externe

Putin, reactie nervoasa la adresa unui veteran foarte in varsta chiar la parada de 9 Mai. Veteranul, aproape sa izbucneasca in lacrimi – Video

Presedintele Rusiei, Vladimir Putin, a avut o reactie nervoasa la adresa unui veteran de razboi, aflat chiar in primul rand la prezidiul din Piata Rosie, in timpul ceremoniei de 9 Mai.

Inainte de a ajunge la locul sau la prezidiu, Putin a tinut sa dea mana cu toti veteranii aflati in primul rand de pe scena. Desi sunt foarte in varsta, veteranii s-au ridivcat in picioare cand Putin a ajuns in dreptul lor. Un veteran foarte entuziasmat l-a prins de mana pe Putin si a uitat sa ii mai dea drumul. Putin a facut un pas mai departe si apoi s-a intors nervos si i-a aratat veteranului cu degetul ca trebuie sa-i dea drumul.

Presedintele rus Vladimir Putin a declarat luni ca „interventia” Rusiei in Ucraina a fost necesara, pentru ca Occidentul „se pregatea sa ne invadeze pamantul, inclusiv Crimeea”, informeaza Reuters.

Potrivit lui Putin, fortele armate si voluntarii rusi care lupta in regiunea Donbas din Ucraina lupta pentru Patria lor. „Voi luptati pentru Patria voastra, pentru viitorul ei”, a declarat Vladimir Putin in timpul discursului sustinut de la tribuna Kremlinului, in Piata Rosie. „Garzi de mercenari se lupta impotriva noastra”, s-a plans Putin.

„Moartea fiecarui soldat si ofiter este dureroasa pentru noi. Statul va face totul pentru a avea grija de familiile lor”, a asigurat Putin.

Presedintele rus si-a incheiat discursul cu indemnul lansat soldatilor din Piata Rosie: „Pentru Rusia, pentru Victorie, Ura!”.

Urmareste-ne si pe:
Mara Popescu

Share
Published by
Mara Popescu

Recent Posts

SUA anunta noi sanctiuni pentru transferurile de arme dintre Coreea de Nord si Rusia

Statele Unite au anuntat joi sanctiuni impotriva a doua persoane si trei companii din Rusia…

4 ore ago

Africa de Sud cere Curtii Internationale de Justitie sa ordone Israelului oprirea ofensivei in Rafah

Africa de Sud a cerut, joi, instantei superioare a ONU sa ordone oprirea ofensivei Israelului…

4 ore ago

SUA dezvaluie o propunere de relaxare a restrictiilor privind marijuana

Departamentul de Justitie al SUA a dezvaluit joi o propunere istorica de a reduce restrictiile…

4 ore ago

Patriarhul Bartolomeu I al Constantinopolului spune ca Papa Francisc va vizita Turcia anul viitor

Papa Francisc planuieste sa viziteze Turcia anul viitor pentru a marca aniversarea Primului Sinod de…

4 ore ago

CTP, enervat dupa ce l-a vazut pe Burduja complimentandu-se cu Piedone: „Vrea sa se dea bine pe langa Voiculescu-Varanu, in nadejdea ca mai pica ceva…”

Cristian Tudor Popescu ii face un portret deloc magulitor lui Sebastian Burduja, candidatul PNL la…

O oră ago