Putin pregateste un nou furt de teritoriu: Osetia de Sud va „decide” unificarea cu Rusia in vara

analize

Anatoli Bibilov, presedintele autoproclamatei republici a Osetiei de Sud, a anuntat convocarea unui ‚‚referendum’’ pentru ca aceasta sa devina parte a Federatiei Ruse.

Osetia de Sud, care apartine din punct de vedere legal Georgiei, dar de sub controlul careia s-a rupt cu ajutorul trupelor rusesti, va lua oficial decizia la referendumul desfasurat pe 17 iulie, scrie Reuters care citeaza agentia rusa TASS.

Micul teritoriu populat de aproximativ 60.000 de oameni va deveni mai mult ca sigur parte a Rusiei, care il controleaza in totalitate. De altfel, cei mai multi dintre oseti au cetatenie rusa, in conditiile in care aceasta a fost acordata pe scara larga dupa 2008.

Votul este doar o formalitate si vine in conditiile in care Rusia are nevoie de o ‚‚victorie’’ de imagine in conditiile in care razboiul din Ucraina merge prost pentru ea, cu pierderi grele si un relativ echilibru pe teren.

Osetia de Sud si-a proclamat prima data independenta fata de Georgia in 1991, inainte de caderea Uniunii Sovietice. Autoritatile de acolo au reusit sa scape de sub controlul georgian cu ajutorul trupelor ruse, dupa un razboi finalizat in 1992.

In 2008, conflictul a reizbucnit, ducand la invadarea Georgiei de catre Federatia Rusa si la eliminarea oricarei influente georgiene din regiune.

O alta regiune georgiana, Abhazia, si-a reproclamat la randul sau independenta garantata de rusi in acel moment. Zeci de mii de etnici georgieni au fost epurati etnic din acele regiuni si nu au mai putut reveni.

Aceasta independenta a fost recunoscuta de guvernul de la Moscova. Desi invinsa, Georgia nu a recunoscut niciodata secesiunea acestor regiuni si le considera parte a teritoriului sau, asa cum le considera aproape toate statele lumii, cu exceptia unui numar mic de aliati ai rusilor. Guvernul georgian a catalogat drept ‚‚ilegal’’ votul pentru alipirea Osetiei de Sud la Rusia.

Osetii sau osetinii – cunoscuti si sub numele de alani – sunt mai numerosi in Osetia de Nord, care este o republica din interiorul Federatiei Ruse si a ramas asa de la crearea sa. Acolo locuiesc peste 700.000 de oameni, cei mai multi in orasul Vladikavkaz. Liderul republicii Osetia de Sud spune ca isi doreste ca osetii sa traiasca intr-un singur stat si exclude revenirea la Georgia.

De-a lungul timpului cei care au condus mica republica separatista au cerut in repetate randuri aderarea oficiala la Rusia, desi oricum era de facto parte din cel mai mare stat din lume. Putin a amanat insa integrarea pana la momentul oportun, care le poate aduce un plus in ochii propriilor cetateni care vad ca Rusia se mareste din nou dupa anexarea Crimeei de la Ucraina in 2014.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: