PSD l-a impus pe Țuțuianu la șefia AEP. Vot covârșitor în Parlament

PSD l-a impus pe Țuțuianu la șefia AEP. Vot covârșitor în Parlament
Adrian Ţuţuianu a fost ales, marţi, preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente, de către plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, cu 271 de voturi ”pentru” şi 2 voturi ”contra”.

Adrian Ţuţuianu a fost propunerea PSD pentru funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente.

În februarie, fostul preşedinte al AEP, Toni Greblă, a fost demis din funcţie, de către plenul comun al Parlamentului.

Afacerile cu statul ale lui Țuțuianu

Tutuianu a fost exclus din PSD in 2018, dupa o serie de critici pe care acesta le-a formulat la adresa partidului. Fostul vicepresedinte PSD a trecut apoi la partidul Pro Romania, fondat de Victor Ponta, la randul sau exclus din PSD.

Potrivit declaratiei de interese din 2022, Tutuianu, prin firma sa de avocatura, SCA Tutuianu Muresan si asociatii are semnate in ultimul an opt contracte de asistenta juridica si reprezentare cu institutii publice din Dambovita, Bucuresti si Arges. Toate au fost oferite direct, fara licitatie. Durata acestor contracte variaza intre o luna si un an, valoarea lor fiind intre 3.500 si 120.000 de lei.

Comuna Corbii Mari, spitalul Colentina din Bucuresti, spitalul Mioveni, Clubul Dacia din Mioveni, Clubul Sportiv Mioveni, o scoala gimnaziala din Finta si comuna Andrasesti au semnat contracte de reprezentare juridica cu casa de avocatura a lui Tutuianu. Valoarea totala a acestor intelegeri este de 355.000 de lei.

Fiica lui Țuțuianu

Ruxandra Tutuianu, fiica pesedistului Adrian Tutuianu, a devenit si ea doctor, in iulie 2023, cu o lucrare intitulata ”Rolul organismelor consultative in administratia europeana multi-nivel”. Ea este colega cu tatal ei in cadrul guvernului, ea lucrand la Ministerul Dezvoltarii.

„Daca tot iesiti ca oile in Piata Victoriei, cu toate ca nu-mi pasa catusi de putin de urletele voastre prost informate, imi pasa de ce vad ca lasati in urma! Nu e de mirare ca iesiti ca in jungla, sunteti un haos desavarsit! Adunati-va mizeriile, sticlele, hartiile, mancarea de pe jos! Ajung batranii sa stranga dupa voi! Mi-e scarba!”, scria Ruxandra Tutuianu (32 de ani) pe Facebook, in 2018, despre protestatarii din Piata Victoriei.

Ulterior, ea a facut o frumoasa cariera in administratia publica, fiind angajata la scurt timp dupa aceasta declaratie la Ministerul Lucrarilor Publice, Dezvoltarii si Administratiei, condus la acea vreme de Paul Stanescu, actual secretar general al PSD.

Fără ”greble” la AEP. Mai multe organizații cer Parlamentului alegerea „responsabilă” a viitorul preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente

Mai multe organizaţii şi reprezentanţi ai societăţii civile au lansat un apel, joi, Parlamentului pentru alegerea „responsabilă” a viitorul preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente, a anunţat Expert Forum.

Expert Forum, Centrul pentru Inovare Publică, ActiveWatch, Centrul pentru Studiul Democraţiei, CeRe (Centrul de Resurse pentru participare publică), Centrul FILIA, sociologul Mircea Kivu, Centrul pentru Jurnalism Independent şi expertul electoral independent Maria Krause au transmis o scrisoare premierului Ilie Bolojan, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Mircea Abrudean şi Sorin Grindeanu, şi preşedinţilor USR şi UDMR, Dominic Fritz şi Kelemen Hunor.

Partidelor politice parlamentare şi conducerii celor două Camere legislative li se solicită ca procesul de selecţie să fie transparent, să nu fie organizat „pe repede înainte”, persoanele nominalizate să fie audiate public „mai mult decât câteva minute”, cu preluarea unor întrebări „pertinente” din partea reprezentanţilor mass-media şi ai societăţii civile.

Printre cerinţele enumerate se numără nominalizarea doar a unor profesionişti recunoscuţi cu experienţă în domeniul juridic sau administrativ şi cu experienţă dovedită în domeniul electoral sau în mediul academic; persoane care în ultimii ani nu au deţinut funcţii politice care ar putea pune la îndoială neutralitatea în exercitarea funcţiei; persoane integre, care nu au fost implicate în dosare penale, nu susţin iniţiative sau curente antidemocratice şi nu sunt în atenţia publicului pentru abateri de la normele de integritate academică.

Parlamentul ar trebui să publice CV-urile persoanelor nominalizate în timp util şi să solicite un document care prezintă viziunea cu privire la funcţionarea AEP, respectiv principiile de reformă electorală.

Potrivit semnatarilor apelului, preşedintele AEP trebuie să fie „o persoană competentă, care îşi poate exercita atribuţiile independent de partidele politice şi cu un înalt grad de integritate”.

„Majoritatea mandatelor preşedinţilor care au fost numiţi în ultimii ani s-au încheiat cu scandaluri publice, dosare penale sau contestări serioase ale integrităţii acestora şi a modului în care şi-au exercitat mandatul. Reamintim că una dintre propunerile anterioare pentru această funcţie a fost dl. Mircea Drăghici, care a fost condamnat în două dosare penale pentru folosirea ilegală a subvenţiilor partidelor politice, pe care AEP ar trebui să le administreze.

În cazul ultimului preşedinte al AEP, domnul Toni Greblă, s-au ridicat semne serioase de întrebare cu privire la integritatea şi neutralitatea sa în timpul alegerilor din 2024. Apariţia recentă a acestuia într-o carte de interviuri în care figurează alături de Călin Georgescu şi alţi contestatari vocali ai alegerilor întăreşte aceste suspiciuni.

Reamintim şi că dl Greblă nu a fost sancţionat pentru contribuţia sa la eşecul procesului electoral de la finele anului trecut, mai ales în ceea ce priveşte blocarea accesului publicului la informaţii relevante privind finanţarea ilegală a campaniei electorale”, se arată în scrisoare, citată de Agerpres.

Potrivit semnatarilor, „toate aceste aspecte au afectat încrederea publicului în activitatea AEP şi o altă numire controversată nu ar face decât să scadă şi mai mult încrederea în această instituţie esenţială în asigurarea integrităţii alegerilor şi finanţării politice”.

„De aceea, noua conducere a AEP trebuie să recâştige încrederea publicului prin transparenţă şi să consolideze capacitatea instituţiei. AEP a avut de-a lungul timpului iniţiative inovatoare şi trebuie să fie în continuare liderul unor reforme electorale care trebuie să aibă loc neîntârziat după situaţia dificilă creată de ultimii doi ani electorali”, se punctează în scrisoarea citată.

Comentarii

Citește mai departe

Diagnosticul de diabet nu înseamnă că fructele trebuie eliminate din alimentație. Deși acestea conțin zaharuri naturale și carbohidrați care influențează glicemia, fructele întregi aduc în același timp fibre, vitamine, minerale și numeroși compuși benefici organismului. Pentru o persoană cu diabet bine controlat, alegerea corectă a porției și integrarea fructelor în cantitatea totală de carbohidrați consumată […]
Administrația președintelui Donald Trump încearcă să schimbe în mod semnificativ modul în care este realizat recensământul din Statele Unite, printr-o propunere care ar exclude anumite categorii de persoane fără cetățenie americană din numărătoarea populației, potrivit Al Jazeera. Datele recensământului sunt folosite inclusiv pentru stabilirea numărului de mandate atribuite statelor în Camera Reprezentanților. Conform propunerii prezentate […]
Două importante organizații pentru drepturile civile ale comunității latino, o organizație pentru protejarea dreptului la vot și autoritățile din Denver au dat în judecată administrația Trump, în încercarea de a împiedica trimiterea agenților federali înarmați ai serviciului de imigrație la secțiile de votare. Reclamanții invocă o lege penală adoptată în 1865, în ultimele luni ale […]
Fostul președinte Traian Băsescu consideră că PSD și AUR ar putea ajunge împreună la guvernare, pe fondul consolidării formațiunii conduse de George Simion și al scăderii înregistrate de PNL. El susține că strategia liderului liberal Ilie Bolojan și întârzierea desemnării unui premier favorizează acest scenariu. Declarațiile au fost făcute vineri, la Digi24, după publicarea Barometrului […]
Fostul președinte Traian Băsescu consideră că Nicușor Dan face „o mare greșeală” prin amânarea desemnării unui candidat pentru funcția de premier. El susține că verificarea existenței unei majorități parlamentare nu intră în atribuțiile șefului statului și avertizează că prelungirea blocajului politic poate fi privită ca un „sabotaj deliberat”. Băsescu afirmă că alegerile anticipate reprezintă un […]