Putin declara ca printre refugiatii afgani ar urma sa fie si „combatanti deghizati”. Cere Vestului sa „stavileasca” afluxul de refugiati din Afganistan

externe

Presedintele rus Vladimir Putin a indemnat duminica la stavilirea afluxului de refugiati din Afganistan, printre care s-ar putea ascunde „combatanti deghizati”, in urma preluarii puterii in aceasta tara de catre talibani, informeaza AFP si TASS, citate de Agerpres.

„Partenerii nostri occidentali cer cu insistenta primirea de refugiati in tarile din Asia Centrala, pana cand acestia vor obtine viza pentru SUA sau pentru alte tari”, a declarat Putin in timpul unei reuniuni cu responsabili ai partidului puterii, Rusia Unita.

„Insa cine ar putea fi (ascuns) printre acesti refugiati, cum se poate sti?”, a subliniat el, apreciind ca „sute, chiar sute de mii sau poate milioane” de persoane ar putea dori sa fuga de pe teritoriul afgan.

Mai multe foste republici sovietice din Asia Centrala au o frontiera comuna cu Afganistanul si Rusia, iar „combatanti deghizati in refugiati” ar putea ajunge pe teritoriul rus, a subliniat Vladimir Putin.

Rusia „nu vrea aceste aceste elemente provenind din Afganistan sau din alte tari”, a insistat presedintele rus, amintind ca tara sa a luptat in Caucaz impotriva unei gherile jihadiste vreme de mai multi ani.

Afganistanul va face luni obiectul unor discutii in cadrul summitului online al Organizatiei Tratatului de Securitate Colectiva (OTSC), o alianta militara ce reuneste mai multe foste republici sovietice, condusa de Rusia.

Vineri, Vladimir Putin a subliniat deja ca „este important sa fie impiedicata infiltarea de teroristi pe teritoriile tarilor vecine” Afganistanului, „inclusiv a celor care se dau drept refugiati”.

Presedintele rus a mai declarat vineri ca alte state nu ar trebui sa impuna Afganistanului propriile lor valori, iar faptul ca talibanii au preluat aproape in intregime controlul acestei tari este o realitate de care trebuie sa se tina cont pentru a nu se ajunge la o ”prabusire” a statului afgan.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: