Puterea care nu poluează: Viitorul începe azi

Puterea care nu poluează Viitorul începe azi

Trăim într-o lume în care aerul devine tot mai greu de respirat, verile mai fierbinți, iar resursele naturale mai fragile. În mijlocul acestei crize globale, energia verde nu mai este un moft, ci o necesitate urgentă. Este una dintre puținele soluții reale care pot schimba direcția în care se îndreaptă planeta.

Ce este energia verde ?

Energia verde este un tip de energie ce provine din surse naturale, fie că vorbim de lumina solară, fluxuri de ape, vânt sau chiar valuri, care generează energie mareomotrică.

Cel mai mare avantaj al acestora este că, în vreme ce ne oferă energia de care avem nevoie în viața noastră de zi cu zi, ele nu afectează mediul înconjurător într-un mod negativ, cum ar fi prin eliminarea gazelor cu efect de seră în atmosferă.

Cum funcționează energia verde ?

Fiecare tip de energie verde folosește un mecanism specific pentru a transforma resursele naturale în electricitate sau căldură.

Panourile fotovoltaice convertesc lumina soarelui direct în electricitate prin celule construite din materiale semiconductoare, de obicei siliciu. Acestea se amplasează pe acoperișurile clădirilor sau pe sol, orientate spre sud pentru un randament cât mai bun.

Hidrocentralele valorifică forța de curgere a apei pentru a pune în mișcare turbinele generatoare. Există atât baraje mari, cât și microhidrocentrale, adaptate pentru comunități mici sau facilități industriale.

În România, peste 30% din energia electrică provine din hidrocentrale, potrivit datelor ANRE.

Instalațiile specializate colectează resturi organice (alimente, materii vegetale, deșeuri animaliere), pe care le descompun în biogaz prin fermentație anaerobă. Biogazul alimentează generatoare de curent și centrale de cogenerare.

Centralele geotermale captează căldura naturală a pământului și o livrează sub formă de energie termică sau electrică. Aplicațiile variază: încălzirea locuințelor, spa-uri sau facilități industriale, acolo unde stratul de sol permite extragerea căldurii.

Energia mareomotrică și a valurilor rămâne mai puțin folosit la scară largă în România, întrucât implică investiții mari și infrastructură dedicată la țărmul mării. Tehnologia deservește în special proiecte pilot sau facilități izolate.

Tipurile de energie verde :

Energia solară funcționează prin panouri fotovoltaice sau termice, transformând radiația solară în electricitate sau căldură pentru apă menajeră. Beneficile fiind instalare rapidă, întreținere facilă, costuri reduse pe termen lung.

Energia eoliană are un mod de functionare datorita vântului care rotește paletele turbinei, iar un generator intern produce electricitate. Beneficile sunt reprezentate de zero emisii la operare, răspuns rapid la cerințe mari de consum într-o zonă bine amplasată.

Energia hidroelectrică se obține prin folosirea diferenței de nivel a apei. Apa pusă în mișcare acționează turbinele din baraje sau microhidrocentrale, iar acestea produc energie electrică. Printre beneficiile energiei hidroelectrice se numără producerea unui flux continuu de energie, un randament ridicat și predictibil,precum și integrarea ușoară în sistemul energetic național, datorită stabilității sale.

Energia din biomasă și biogaz se obține printr-un proces numit digestie anaerobă, în care resturile organice sunt descompuse în lipsa oxigenului, rezultând biogaz. Acest biogaz poate fi folosit ulterior pentru producerea de energie electrică sau pentru încălzire. Unul dintre cele mai importante avantaje ale acestui tip de energie este valorificarea deșeurilor locale, care sunt transformate în resurse utile atât pentru agricultură, sub formă de îngrășământ natural, cât și pentru industrie, contribuind astfel la protejarea mediului și la dezvoltarea durabilă.

Energia geotermală valorifică forța naturală a Pământului, captând căldura din adâncuri sau apa fierbinte din subsol pentru a produce energie. Prin acest proces inteligent, se reduce dependența de combustibilii convenționali, oferind o alternativă curată și eficientă. Printre marile sale avantaje se numără siguranța stocului energetic, nivelul scăzut al emisiilor poluante și costurile reduse de exploatare pe termen lung.

Energia din deșeuri, cunoscută sub denumirea de waste-to-energy, transformă ceea ce odinioară era considerat inutil într-o resursă valoroasă. În instalații moderne și atent controlate, deșeurile solide municipale sau industriale sunt procesate prin ardere, iar căldura rezultată este convertită în energie electrică și termică. Astfel, această tehnologie oferă o soluție inteligentă cu dublu impact: diminuează semnificativ volumul deșeurilor și, în același timp, produce energie. Totuși, beneficiile vin la pachet cu o mare responsabilitate – respectarea riguroasă a standardelor de emisii, monitorizarea continuă a proceselor și utilizarea tehnologiilor de ultimă generație sunt esențiale pentru protejarea mediului. Printre avantajele majore se numără reducerea presiunii asupra gropilor de gunoi, valorificarea unei surse de energie altfel pierdute și integrarea eficientă în politicile locale de management al deșeurilor.

Energia mareomotrică și a valurilor valorifică forța naturală a apelor aflate într-o mișcare continuă. Instalațiile speciale transformă energia generată de maree sau de unduirea valurilor în electricitate curată și sustenabilă. Printre marile sale avantaje se numără faptul că este o sursă extrem de previzibilă în regiunile potrivite și poate funcționa neîntrerupt, zi și noapte, oferind o alternativă stabilă și prietenoasă cu mediul.

Avantaje in energia verde sunt reprezentate de:

Reducerea semnificativă a emisiilor poluante (CO2, oxizi de azot etc.), deci alinierea la standarde ESG și SSM , control mai bun asupra costurilor energiei, datorită prețurilor stabile sau diminuate în exploatare , imagine îmbunătățită pentru companie sau instituție, ceea ce atrage noi parteneri și investitori

Finanțare, subvenții și sprijin:

Statul și Uniunea Europeană susțin proiectele de energie verde prin:

Programe specifice, precum „Casa Verde”, care oferă suport financiar pentru instalarea de panouri solare sau pompe de căldură;

Granturi și fonduri europene, ce vizează eficientizarea energetică și reducerea emisiilor de dioxid de carbon în companii;

Soluții de creditare cu dobânzi preferențiale propuse de diverse instituții bancare și linii speciale pentru investiții în infrastructura verde.

Programe de certificare și validare pentru proiecte eligibile la credite de carbon internaționale.

Energia verde in Romania

România dispune de un mix energetic robust: peste o treime din energia electrică națională care provine din surse hidroenergetice, la care se adaugă proiecte eoliene, solare, și biocentrale performante.

Autoritățile stimulează tranziția la economia circulară și decarbonizare, folosind reglementări și politici adaptate pentru a accelera adaptarea tehnologiilor curate la nivel național și local.

Schimbarea nu vine din rapoarte, strategii sau promisiuni, ci din alegeri concrete: ce energie folosim, ce susținem, ce cerem. Fiecare panou solar instalat, fiecare pas spre un consum responsabil este un vot pentru viitor. Energia verde nu este doar o soluție tehnică este o decizie morală.

Comentarii

Citește mai departe

Imprimarea 3D nu mai este doar o tehnologie de laborator sau un instrument pentru crearea de prototipuri din plastic sau metal. În prezent, ea deschide drumul către una dintre cele mai mari revoluții medicale ale secolului, oferind posibilitatea de a tipări organe umane funcționale. Imaginează-ți un viitor în care așteptarea unui transplant nu mai înseamnă […]
Un membru al familiei lui Erfan Soltani, primul protestatar iranian condamnat la moarte, a declarat că nu știe dacă acesta mai este în viață, după ce termenul limită pentru execuția sa a expirat fără nicio veste din partea autorităților. Soltani, în vârstă de 26 de ani, angajat al unui magazin de haine, a fost arestat […]
Militari francezi vor participa la o misiune militară în Groenlanda alături de alte țări europene, a declarat AFP miercuri, citând armata franceză, fără a oferi detalii suplimentare, scrie Le Figaro. Suedia și Germania au anunțat în aceeași zi că vor trimite câțiva militari pe această insulă care a atras atenția președintelui american Donald Trump, în […]
Ministrul de externe al Danemarcei, Løkke Rasmussen, a declarat, miercuri, că există în continuare un „dezacord fundamental” cu președintele Donald Trump privind Groenlanda, după discuții la Washington cu vicepreședintele JD Vance și secretarul de stat Marco Rubio, potrivit Associated Press. Miniștrii de Externe ai Danemarcei și Groenlandei au declarat că nu sunt de acord cu […]
Agenții FBI au percheziționat miercuri locuința unui reporter de la Washington Post, în cadrul unei anchete privind scurgerile de informații privind un contractor al Pentagonului acuzat că a furat informații clasificate, a anunțat Departamentul de Justiție. Jurnalistei Hannah Natanson, care a relatat despre transformarea guvernului federal de către președintele Donald Trump, i-au fost confiscate un […]