PSD anunta o mare pomana pentru presa. Pregateste o lege dedicata special jurnalistilor in an electoral

politica

Deputatul PSD Valeriu Steriu anunta, intr-un interviu acordat News.ro, o initiativa legislativa de modificare a Codului Fiscal prin care si jurnalistii sunt inclusi in categoria profesiilor care beneficiaza de scutire de la plata impozitului pe venit. Proiectul sau, pe care il califica drept „un balon de oxigen” pentru domeniul presei, propune contopirea cele doua forme de plata existente in prezent – contractul de munca si contractul de drept de autor – „scutind intr-o forma mult mai vizibila partea de drepturi de autor, dar asigurand ca orice jurnalist isi plateste contributia pentru sistemul de asigurari sociale si pentru pensii”.

In prezent, Codul Fiscal asigura scutiri la plata impozitului pe venit in functie de calitatea persoanei sau de activitatea desfasurata. Deputatul PSD propune extinderea scutirii pe baza criteriului activitatii desfasurate la activitatea de jurnalism si cumularea veniturilor din Contractul de munca cu cele din Contractul de drepturi de autor, urmand sa si defineasca beneficiarii modificarii Codului Fiscal – jurnalistii si tehnicienii in radiodifuziune si televiziune.

„Imi dau seama ca este mai mult decat oricand necesar sa motivam presa traditionala”, afirma deputatul, care invoca fenomenul fake news si riscul ca presa sa fie „invadata de oameni care vor like-uri, rating”.

El precizeaza ca isi doreste sustinerea cat mai multor colegi, de la cat mai multe partide, pentru ca nu vrea ca proiectul sau sa fie promovat ca un proiect politic, ci ca unul al Parlamentului.

Valeriu Steriu spune ca prin initiativa sa legislativa isi propune ca nici angajatul, nici angajatorul si nici statul sa nu piarda.

„Evident, nu exista, asa, o formula magica, insa am gasit o forma de a optimiza variantele”, subliniaza el.

„Am facut cateva simulari si mi-am dat seama ca impactul bugetar nu este atat de mare. Nu cred ca in Romania sunt mai mult de 10.000 de salariati in presa (jurnalistii si auxiliarii), acesta este numarul pe care am construit niste exercitii de impact financiar. Mi-a rezultat, la nivel anual, un impact de sub 1 milion de euro, prin forma propusa. Contopesc cele doua modalitati de plata a contributiilor catre stat – eu intervin doar in Codul Fiscal, cel care defineste cum se platesc darile. Exista astfel de exceptii in zona sportivilor, in IT, asa ca eu cred ca pot exista si pentru a asigura o presa independenta si obiectiva”, a explicat Steriu.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: