PSD vs. PSD – Ziua motiunii: Ce calcule isi face fiecare tabara si cine pe cine sustine

politica

Motiunea de cenzura impotriva Guvernului Grindeanu este votata miercuri in plenul reunit al Parlamentului. Calculele sunt facute de ambele parti si amandoua lasa impresia ca detin cifra corecta. Si totusi, va pica sau nu Cabinetul Grindeanu?

Social democratii si reprezentantii ALDE spun ca au majoritate fara niciun fel de emotie, scrie Mediafax.

„Avem o cifra pe care v-am spus-o. Este cu varf si indesat o majoritate necesara ca motiunea sa treaca. (…) Am facut si socoteala inversa. Stim si care sunt care sunt cei care vor vota impotriva motiunii, deci ne-am asigurat ca lucrurile sunt in regula”, a venit raspunsul, cu o zi inainte de vot, din partea lui Calin Popescu Tariceanu.

Cei care puteau sa joace un rol decisiv, alesii UDMR, nu vor fi in sala la votul motiunii. Toate negocierile au picat odata cu retragerea proiectelor din dezbatere, in cursul zilei de marti.

Rand pe rand, proiecte ce vizau comunitatea maghiara prin alocarea de fonduri, numirea zilei de 15 martie, Ziua Comunitatii Maghiare sau pragul necesar pentru folosirea limbii materne in institutiile publice, au fost retrase din dezbatere. Iar odata cu ele a plecat si posibila sustinere din partea UDMR.

Ramasi fara UDMR-isti si cu amenintarea ca tabara Grindeanu va atrage de partea sa parlamentari PSD, social democratii pareau ca sunt la limita in ceea ce priveste majoritatea. Liderul formatiunii, Liviu Dragnea, spune insa ca „niciodata nu am avut calculele facute si cu UDMR”.

Ceea ce inseamna ca de joi PSD poate forma un nou Guvern.

Potrivit unor surse, exista deja o lista a PSD cu cine va face parte din viitorul Executiv, iar in locul lui Sorin Grindeanu ar ajunge prim vice-guvernatorul BNR, Florin Georgescu. Printre cei care raman pe functiile lor sunt: Sevil Shhaideh, Carmen Dan, Lia Olguta Vasilescu, Mihai Tudose si Rovana Plumb.

Si Tudorel Toader va ramane la Ministerul Justitiei, in timp ce ALDE ar urma sa-si pastreze portofoliile actuale. La Finante, postul ar urma sa fie ocupat de un nume care a mai detinut functia, Eugen Teodorovici. Diplomatul de cariera, ambasadorul Sorin Ducaru (care acum ocupa pozitia de Secretar General Adjunct pentru Provocari de Securitate din cadrul NATO) ar urma sa il inlocuiasca pe Gabriel Les la Aparare. Sorin Moisa si Simona Miculescu sunt alte nume vehiculate de apropiatii lui Liviu Dragnea pentru noul Executiv.

In momentul de fata, puterea are o majoritate care depaseste cu 14 alesi numarul necesar de voturi, 233, pentru ca motiunea sa treaca. Intrebat care este numarul disidentilor din coalitie, presedintele Senatului a spus marti ca in jur de 16-17. Ar ramane insa discutiile cu alesi din alte formatiuni, despre care nu se stie nimic sigur, dar care vor putea fi vazute la vot.

Victor Ponta, secretar general al Guvernului de la inceperea crizei, sustine ca nu sunt chiar atatia, doar vreo 13, dar suficient cat sa nu treaca motiunea de cenzura, bazandu-se probabil si pe absente sau alte negocieri.

„Eu sunt convins ca 13 voturi, cu siguranta, nu vor fi. Ceea ce e foarte urat, ceea ce ilegal, ceea ce doreste in PSD – nu poti da-ti dai jos propriul guvern negociind la bucata. Nu stiu sa se negocieze la bucata, dar sper sa nu se negocieze la bucata, ca e oribil. Dar mai sunt 19 ore in care poate sa fie gasita o solutie”, a declarat Victor Ponta.

Si tabara Grindeanu pare sigura pe victorie, in conditiile in care sedinta de Guvern programata pentru marti a fost amanata dupa motiune, in ziua de joi.

Motiunea de cenzura nu va fi votata in mod sigur de cinci parlamentari PSD de Timis:

deputatul Alfred Simonis
deputatul Bianca Gavrilita
senatorul Eugen Dogariu
senatorul Adrian Diaconu
deputat Adrian Pau
Judetut Caras-Severin este reprezentat de trei deputati si un senator PSD. Deputatul Ioan Mocioala, presedintele PSD Caras-Severin, nu a putut fi contactat, iar senatorul Ionut Chisalita, deputatul Luminita Jivan si deputatul Ion Spanu au precizat doar ca vor fi prezenti in sala miercuri, fara a spune cum vor vota.

Din Iasi se afla, in Parlamentul Romaniei, noua alesi. Lor le-a cerut Mihai Chirica, suspendat din partid, sa nu uite de promisiunea facuta in campania electorala si ca, daca ca Guvernul va pica, tot in Iasi se vor intoarce. Filiala judeteana, prin vocea liderului Maricel Popa, a anuntat ca alesii din Iasi vor vota motiunea de cenzura. Se pare insa ca fostul lider a avut un cuvant greu de spus.

” PSD nu are dreptul sa il lase pe presedintele Iohannis sa duca tara din nou spre un guvern de tehnocrati, cel mai dezastruos din ultimii 30 de ani! Votul meu se duce spre continuarea programului de guvernare asa cum a fost el propus si votat. In democratie nimeni nu are dreptul sa se tina cu dintii de o functie, indiferent care este aceasta! PSD a suferit prea mult pana acum din cauza orgoliilor, guvernarea sufera din cauza orgoliilor”, a declarat Silviu Macovei. Parlamentar PSD Iasi.

Alti doi alesi sunt plecati din tara si nu au participat nici la discutiile dintre parlamentarii din Iasi de duminica seara. Este vorba despre Nicolae Banicioiu si Vasile Cata. Raman cinci parlamenari PSD care nu au anuntat cum vor vota.

Tot pe lista favorabila lui Grindeanu se afla deputatul Victor Ponta. Un alt nume vehiculat este cel al lui Daniel Constantin, exclus recent din ALDE si care a fost vazut duminica dimineata la Palatul Victoria, unde a discutat cu premierul Sorin Grindeanu.

Alaturi de el ar putea veni si alti apropiati:

Damian Florea (demisionar din ALDE)
Eugen Durbaca (demisionar din ALDE)
Mircea Banias (demisionar din ALDE)
Sorin Campeanu (demisionar din ALDE)

Pe lista lui Grindeanu ar mai fi Alin Vacaru , parlamentar trimis in Legislativ de PSD Gorj. Acesta nu a semnat motiunea de cenzura. Un alt nume vehiculat este cel al lui Serban Nicolae, care a facut un apel la colegii sai sa poarte un dialog si sa nu mai caute dusmani in partid.

Eugen Teodorovici apare si in tabara lui Grindeanu, avand in vedere apropierea de Victor Ponta. Pe acelasi motiv ar mai fi Rovana Plumb, al carei nume apare in ambele tabere.

UDMR, PMP si USR au anutat ca nu vor fi in sala la votul pe motiunea de cenzura, in timp ce alesii PNL vor sta in banci, dar nu vor vota.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: