PSD intră în război cu Antena 3, supărat că postul l-ar fi promovat nelegal pe Ciucu. PSD-iștii din CNA vor să vadă contractele dintre Antena 3 și PNL: ”Eu o să stau cu ochii pe Antena 3 şi pe contractele lor de sponsorizare”

PSD intră în război cu Antena 3 supărat că postul l-ar fi promovat nelegal pe Ciucu. PSD-iștii din CNA vor să vadă contractele dintre Antena 3 și PNL Eu o să stau cu ochii pe Antena 3 şi pe contractele lor de sponsorizare

Antena 3 a primit două sancțiuni îm ședința CNA de luni, fiind acuzată că l-a promovat nelegal pe Ciprian Ciucu, inclusiv în ziua alegerilor. Cei mai vehemenți contra Antena 3 au fost reprezentanții PSD, care până acum protejau Antena 3, relatează Pagina de Media.

Antena 3 a fost acuzată că a făcut campanie electorală în ziua alegerilor, un reporter al staţiei era cu Ciprian Ciucu la Târgul de Carte Gaudeamus.  Aripa PSD din CNA a fost revoltată de campania făcută lui Ciucu, au propus chiar amendă, dar legea nu le permite,relatează Pagina de Media.

Cea mai vehementă a fost fosta şefă a CNA, Monica Gubernat (propusă de PSD). Dacă în mod obişnuit pentru derapaje ale unor posturi precum România TV propune cele mai mici amenzi sau chiar somaţii, acum ar fi dorit o amendă consistentă: „Nişte întrebări atât de servite, rar mi-a fost dat să văd. S-a dus naibii CNN-ul”.

Gubernat a vrut să şi propună o amendă de 10.000 de lei.

Mai mult, Gubernat a spus că e interesată de contractele de publicitate ale Antena 3 cu PNL, deşi în trecut s-a opus cu vehemenţă unei astfel de idei: „Chiar mă gândeam să vedem care sunt nişte contracte de publicitate pe care le-a încheiat Antena 3, că bănuiesc că de-asta îşi asumă în halul ăsta penibil. Oricum putem să le cerem conform legii.”

„Eu o să stau cu ochii pe Antena 3 şi pe contractele lor de sponsorizare”, a adăugat Gubernat.

În mod ironic, în februarie 2023, când Mircea Toma, membru CNA, a propus ceva asemănător, aceeaşi Monica Gubernat s-a opus vehement.

„Noi nu avem nici un drept să cerem televiziunilor sau partidelor să ne pună la dispoziţie asemenea date. Noi ne referim strict la analizarea conţinutului audiovizual. Cum se plătesc, cine-i plătesc, nu este treaba instituţiei CNA”, a afirmat atunci, în februarie 2022, Monica Gubernat.

Comentarii

Citește mai departe

Statele Unite au acuzat Rusia de o „escaladare periculoasă și inexplicabilă” a războiului său de aproape patru ani din Ucraina, într-un moment în care administrația Trump încearcă să avanseze negocierile către pace. Ambasadorul adjunct al SUA la Națiunile Unite, Tammy Bruce, a criticat în mod distinct lansarea de către Rusia a unei rachete balistice Oreșnik […]
Ambasadorul rus în Armenia, Serghei Kopirkin, a fost chemat la Ministerul de Externe al Armeniei în urma comentariilor prezentatorului Vladimir Soloviov despre posibilitatea unei operațiuni militare în țară. Acum câteva zile, propagandistul și-a exprimat opinia, într-una din emisiunile sale, că Rusia, la fel ca Statele Unite în Venezuela, ar trebui „să ignore dreptul internațional” și […]
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat că actuala conducere a Iranului se apropie de sfârșit, în contextul celui mai amplu val de proteste cu care se confruntă Republica Islamică în ultimii ani. Afirmațiile au fost făcute în timpul unei vizite oficiale în India, și au atras rapid atenția comunității internaționale. „Dacă un regim aflat la […]
Extremistul pro-rus Călin Georgescu a susținut marți un nou discurs delirant în fața secției de poliție de la Buftea, unde s-a prezentat pentru a semna controlul judiciar. ”Aș dori să le mulțumesc tuturor oamenilor prezenți, astăzi, aici și celor care nu sunt prezenți, dar sunt cu gândul și cu sufletul la România liberă și prosperă. […]
Postul de televiziune independent Iran International, care emite de la Londra, a dat publicității marți dimineață o investigație internă explozivă, bazată pe surse multiple din interiorul regimului iranian, care estimează că cel puțin 12.000 de persoane au fost ucise în timpul reprimării violente a protestelor naționale din ultimele zile. Postul descrie evenimentele ca fiind „cel […]