PSD-iștii iar fac scandal, Guvernul îi pune la punct: ”În acordul Mercosur s-au obținut resurse adiționale pentru fermierii din România”

PSD-iștii iar fac scandal Guvernul îi pune la punct În acordul Mercosur s-au obținut resurse adiționale pentru fermierii din România

Guvernul a prezentat marți poziția Ministerului Afacerilor Externe privind votul României în favoarea Acordului comercial dintre Uniunea Europeană și Mercosur, arătând că negocierile s-au desfășurat atât pe filiera comercială, cât și la nivel politic, și au condus la obținerea unor măsuri suplimentare de protecție pentru fermierii români.

Poziția MAE a fost prezentată de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, la solicitarea presei, în legătură cu mandatul acordat reprezentantului României în COREPER pentru votul privind acordul UE–Mercosur.

„Conform HG 34/2017 privind gestionarea afacerilor europene și a participării României la deciziile UE, instrucțiunile pentru reuniunile COREPER, la nivel de ambasadori, sunt transmise de către MAE pe baza elementelor de poziție trimise de instituția cu atribuții în domeniul respectiv, în acest caz decizia Consiliului UE fiind atributul consiliilor de miniștri ai economiei”, se arată în precizarea MAE.

Ministerul Afacerilor Externe subliniază că „negocierile au avut loc pe filiera comercială și între liderii politici, negocieri în urma cărora s-au obținut resurse adiționale pentru fermierii din România, o clauză de salvgardare în cazul unei variații de 5% a prețurilor și volumelor produselor agricole importate și un control mai riguros privind respectarea regulilor sanitar-veterinare pentru produsele agricole importate din Mercosur, conforme cu votul reprezentanților partidelor din coaliția de guvernare în Parlamentul European”.

Potrivit MAE, acordul nu prevede o liberalizare totală a comerțului cu produse agricole, ci doar în limite cantitative ferme privind importurile produselor sensibile din agricultură, la 1–1,5% din totalul importurilor, standardele Uniunii Europene urmând să se aplice și produselor importate.

MAE mai arată că procesul de aprobare are două componente, prima la nivel european, urmată de o etapă la nivel național, iar etapa finală a procesului decizional la nivelul UE o reprezintă votul Parlamentului European privind exprimarea consimțământului ca Uniunea Europeană să devină parte la acord.

„Memorandumul la care se face referire în spațiul public este necesar pentru etapa ulterioară a procesului. Conform legislației privind aprobarea semnării în numele României a tratatelor internaționale, în acest caz Acordul UE–Mercosur, memorandumul trebuie să parcurgă procedura internă de avizare și aprobare, anterior semnării în numele României a acordului. Etapa finală a procesului decizional național va fi adoptarea de Parlamentul României a legii de ratificare a Acordului UE–Mercosur”, mai precizează MAE.

Uniunea Europeană și statele Mercosur urmează să semneze sâmbătă acordul comercial, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, urmând să se deplaseze în Paraguay la 17 ianuarie pentru ceremonia de semnare. Purtătorul de cuvânt al Comisiei, Thomas Regnier, a confirmat deplasarea, precizând că aceasta va fi însoțită de președintele Consiliului European, António Costa.

Partidul Social Democrat a condamnat decizia Ministerului Afacerilor Externe de a mandata reprezentantul României în COREPER să voteze în favoarea acordului comercial UE–Mercosur, invocând lipsa unor clauze clare care să garanteze protejarea fermierilor români de importurile din America Latină.

PSD a solicitat premierului Ilie Bolojan să precizeze dacă a avut cunoștință și dacă a aprobat mandatul acordat reprezentantului României în COREPER și a anunțat că va folosi toate pârghiile și procedurile existente la nivelul Parlamentului European pentru amendarea acordului.

Senatorul PSD Daniel Zamfir a declarat marți că Acordul Mercosur nu a fost discutat în coaliția de guvernare și nici în Guvern, criticând modul în care a fost acordat mandatul.

„USR a luat Guvernul pe persoană fizică. Acordul pentru Mercosur nu s-a discutat în Coaliție. Inacceptabil. Nu s-a discutat nici în Guvern. Absolut inacceptabil. Doamna ministru Țoiu mandatează, în nume personal, pe reprezentantul României la UE să voteze pentru acest acord”, a scris Zamfir pe Facebook.

El s-a întrebat „cum și-a permis un ministru din Guvern să angajeze România într-un subiect extrem de sensibil, în nume propriu”, adăugând, „de ce tace prim-ministrul Bolojan, cum rămâne cu Acordul Coaliției, sper să nu aibă useriștii tupeul să ceară susținere pentru doamna Țoiu la moțiunea ce va să vină”.

Președintele Nicușor Dan a precizat că România a votat în favoarea Acordului comercial UE–Mercosur după ce a negociat, alături de alte state europene, elemente suplimentare de protejare a producătorilor români și europeni.

Potrivit șefului statului, acordul va duce la crearea uneia dintre cele mai mari zone de liber schimb din lume, va consolida prezența europeană într-o regiune comercială importantă, iar România va avea oportunitatea de a exporta produse scutite de taxele vamale ridicate aplicate până în prezent. Nicușor Dan a mai arătat că, în urma solicitărilor României, Comisia Europeană va devansa pentru Politica Agricolă Comună o sumă adițională de până la 45 de miliarde de euro din marja de flexibilitate.

Comentarii

Citește mai departe

Autoritățile sud-coreene au efectuat percheziții masive în serviciile de informații și în comandamentul militar, ca parte a unei anchete care vizează civili suspectați că au trimis drone în Coreea de Nord. Acțiunea a stârnit tensiuni și ridică întrebări serioase despre securitatea și responsabilitatea în peninsula coreeană, relatează The Independent. Incidentul dronelor La începutul lunii ianuarie, […]
Ciorba nu este doar un fel de mâncare reconfortant, ci un adevărat aliat al sănătății. Această preparare tradițională combină hidratarea, nutrienții esențiali și senzația de sațietate într-un mod care sprijină echilibrul organismului și menținerea unei greutăți sănătoase. Spre deosebire de alte feluri de mâncare mai dense caloric, ciorba oferă volum și savoare fără a supraîncărca […]
Siria și Arabia Saudită au semnat acorduri care includ o companie aeriană comună și un proiect de 1 miliard de dolari pentru dezvoltarea telecomunicațiilor, au declarat oficialii, în timp ce autoritățile încearcă să reconstruiască țara după ani de război. Arabia Saudită a fost un susținător major al autorităților islamiste siriene, care au preluat puterea după […]
Președintele francez Emmanuel Macron avertizează că tensiunile cu Statele Unite nu s-au sfârșit și că blocul european trebuie să își consolideze puterea și independența economică. „Momentul Groenlanda” nu este doar o neînțelegere diplomatică, ci un semnal de alarmă pentru întreaga Europă, subliniind necesitatea reformelor economice și a unei strategii globale ferme, relatează Reuters. În ciuda […]
Bucureștiul, metropola care a demonstrat deja că poate organiza evenimente sportive majore, atacă o nouă finală europeană. Federația Română de Fotbal a depus deja prima parte a dosarului de candidatură către UEFA, pentru găzduirea ultimului act al competiției Europa League în primăvara anului 2028 sau chiar în 2029. România se bate cu țări puternice precum […]