In PSD vine un razboi ca-n Siria. Numarul parlamentarilor racolati de pucisti a crescut semnificativ: „Din PSD nu vor ramane decat ruine”

analize

Jurnalistul Dan Turturica anunta ca numarul parlamentarilor care il contesta pe Dragnea a ajuns la 75, mai multi decat a anuntat vicepresedintele Adrian Tutuianu. Acesta spusese ca se bazeaza pe 50 de parlamentari in lupta cu seful PSD.

„Mai multe surse din PSD confirma o cifra care i-a pecetluit soarta lui Dragnea. Se mai bazeaza doar pe 145 de parlamentari, din 220. 75 sunt oamenii adversarilor sai. De aceea nu indrazneste sa initieze o remaniere guvernamentala, care l-ar fi ajutat si sa puna un ministru al Justitiei mai distructiv, precum Nicolicea, dar si sa cumpere cu noi functii aliati care l-ar putea ajuta sa supravietuiasca ofensivei montate impotriva sa. De aceea priveste cu groaza si deciziile CCR care il obliga sa umble la legile respinse. Nu are majoritate, nu are cum sa le treaca din nou prin Parlament”, informeaza Turturica pe Digi24.

Iata explicatiile detaliate ale jurnalistului privind situatia din PSD:

„Adevarata miza a scrisorii grupului anti-Dragnea nu este o victorie in CEx. Nu in CEx poate fi dat jos Dragnea din fruntea partidului. Asta se poate intampla doar la Congres, iar pana acolo e cale lunga. Ar fi o demonstratie de forta, dar nu este obligatorie. CEx este important doar pentru ca trio-ul Stanescu-Tutuianu-Firea si restul sustinatorilor lor sa fie acoperiti statutar ca au facut totul ca la carte pentru a-si convinge colegii sa-l abandoneze pe Dragnea. Si pentru a avea o justificare pentru ce vor face daca nu il conving pe acesta sa demisioneze.

Forta frontului anti-Dragnea sta, cu adevarat, in voturile pe care le controleaza in Parlament. Cand Stanescu, Badalau, Tutuianu, Ciolacu, Neacsu, Mocioalca, Rotaru, Firea si aliatii lor spun ca Dragnea trebuie sa demisioneze imediat, ce trebuie sa intelegem este ca acelasi lucru il vor spune si cei cativa zeci de parlamentari pe care ii controleaza.

Nu mai este demult un secret ca asa functioneaza cooperativa pesedista. In schimbul voturilor pe care le recolteaza in judetele lor, baronii partidului primesc dreptul de a-si impune in Parlament si in Guvern oameni care nu le ies din cuvant. Oameni cu schelete in dulap, cu vechime pe statele de plata ale baronilor locali. Le e frica de Dragnea, dar mult mai frica le e de cei care i-au sustinut, pentru ca le cunosc vulnerabilitatile.

La un semn, oastea baronilor va trece de la supunere totala fata de comandamentele sefului la PSD, la revolta. Isi vor descoperi principii si valori, daca li se cere. Vor face chiar si greva parlamentara pentru a protesta impotriva stilului autoritar al celui pe care l-au ascultat orbeste in ultimii trei ani.

Vor deveni, la comanda baronilor pocaiti, constiinte, voci ale ratiunii si soldati credinciosi ai interesului national! Asa cum au facut si Gabi Oprea, Micky Spaga si Eugen Nicolicea cand au votat Legea ”micii reforme” in justitie, care a grabit drumul spre puscarie a unora dintre ei. Niciun sacrificiu nu e prea mare daca patria le-o cere!

Acesta a fost scenariul si in ianuarie, cand fostul premier Tudose a fost la un pas de a-l detrona pe Dragnea. Chiar daca s-au infruntat in CEx, nimeni nu si-a facut iluzii ca ar putea castiga batalia acolo. Toti stiau ca din cauza celor 20 de presedinti de filiale numiti interimar si dependenti de sustinerea lui Dragnea va fi aproape impsobil sa obtina un vot majoritar de sustinere a premierului.

(…) Principalul aliat, din ianuarie, al lui Dragnea in lupta cu Tudose, Paul Stanescu, baronul de Olt, este acum chiar liderul miscarii impotriva sa. El, personal, s-a ocupat de colectarea de semnaturi pe scrisoarea scoasa la lumina azi. Asa se face ca, in afara unor baroni care l-au sprijinit si pe Tudose, in frontul anti-Dragnea au intrat si personaje precum Marian Neacsu, secretarul general al PSD, si Gabriela Firea. Daca la inceputul anului au preferat sa taca sau chiar sa il sustina pe Dragnea, in prezent sunt angajati total in razboiul cu el.

Despre motivele care i-au facut pe unii dintre cei mai loiali aliati ai lui Dragnea sa se intoarca impotriva sa, despre combinatia de frica pentru viitorul lor si de speranta ca vor castiga si mai mult daca isi sacrifica seful, am scrisdeja de mai multe ori. Ce este relevant, insa, pentru sansele lor de a castiga partida este ca i-au demonstrat deja lui Dragnea ca armata lor parlamentara ii asculta si ca nu va putea fi cumparata.

Asa se explica de ce liderul PSD nu l-a schimbat din functie pe Tudorel Toader. Desi se vorbeste intens, de cateva luni bune, de o remaniere guvernamentala, care ar fi trebuit sa-l inlocuiasca pe ministrul Justitiei cu cineva care sa-si asume Ordonanta privind amnistia si gratierea, ea nu a avut loc. De ce? Pentru ca Dragnea nu mai controleaza majoritatea parlamentara. S-a vazut la votul pentru modificarea Codului Penal, cand a trecut cu doar un vot in plus, si asta cu sprijinul minoritatilor.

Mai multe surse din PSD confirma o cifra care i-a pecetluit soarta lui Dragnea. Se mai bazeaza doar pe 145 de parlamentari, din 220. 75 sunt oamenii adversarilor sai. De aceea nu indrazneste sa initieze o remaniere guvernamentala, care l-ar fi ajutat si sa puna un ministru al Justitiei mai distructiv, precum Nicolicea, dar si sa cumpere cu noi functii aliati care l-ar putea ajuta sa supravietuiasca ofensivei montate impotriva sa. De aceea priveste cu groaza si deciziile CCR care il obliga sa umble la legile respinse. Nu are majoritate, nu are cum sa le treaca din nou prin Parlament.

Singura sansa a sefului PSD ar fi ca nucleul care ii cere public demisia sa se destrame. Din pacate pentru el, se pare ca semnatarii scrisorii au inteles ca daca dau inapoi si acum, Dragnea ii va executa pe toti, unul cate unul. Lucrurile au ajuns prea departe si nu mai e cale de intors. De aceea, joaca la rupere. Practic, mesajul lor pentru restul membrilor CEx este: alegeti intre Dragnea si guvernare!

In acest moment, initiatorii scrisorii poarta discutii cu toti nehotaratii si le transmit ca daca nu isi iau mana de pe Dragnea, PSD nu va mai avea o majoritate parlamentara pe care sa se poata baza. Mai multi senatori si deputati, in special din Timis si Caras Severin, vor trece imediat la partidul lui Ponta”, a explicat Turturica.

El a adaugat ca Dragnea ar putea ramane in functie, insa de PSD nu vor mai ramane „decat ruine”.

„Sunt sanse ca Dragnea sa mai ramana o vreme liderul oficial al PSD. Dar va fi sef peste un partid care va deveni teatrul unui razboi politic intern atat de distructiv incat la final nu vor exista invingatori. Daca sustinatorii lui Dragnea nu inteleg ca Romania nu isi permite ca liderul celui mai mare partid sa fie un cruciat impotriva interesului national, din PSD nu vor ramane decat ruine!”, a concluzionat Turturica.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: