PSD pregateste un raspuns dur la protestele ample din Bucuresti: „Asistam la o lovitura de stat. Presedintele Iohannis trebuie suspendat urgent”

politica

PSD se pregateste sa il acuze pe presedintele Klaus Iohannis si pe liderii partidelor de opozitie de „tentativa de lovitura de stat”.

Surse din PSD, citate de HotNews.ro, au dezvaluit ca liderii PSD urmeaza sa transmita mesajul ca manifestantii incearca o lovitura de stat. Deja Valentin Stan, unul sintre analistii apropiati de PSD, a lansat aceasta acuzatie la Romania TV.

„Este o instigare la lovitura de stat. Vedem oameni care se manifesta agresiv, coordonati de presedintele Iohannis, un baiat pe care Dragnea l-a salvat de la suspendare. Presedintele Klaus Iohannis trebuie suspendat urgent din functie”, a declarat Valentin Stan in momentul in care Iohannis si-a facut aparitia printre manifestantii din centrul Bucurestiului.

„Am venit aici in Piata Universitatii, ca si miile de romani, ca sa-mi arat indignarea. O gasca de oameni politici cu probleme penale vrea sa schimbe legislatia din Romania, vrea sa slabeasca statul de drept, ori asa ceva nu se poate admite. Este inadmisibil sa se schimbe legislatia si zeci si sute de politicieni certati cu legea sa-i gaseasca cu dosarele curate si sa continue faradelegile. Romanii pe buna dreptate sunt indignati”, a declarat Iohannis din mijlocul manifestantilor.

Peste 15.000 de manifestanti au ajuns in Piata Victoriei.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: