PSD, reactie violenta fata de votul masiv al romanilor la referendum. Sustine ca au loc „fraude”

politica

PSD reactioneaza violent fata de votul masiv la referendum si sustine ca votul este fraudat.

„Partidul Social Democrat atrage atentia asupra faptului ca, in majoritatea sectiilor de votare, operatorii de tableta insista ca cetatenii sa voteze si la Referendum. In cazul in care cetatenii raspund ca nu doresc sa voteze si la Referendum, operatorii de tableta repeta, in mod insistent, intrebarea. Mai mult, in majoritatea cazurilor, operatorii de tablete repeta cu voce tare intrebarea, astfel incat sa ii auda si alti cetateni prezenti la coada in sectia de votare, in incercarea de a-i timora si intimida pe cei care nu vor sa voteze si la Referendum si a atrage ostracizarea acestora de catre alti cetateni”, precizeaza PSD intr-un comunicat de presa.

PSD explica si diferenta mica in prima parte a zilei intre alegatorii la europarlamentare si cei de la referendum, diferenta care a crescut semnificativ dupa ce partidul a sesizat BEC, AEP si STS.

„De asemenea, in multe sectii de votare nu este trasa bara, pe listele persoanelor cu drept de vot la Referendum, dar care nu au votat, ceea ce poate atrage riscuri mari de fraudare a Referendumului. In acelasi timp, PSD a sesizat Biroul Electoral Central, Autoritatea Electorala Permanenta si Serviciul de Telecomunicatii Speciale ca, in prima parte a zilei, operatorii de tablete nu i-au intrebat pe cetateni daca vor sa voteze atat la europarlamentare, cat si la Referendum, ci au bifat, in aplicatia gestionata de STS, din oficiu, ambele variante, astfel ca alegatorii au fost pusi in fata faptului implinit. Asa se si explica diferenta mica din prima parte a zilei dintre alegatorii de la Europarlamentare si cei de la Referendum, diferenta care a crescut semnificativ dupa ce am transmis aceste semnalari”, a mai spus sursa mentionata.

Social-democratii mai precizeaza ca daca va exista o diferenta semnificativa intre buletinele de vot din urne si numarul de semnaturi pe lista de prezenta la referendum, atunci PSD va sesiza organele de cercetare penala.

„In conditiile in care, dupa numararea voturilor, se constata o diferenta semnificativa intre buletinele de vot introduse in urna si numarul de semnaturi de pe lista de prezenta la Referendum, vom sesiza organele de cercetare penala. Totodata, s-a incalcat si se incalca, in continuare, in mod sistematic art. 1, alin. 2 din Decizia 72/D/14.05.2019 a BEC, in care se precizeaza ca presedintele sectiei de votare bareaza, in prezenta alegatorului, cu o linie orizontala, rubrica destinata semnaturii din lista electorala aferenta Referendumului”, completeaza PSD in comunicat.

PSD mai atrage atentia ca „dreptul de a opta, al cetateanului, pentru votul la referendum, este grav viciat”.

„Legea trebuie aplicata fara interpretari personale si nu intr-o maniera subiectiva, prin urmare solicitam presedintilor de sectii de votare si operatorilor de tablete sa isi faca strict datoria, in conformitate cu deciziile si instructiunile Biroului Electoral Central”, a conchis sursa mentionata.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: