Nu există, până în acest moment, o procedură de revocare anunțată oficial de Curtea Constituțională. Nu este clar nici dacă judecătorii care se opun Siminei Tănăsescu pot obține cele cinci voturi necesare pentru formarea unei majorități în CCR.
Potrivit surselor citate de G4Media, judecătorii care urmăresc schimbarea conducerii Curții ar vrea să folosească investigația parlamentară condusă de senatoarea Nadia Cerva în legătură cu întâlnirea dintre Simina Tănăsescu și Ilie Bolojan.
Întâlnirea a avut loc în urmă cu aproximativ două săptămâni, în biroul președintelui Senatului, Mircea Abrudean. Discuția nu a fost inclusă într-un program public și nu a fost anunțată oficial înainte de desfășurare.
Simina Tănăsescu și Ilie Bolojan au confirmat ulterior întâlnirea și au susținut că au discutat exclusiv probleme administrative referitoare la sediul Curții Constituționale.
În pofida acestor explicații, Senatul a decis declanșarea unei investigații parlamentare. Ancheta este condusă de senatoarea Nadia Cerva și ar urma să verifice circumstanțele întâlnirii dintre cei doi șefi de instituții.
Principala problemă a demersului este lipsa unei proceduri prevăzute expres de lege. Legea de organizare și funcționare a Curții Constituționale reglementează alegerea președintelui instituției, dar nu stabilește explicit condițiile în care acesta poate fi revocat înainte de expirarea mandatului.
Judecătorii care se opun Siminei Tănăsescu ar analiza folosirea unei proceduri „în oglindă” cu cea prin care este ales președintele Curții. Aceasta ar presupune ca o majoritate a judecătorilor constituționali să voteze schimbarea conducerii, deși un asemenea mecanism nu este prevăzut în mod expres de lege.
Surse judiciare citate de G4Media avertizează că o astfel de procedură „ar vulnerabiliza suplimentar Curtea Constituțională”, deoarece judecătorii ar adăuga practic la legea de funcționare a instituției.
O eventuală revocare realizată printr-o procedură creată chiar de judecătorii CCR ar putea ridica astfel întrebări privind temeiul legal al deciziei și stabilitatea conducerii Curții.
În actuala componență a Curții Constituționale, cei trei judecători numiți la propunerea PSD sunt Bogdan Licu, Cristian Deliorga și Gheorghe Stan.
Curtea Constituțională este formată din nouă judecători, astfel că pentru obținerea unei majorități sunt necesare cel puțin cinci voturi. Nu este clar dacă grupul care urmărește schimbarea președintei CCR dispune în prezent de această majoritate.
Sursele citate susțin că rezultatele anchetei parlamentare privind întâlnirea Bolojan–Tănăsescu ar putea fi folosite pentru justificarea declanșării procedurii în interiorul Curții.
Comisia parlamentară nu poate dispune însă demiterea președintei CCR. Aceasta poate solicita documente, poate organiza audieri și poate redacta un raport cu propriile constatări.
Simina Tănăsescu și Ilie Bolojan au declarat public că discuția lor nu a vizat dosarele aflate pe masa Curții, ci probleme administrative privind sediul instituției. Mircea Abrudean a precizat, la rândul său, că îi pusese premierului la dispoziție biroul său pentru întâlnirile desfășurate în Parlament și că nu i-a cerut informații despre persoanele primite.
Sorina Matei a devenit noul director general al TVR după ce PSD, AUR și ceilalți suveraniști din Birourile Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului i-au acordat votul. Matei este propusă de AUR, au menționat surse politice pentru aktual24.ro.
”Jurnalista este de astăzi Director interimar și o înlocuiește pe Adriana Săftoiu”, a anunțat Gândul, publicație care a scris în premieră de candidatura lui Matei. Ea lucrează în trustul din care face parte Gândul.
Matei ocupă deocamdată interimar această poziție, pentru o perioadă de 60 de zile.
Birourile Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au votat-o cu majoritate de 14 voturi pe Sorina Matei, ea fiind susținută de PSD, AUR și ceilalți suveraniști. De asemenea, funcția de director general al radioului public a revenit PSD, aici fiind instalat Răzvan Dincă. Prin urmare, PSD și AUR și-au împărțit funcțiile de la conducerea mass-media publice după ce CCR i-a invalidat de Adriana Săftoiu și Robert Schwartz.