PSD-istul Mircea Dusa a lesinat langa Geoana in timpul unei vizite. Geoana: „A avut un incident medical se pare destul de serios si am asistat cu totii la plecarea ambulantei care l-a dus”

news

Fostul ministru al Apararii, Mircea Dusa, a fost preluat, miercuri, de o ambulanta si transportat la spital, dupa ce i s-a facut rau in timpul unei vizite pe care o efectua, alaturi de secretarul general adjunct al Aliantei Nord Atlantice (NATO), Mircea Geoana, la sediul Batalionului 51 Operatii Speciale „Vulturii” din Targu Mures.

Informatia a fost confirmata de oficialul NATO, care a precizat ca Mrcea Dusa ar fi avut „un incident medical se pare destul de serios”.

„L-am vazut pe bunul meu prieten, Mircea Dusa, fostul ministru al Apararii, care a fost cu noi in aceasta vizita, iesind din sala de prezentare. Dupa aceea, domnul rector Azamfirei ne-a informat ca a avut un incident medical se pare destul de serios si am asistat cu totii la plecarea ambulantei care l-a dus… Sper eu, din toata inima, sa depaseasca acest moment greu. Pur si simplu ne-a luat pe toti prin surprindere si ii uram lui Mircea sanatate si recuperare grabnica”, a afirmat Geoana, citat de Agerpres.

Oficialul NATO s-a intalnit, miercuri, cu reprezentantii conducerii Comandamentului Fortelor pentru Operatii Speciale si cu operatori din cadrul Batalionului 51 Operatii Speciale „Vulturii”, cu care a discutat despre capabilitatile Fortelor pentru Operatii Speciale. De asemenea, acestuia i-au fost prezentate standuri cu armament, echipamente si tehnica militara si un moment tactic specific Fortelor pentru Operatii Speciale.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: