătate și cultură vor realiza economiile prin metode care vor fi stabilite conform specificului domeniului.

Principiul reconfirmat este ca reducerile cheltuielilor salariale realizate de ministere în anul 2025 vor fi luate în calculul reducerii totale de 10%.

2. În privința taxelor și impozitelor locale, coaliția a decis să se lucreze pe câteva propuneri de modificări care privesc situația creată în urma aplicării cotelor de supraimpozitare, situația clădirilor mai vechi de 50 de ani și persoanele cu dizabilități. A fost creat un grup de lucru care va propune soluțiile finale”.

Liderii partidelor din coaliția de guvernare s-au reunit luni, după o pauză de trei săptămâni, pentru a discuta proiectul de reformă a administrației, în condițiile în care miniștri ai PSD au refuzat să acorde avizele necesare pentru introducerea actului pe agenda Guvernului.

La întâlnirea care a început la ora 13:00, la sediul Guvernului, au participat reprezentanții PSD, PNL, USR, UDMR și ai grupului Minorităților Naționale, principalul subiect fiind pachetul de măsuri administrative propus de premierul Ilie Bolojan.

Proiectul prevede, între altele, reducerea cu 10% a cheltuielilor de personal în administrația publică centrală și diminuarea numărului de posturi la nivel local. Deși avizele ministeriale sunt consultative, documentul nu poate fi introdus pe ordinea de zi a ședinței de Guvern fără parcurgerea tuturor etapelor de avizare.

PSD a cerut excepții

Mai mulți miniștri PSD, între care secretarul general al Guvernului și ministrul Agriculturii, au refuzat să avizeze proiectul în forma actuală. PSD solicită ca ministerele care au trecut deja prin reorganizări să fie exceptate de la noi reduceri și se opune diminuării cheltuielilor de personal în sănătate, educație și structurile de ordine publică.

Înaintea ședinței coaliției, președintele PSD, Sorin Grindeanu, a criticat propunerile, afirmând că social-democrații nu vor susține tăieri de salarii în sectoarele esențiale.

„Dacă cei de la USR vor să taie salariile la medici, salariile la profesori, la milițieni, la jandarmi, la toată lumea, noi nu suntem de acord. Le urăm succes”, a declarat Grindeanu, înainte de a intra la reuniune.

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a susținut, la rândul său, că instituția pe care o conduce a realizat deja o reorganizare și economii la fondul de salarii și nu ar trebui să fie vizată de noi reduceri. „Tăierile nu înseamnă reforme, înseamnă austeritate”, a afirmat acesta.

Schimb de acuzații în coaliție

În replică, senatorul USR Ștefan Pălărie a acuzat PSD că tergiversează adoptarea reformei. „Modul în care colegii de la PSD au agreat, rând pe rând, tot felul de etape, ca mai apoi să se răzgândească și să vină cu condiții noi” contribuie la instabilitate, a spus acesta.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a anunțat anterior că reforma ar putea fi adoptată prin ordonanță de urgență, invocând necesitatea intrării rapide în vigoare a măsurilor pentru impactul bugetar din anul următor.

Ministerul Dezvoltării a publicat proiectul pentru transparență decizională, documentul vizând creșterea capacității financiare și eficientizarea administrației publice centrale și locale.

Discuțiile din coaliție au loc pe fondul tensiunilor crescute între partenerii de guvernare privind ritmul și amploarea măsurilor de reducere a cheltuielilor bugetare.

Citește și

Comentarii

Citește mai departe

Parlamentul britanic a aprobat o lege care îi exclude pe cei din Camera Lorzilor cu locul moștenit de la părinte, punând capăt unui sistem vechi de secole. Lorzii ereditari urmează să își piardă dreptul automat de a participa și de a vota în Camera Lorzilor, o reformă semnificativă care se așteaptă să intre în vigoare […]
Locuitorii din nordul Capitalei au ajuns la capătul răbdării din cauza stării dezastruoase a drumurilor în anul 2026, astfel, au ales să taxeze autoritățile prin mesaje pline de umor amar și ironie. Deși trăiesc în cel mai bogat sector, oamenii nu au parte de iluminat public sau canalizare, iar drumul lor zilnic se desfășoară pe […]
Entuziasmul privind inteligența artificială face ca bogăția să crească semnificativ. Revista Forbes a inclus mai mulți miliardari pe lista sa a super-bogaților decât oricând. Elon Musk își păstrează primul loc. Conform estimărilor, există un decalaj lung între primele două locuri. Bogați, mai bogați, și mai bogați: Explozia inteligenței artificiale (IA) a dus numărul miliardarilor din […]
Agenția Internațională pentru Energie (IEA) a propus eliberarea celor mai mari rezerve de petrol din istorie pentru a contracara creșterea bruscă a prețurilor petrolului cauzată de războiul SUA și Israelului împotriva Iranului. Conform surselor The Wall Street Journal, ideea a fost propusă pe 10 martie la o reuniune de urgență a reprezentanților departamentelor de energie […]
Spania și-a retras permanent ambasadorul său din Israel, pe fondul agravării tensiunilor diplomatice dintre cele două state, generate inclusiv de opoziția Madridului față de atacurile americano-israeliene asupra Iranului, relatează Reuters. Decizia a fost publicată marți în Monitorul Oficial al Spaniei, unde se arată că mandatul ambasadorului a fost încheiat. Ministerul spaniol de Externe a anunțat […]