PSD este in campanie electorala. Strategie prin ca Iohannis si PNL sunt facuti responsabili de victimele coronavirusului

politica

PSD isi continua campania cotidiana prin care cauta sa obtina profit politic de pe urma epidemiei de coronavirus. Pesedistii pregatesc deja terenul pentru a-i face responsabili pe Iohannis si pe liderii PNL de previzibilele victime ale epidemiei.

Intr-un nou mesaj postat pe retelele de socializare, PSD sustine ca Iohannis si PNL au refuzat sa ia din timp masurile necesare, fiind preocupati de alegerile anticipate.

„Desi gravitatea crizei provocate de coronavirus era mai mult decat vizibila pentru toata lumea, PNL nu a luat masurile necesare pentru ca Romania sa fie pregatita sa lupte in mod eficient cu actuala pandemie.

Guvernul nu a luat nicio masura nici DUPA ce – in ianuarie! – Institutul de Boli Infectioase Bals a transmis necesarul de materiale si echipamente specifice pentru combaterea epidemiei.

Mai grav, pe 27 februarie, dupa confirmarea in Romania a primului caz de infectie cu COVID-19 , problema era tratata cu superficialitate, fiind ”ca orice raceala, cu simptome usoare”.

De ce? Pentru ca Iohannis si Partidul National Liberal aveau un singur plan pentru romani: ANTICIPATELE!

Motivul pentru care Romania nu are teste si echipamente pentru combaterea epidemiei este ca Iohannis si PNL au minimalizat cu buna stiinta criza. Nu cumperi milioane de masti, teste sau combinezoane pentru a combate „simptome usoare ca in orice raceala”!

Intr-un final, la trei saptamani distanta, au recunoscut ca situatia este ”grava” si ”am intrat intr-un razboi”.

Luati masuri potrivit atributiilor cu care ati fost investiti! Nu mai pierdeti vremea dand vina pe altii! Oamenii stau in case si asteapta ca cei cu putere de decizie sa lucreze pentru ei! #GuvernatiNUmaiMimati”, anunta PSD pe Facebook.

Presedintele Klaus Iohannis le cere romanilor, vineri, intr-o inregistrare video sa fie „responsabili”, anuntand ca „va trebui sa luam in continuare masuri severe”.

„In aceste zile in care ne aflam in plin razboi pentru pastrarea sanatatii omenirii, eroii nostri din prima linie de aparare sunt medicii si personalul medical. Lor le datoram respectarea cu strictete a recomandarilor, astfel incat munca lor neobosita sa nu fie in zadar. Este vital sa limitam raspandirea acestui virus periculos pentru a le da ragaz medicilor sa-i vindece pe cei infectati”, a spus presedintele.

Mesajul integral al presedintelui Klaus Iohannis:

Dragi romani,

Traim in aceste zile o criza care, in urma cu doar cateva luni, parea de neconceput pentru intreaga omenire. Stiu ca viata fiecaruia dintre noi s-a schimbat si ca in fiecare zi ne este teama pentru sanatatea celor dragi. Pentru a ne proteja am luat si va trebui sa luam in continuare masuri severe.

Sunt multe incertitudini in aceasta perioada, insa exista o certitudine mai presus de orice. Impreuna si doar impreuna vom reusi! Noi, romanii, suntem un popor greu incercat, dar uniti am depasit toate tragediile si am iesit intariti din nenumarate provocari. La fel vom face si acum!

Conteaza enorm ca fiecare dintre noi sa urmeze intocmai regulile impuse de autoritati! Protejati-va pe voi si pe cei dragi, pastrati distanta, iar daca va intalniti, nu va mai strangeti mana si nu va mai imbratisati, nu va expuneti si nu ii expuneti pe ceilalti pericolului infectarii!

In aceste zile in care ne aflam in plin razboi pentru pastrarea sanatatii omenirii, eroii nostri din prima linie de aparare sunt medicii si personalul medical. Lor le datoram respectarea cu strictete a recomandarilor, astfel incat munca lor neobosita sa nu fie in zadar. Este vital sa limitam raspandirea acestui virus periculos pentru a le da ragaz medicilor sa-i vindece pe cei infectati.

Sunt profund impresionat de valul de sprijin venit din partea tuturor celor care ajuta medicii si spitalele si sunt alaturi de semenii aflati in dificultate. Atunci cand comunitatea lucreaza impreuna cu autoritatile, intreaga natiune castiga!

Dragi romani,

Fiti responsabili! Fiecare efort, oricat de mic, este important pentru a impiedica raspandirea epidemiei. Sa fim solidari in aceste momente grele pentru ca depinde de noi toti sa trecem cu bine situatia in care ne aflam.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: