PSD, speriat rau de un eventual referendum pe justitie in ziua alegerilor europarlamentare. Acum nu mai vor sa asculte vocea poporului

politica

Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, a declarat, duminica, la Braila, ca din punctul sau de vedere in ziua alegerilor pentru Parlamentul European nu ar trebui sa se organizeze si un referendum.

„Cred ca alegerile europarlamentare de anul acesta sunt mai importante decat oricand. Cunosc decizia Curtii Constitutionale, din punctul meu de vedere, in ziua alegerilor pentru Parlamentul European nu ar trebui sa mai fie in desfasurare si un referendum pe orice tema, de orice fel. Nu comunic punctul de vedere al PSD, din punctul meu de vedere, ziua de 26 mai trebuie sa fie ziua alegerilor pentru Parlamentul European, fara alt tip de manifestari politice sau referendum”, a spus Rovana Plumb, intr-o conferinta de presa, informeaza Agerpres.

Ea a caracterizat Partidul Social Democrat ca fiind „cel mai pro-european partid”, subliniind ca temele care ar trebui abordate de social-democrati pana la alegerile pentru Parlamentul European ar trebui sa fie cu preponderenta cele europene.

„Consider ca, atata timp cat Romania este o tara pro-europeana si PSD este cel mai pro-european partid, cred ca trebuie sa lasam ziua de 26 mai, ziua in care romanii sa isi puna votul pe cei care intr-adevar sunt patrioti si pe cei care vor reprezenta cu cinste Romania in Parlamentul European. Cred ca temele pe care ar trebui sa le abordam sunt cele europene”, a adaugat Rovana Plumb.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: