Puscariasul Nastase acuza PSD ca l-a abandonat pe puscariasul Dragnea: „Lipsa de solidaritate si de interes umanitar”

politica

Cu o zi inainte de Craciun, Adrian Nastase le reproseaza liderilor PSD ca dau dovada de „lipsa de solidaritate si de interes umanitar” fata de Liviu Dragnea.

„Liviu Dragnea a facut multe greseli in calitate de presedinte al PSD. Condamnarea lui pentru referendum si pentru cele doua salariate care lucrau si la partid poarta insa, fara indoiala, amprenta unei executii politice. Motivele, probabil, atat interne cat si externe.

Rezultatul s-a realizat – scoaterea lui de pe scena politica.

Ceea ce nu inteleg este insa tratamentul sau in penitenciar – lipsirea de dreptul de a munci, lipsirea de posibilitatea unui consult medical pentru problemele de sanatate, lipsa de transparenta in legatura cu infectarea sa cu covid-19, etc.

Si mai este un lucru pe care nu-l inteleg – lipsa de solidaritate si de interes umanitar pentru el din partea fostilor sai colegi de partid”, a scris Nastase pe blogul lui.

Niciun detinut bolnav de Covid-19 internat la Penitenciarul-Spital Jilava nu prezinta alterari ale starii de sanatate care sa necesite interventii medicale externe sistemului penitenciar, a transmis marti Administratia Nationala a Penitenciarelor (ANP). Precizarile ANP au venit in contextul in care presa a scris ca Dragnea ar urma sa fie transferat la o alta unitate medicala din tara.

„Componenta de diagnosticare si tratament in cazurile asociate actualului context epidemiologic este unitara si nediscriminatorie, fiind asigurata in conformitate cu prevederile legale, in mod gratuit, pentru toate persoanele private de libertate, precizeaza ANP, in contextul informatiilor recent vehiculate in spatiul public cu privire la procedura aplicata de sistemul administratiei penitenciare in gestionarea cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 la nivelul populatiei carcerale.

Posibilitatea solicitarii unor servicii medicale contra cost este prevazuta de art. 71, alin. (6) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor si a masurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal, respectiv de art. 145, alin. (1) din Ordinul nr.429/2012 privind asigurarea asistentei medicale persoanelor private de libertate aflate in custodia Administratiei Nationale a Penitenciarelor si este independenta de conduita stabilita la nivel de sistem pentru parcursul terapeutic specific cazurilor confirmate COVID-19”, mentioneaza ANP.

Referitor la aspectul monitorizarii medicale a persoanelor care au beneficiat de tratament specific, timp de 14 zile, in penitenciar-spital, ANP reitereaza informatiile comunicate public in data de 11 noiembrie a.c.: “Avand in vedere evolutia situatiei epidemiologice pe plan national si evaluarea modalitatii optime de gestionare a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 in randul persoanelor custodiate, pentru cresterea capacitatii Penitenciarului Spital Bucuresti-Jilava, in urma analizei efectuate de Administratia Nationala a Penitenciarelor, in temeiul Ordinului C.N.C.C.I. nr. 4649288/09.11.2020 si a art. 15 din Legea nr. 254/2013, Penitenciarele Ploiesti si Timisoara vor asigura custodierea persoanelor private de libertate care nu mai prezinta risc de contagiune dupa perioada de 14 zile de spitalizare in penitenciar-spital”.

Potrivit sursei citate, stabilirea unitatii de detentie pentru perioada de monitorizare post-tratament presupune analizarea criteriului proximitatii fata de penitenciarul care asigura executarea pedepsei privative de libertate, fiind vizat interesul superior al persoanelor condamnate.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: