PSD, noi declarații privind legile PNRR: ”Nu vom adopta nicio lege trimisă de Guvern în ultimul moment, fără a lăsa Parlamentului o perioadă rezonabilă de dezbatere reală”

PSD noi declarații privind  legile PNRR Nu vom adopta nicio lege trimisă de Guvern în ultimul moment fără a lăsa Parlamentului o perioadă rezonabilă de dezbatere reală
PSD anunţă că va susţine din opoziţie adoptarea actelor normative necesare absorbţiei fondurilor europene, inclusiv a banilor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), dar avertizează că nu va vota proiecte transmise Parlamentului în ultimul moment sau care conţin prevederi fără legătură cu obiectivele asumate de România.

„PSD este în opoziţie şi va acţiona ca un partid de opoziţie. Nu va mai accepta niciun compromis politic care afectează electoratul PSD şi societatea românească în ansamblul ei”, se arată într-un comunicat transmis marţi de formaţiunea social-democrată.

Potrivit PSD, partidul va rămâne deschis dialogului pentru instalarea cât mai rapidă a unui guvern funcţional, însă nu va mai susţine necondiţionat acţiunile actualului Executiv demis.

PSD cere timp pentru dezbaterea legilor necesare PNRR

Social-democraţii susţin că nu vor accepta „improvizaţiile legislative” şi nu vor adopta proiecte trimise de Guvern în ultimul moment, fără ca Parlamentul să beneficieze de o perioadă rezonabilă pentru dezbatere.

„Nu vom adopta nicio lege trimisă de Guvern în ultimul moment, fără a lăsa Parlamentului o perioadă rezonabilă de dezbatere reală. Pentru salvarea banilor europeni, Guvernul are obligaţia să nu-şi mai încalce propriile termene şi să elaboreze în timp util proiectele de lege, pentru a permite dezbaterea parlamentară şi consultarea reală cu partenerii sociali”, precizează PSD.

Formaţiunea afirmă că nu va vota proiectele în cazul în care Guvernul nu va ţine cont de amendamentele şi observaţiile parlamentarilor social-democraţi.

„Este în sarcina Guvernului să-şi caute majoritatea pentru a-şi trece proiectele prin Parlament. Iar dacă va avea nevoie de votul PSD, va trebui să accepte condiţiile puse de PSD pentru protejarea intereselor naţionale şi ale cetăţenilor români”, se mai arată în comunicat.

PSD susţine că a avut o atitudine constructivă în privinţa actelor normative necesare absorbţiei fondurilor europene, în pofida „atitudinii conflictuale a premierului demis”.

„Suntem pregătiţi să votăm pentru fiecare euro cuvenit României, dar vom verifica la sânge fiecare prevedere propusă de Guvern, pentru a nu fi afectate interesele cetăţenilor români”, afirmă social-democraţii.

Reprezentanţii partidului avertizează că nu vor permite Guvernului demis ca, sub pretextul „salvării banilor europeni” din PNRR sau din programul SAFE, să introducă în proiectele legislative prevederi care ar servi intereselor politice ale actualei puteri şi care nu ar avea legătură cu interesul naţional.

PSD condiţionează votul pentru reformele asumate prin PNRR

Printre proiectele menţionate de PSD se numără Legea salarizării, Legea integrităţii pentru funcţiile publice şi actele normative referitoare la companiile strategice de stat.

„Nu vom vota o Lege a salarizării, croită după viziunea politică îngustă a actualului premier demis, care, în loc să rezolve dezechilibrul din sistemul bugetar, ar putea aduce mai multă inechitate în societatea românească”, transmite PSD.

De asemenea, social-democraţii anunţă că nu vor susţine „o Lege a integrităţii pentru funcţiile publice, prin care incompatibilii din USR urmăresc să îngrădească instituţiile care au demascat problemele de integritate de la vârful propriului partid”.

„Nu vom vota niciun act normativ care să permită vânzarea companiilor strategice ale României, la preţuri de nimic, pe liste scurte, stabilite în secret, fără consultare publică şi fără niciun beneficiu pentru ţara noastră”, mai precizează PSD.

Președintele Nicușor Dan a declarat, într-un interviu acordat Știrilor ProTV, că afirmațiile liderului PSD, Sorin Grindeanu, privind susținerea în Parlament a legilor necesare pentru PNRR trebuie privite ca o strategie de negociere, nu ca un refuz de a sprijini reformele asumate de România.

Șeful statului a afirmat că este optimist că, în urma negocierilor dintre partide, pachetul legislativ necesar pentru PNRR va putea fi adoptat.

„Este o formă a domnului Grindeanu de a spune că, unu: nu face parte din Guvernul ăsta și, doi: că vrea să negocieze pe aceste pachete de legi. Eu sunt optimist că, în urma discuțiilor și a negocierilor, care sunt esența politicii, o să ajungem să trecem pachetul PNRR”, a declarat Nicușor Dan.

Grindeanu: Nu este datoria PSD să treacă legile promovate de Guvern

Declarațiile președintelui vin după ce Sorin Grindeanu a fost întrebat, luni, dacă PSD condiționează votul pentru legile care țin de jaloanele PNRR și de mecanismul european SAFE de demisia premierului interimar Ilie Bolojan.

„N-am condiționat la Cotroceni acest lucru, dar mi se pare un gest de bună credință, atâta timp cât avem un președinte PNL demis. Să nu uite că PSD este în opoziție, nu e de datoria PSD-ului să treacă legile promovate de Guvern”, a declarat Sorin Grindeanu.

Aflat la Paris, Nicușor Dan a interpretat poziția liderului PSD ca pe o tactică de negociere în contextul blocajului politic.

Întrebat dacă vede declarațiile lui Grindeanu ca pe o amenințare sau doar ca pe o formă de negociere, președintele a spus că le consideră parte a procesului politic și a invocat colaborarea anterioară dintre partidele pro-occidentale pe teme importante.

Nicușor Dan: A existat colaborare pe SAFE, PNRR și OCDE

Președintele a afirmat că, în ciuda tensiunilor politice, partidele au colaborat pe proiecte importante pentru România, inclusiv pe mecanismul SAFE, pe PNRR și pe obiectivul aderării la OCDE.

„Vreau să salut faptul că a existat colaborare pe SAFE, a existat colaborare pe PNRR, OCDE, a existat colaborarea între partide occidentale”, a declarat Nicușor Dan.

Șeful statului consideră că aceste precedente arată că există premise pentru adoptarea pachetului legislativ necesar deblocării și continuării implementării PNRR, chiar dacă PSD se poziționează acum în opoziție.

Miliarde de euro depind de votul din Parlament

Premierul interimar Ilie Bolojan a avertizat luni seară că România are de încasat 3 miliarde de euro din PNRR până la finalul lunii august, însă banii sunt condiționați de adoptarea în Parlament a unui pachet de legi care vizează angajamentele asumate de România.

Bolojan a acuzat PSD, după declarațiile făcute de Sorin Grindeanu, că blochează adoptarea acestor legi și a afirmat că un astfel de comportament echivalează cu un „șantaj”.

„Sunt 3 miliarde de euro pe care România îi are de încasat până la finalul lunii august, cu condiția să trecem în Parlament un pachet de legi care vizează angajamente pe care România și le-a asumat. E un angajament asumat pe care toată lumea politică și l-a luat”, a declarat Ilie Bolojan, la B1.

Bolojan: Este o problemă de responsabilitate pentru România

Premierul interimar a susținut că angajamentele legate de PNRR au fost asumate de întreaga clasă politică, inclusiv de miniștri PSD care au lucrat la aceste proiecte.

„Avem declarații care au fost făcute în urmă cu puțin timp care susțin poziții responsabile, și anume că angajamentele internaționale ale României, angajamente la care au lucrat miniștrii PSD, trebuie asumate”, a spus Bolojan.

El a afirmat că diferența dintre declarațiile anterioare ale liderilor PSD și poziția exprimată luni de Sorin Grindeanu arată de ce fosta coaliție nu a funcționat.

„Când ai astfel de declarații pe care le compari cu ce a declarat astăzi e o mostră care arată cauzele pentru care această coaliție nu a funcționat. Aici nu mai e vorba de o declarație politică, e o problemă de responsabilitate pentru România. Declarațiile, oricum ai spune, nu sunt în regulă pentru România, pentru că șantajezi, practic”, a afirmat premierul interimar.

Grindeanu: Nu știu dacă vom avea Guvern până la 1 septembrie

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni, după consultările de la Cotroceni, că îi este greu să spună dacă România va avea un nou Guvern până la începutul sesiunii parlamentare, la 1 septembrie.

„Cred că e bine că ne-am întâlnit și că ne vom întâlni și la finalul săptămânii. Au existat propunerile venite și de la grupul minorităților și de la UDMR, cu care noi am fost de acord, care au fost respinse de cei de la PNL și USR”, a declarat Grindeanu, la Parlament.

Liderul PSD a spus că una dintre variantele discutate a fost un „guvern de armistițiu”, cu un premier acceptat de partide.

„Știți, cel mai plastic azi a fost Hunor, care a spus: «Dacă tot vreți să facem, e una din idei să facem un Guvern de armistițiu, punem în paranteză toate constrângerile pe care le-ați avut diverși, găsim un prim-ministru și mergem înainte». Eu am fost de acord. Varujan a fost de acord. Ceilalți nu au fost de acord”, a afirmat Grindeanu.

„Nu știu dacă până la începutul sesiunii parlamentare, la 1 septembrie, vom avea un Guvern. Chiar mi-e foarte greu să fac predicții de acest tip”, a adăugat liderul PSD.

Grindeanu: Bolojan se ține de scaun și blochează România

Sorin Grindeanu a susținut că Ilie Bolojan și Dominic Fritz se opun unei variante de Guvern condus de un tehnocrat cu miniștri politici.

Întrebat dacă această variantă a fost pusă pe masa discuțiilor, liderul PSD a răspuns: „Da, doar că nu la noi este problema”.

Grindeanu l-a acuzat pe Ilie Bolojan că „se ține de scaun” și „blochează România”.

„Nu m-am gândit o secundă și nu ne-am gândit o secundă că stă cineva și blochează în toată această perioadă România și aruncă în aer orice scenariu de deblocare, așa cum a făcut premierul demis în această perioadă”, a declarat liderul PSD.

El a amintit că PSD a decis intern, în 21 aprilie, că nu mai poate susține o formulă condusă de Ilie Bolojan.

„Noi am ajuns în situația aceasta, dând un vot intern, în 21 aprilie, unde am avut un procent covârșitor de aproape 98% care ne-a spus «fără Ilie Bolojan», dar nu ca persoană, Ilie Bolojan, cât ca mod de a conduce Guvernul spre faliment și România spre faliment”, a spus Grindeanu.

PSD susține că este în opoziție

Președintele PSD a afirmat că formațiunea sa nu mai poate fi tratată ca un partid aflat la guvernare și că nu este responsabilitatea PSD să asigure voturile pentru actualul Executiv interimar.

„În acest aproape un an cât a funcționat Guvernul Bolojan, pe de o parte, am fost acel sac de box în care se arunca din toate părțile, și aici mă refer la PNL și USR, dar, pe de altă parte, eram buni să dăm voturi în plenul Parlamentului pentru diverse politici publice care erau foarte greu de negociat cu un prim-ministru ca Ilie Bolojan”, a declarat Grindeanu.

El a spus că a transmis acest mesaj și la consultările de la Cotroceni.

„I-am atenționat azi la Cotroceni și le-am spus un singur lucru: vă rog să realizați următoarea treabă – PSD în acest moment este în opoziție. Voi stați agățați de funcții. În acest moment, vă spun că nu e responsabilitatea PSD-ului”, a afirmat liderul social-democrat.

PSD nu va vota legea ANI

Sorin Grindeanu a anunțat că PSD nu va vota modificările privind Agenția Națională de Integritate, acuzând că acestea ar fi făcute pentru a rezolva problemele unor lideri USR.

„Nu o să votăm legea ANI și legea privind competențele ANI, care ciuntesc atribuțiile Agenției Naționale de Integritate ca să dea bine și să fie scutiți de probleme legale cei care sunt condamnați definitiv de Înalta Curte, gen Fritz și Armand”, a declarat Grindeanu.

El a acuzat PNL că atacă Justiția și a criticat grupurile de lucru de la Ministerul Justiției pe tema legii ANI.

„Avem un Partid Național Liberal care atacă de dimineața până seara Justiția. Ăsta este tabloul azi și se cere PSD-ului, care e în opoziție, să vină să salveze situația”, a spus liderul PSD.

„Despre ce vorbim? Despre niște scenarii din acestea care deocamdată nu își au corespondentul în realitate, despre grupuri de lucru de la Ministerul Justiției făcute pentru legea ANI ca să scape unii de eventuale incompatibilități. Ce să vezi? Majoritatea la USR”, a mai afirmat Sorin Grindeanu.

Citește și

Comentarii

Citește mai departe

Persoanele care conduc trotinete electrice pe drumurile publice ar putea fi obligate să absolve un curs de legislație rutieră în cadrul unei școli autorizate de șoferi, potrivit unei soluții propuse de Guvern. Executivul nu susține însă introducerea unui permis de conducere special pentru trotinete, variantă prevăzută inițial într-un proiect legislativ. Persoanele care dețin deja permis […]
Un atac cu drone ucrainene a ucis cel puțin 13 persoane și a rănit alte 75 în Nijnekamsk, un oraș din regiunea Tatarstan din interiorul Rusiei, au anunțat luni autoritățile locale, marcând cel mai sângeros atac care a lovit țara în ultimii doi ani. Nijnekamsk se află la peste 1.000 de kilometri est de Moscova […]
Deputatul PSD Mihai Ghigiu a atacat, luni, proiectul de lege împotriva dezinformării propus de ministrul Apărării și Transporturilor, Radu Miruță, afirmând că textul conține termeni neclari și nu stabilește suficient de precis instituțiile responsabile cu aplicarea sa. „Proiectul domnului Miruță, din punctul meu de vedere, are foarte multe neajunsuri. De la termeni care nu au […]
Până la 50.000 de militari nord-coreeni ar urma să fie desfășurați în Rusia, o posibilă mobilizare de amploare care ar adânci implicarea Phenianului în războiul împotriva Ucrainei. Avertismentul a fost lansat de președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care și-a majorat considerabil estimarea prezentată în luna iulie și a cerut Coreei de Sud să sprijine apărarea antiaeriană […]
Procurorul Radu George Bucurică, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, reținut după ce ar fi intrat înarmat într-un local din județul Hunedoara și ar fi folosit spray lacrimogen împotriva polițiștilor, susține că purta pistolul pentru a se apăra de persoane care ar încerca „de mai mulți ani” să îl asasineze. Întrebat luni, la […]