Putin s-a saturat: „Nu e NIMIC de discutat cu americanii”

news

Presedintele rus Vladimir Putin a denuntat joi ‘pozitia neconstructiva’ a SUA care, spune el, au refuzat principiul unui schimb de delegatii cu Moscova pentru a discuta despre conflictul sirian, relateaza AFP si RIA Novosti.

‘Eu cred ca aceasta pozitie nu este constructiva si aparent la originea slabiciunii pozitiei americane este absenta unui plan (pentru Siria). In mod evident, nu e nimic de discutat pur si simplu’ cu americanii, a declarat Putin la Astana, capitala Kazahstanului, unde se afla intr-o vizita, conform imaginilor difuzate de televiziunea rusa.

‘Nu prea inteleg cum partenerii nostri americani pot critica actiunile Rusiei de combatere a terorismului in Siria, din moment ce resping dialogul direct privind chestiuni importante, cum ar fi reglementarea politica a conflictului’, a afirmat liderul rus, citat de Agerpres.

Rusia sustine ca a propus SUA ca o delegatie de oficiali americani sa se deplaseze la Moscova pentru a discuta despre criza siriana. In fata reticentei Washingtonului fata de aceasta initiativa, Moscova a propus apoi ca o delegatie rusa, condusa de premierul Dmitri Medvedev, sa plece in acelasi scop la Washington.

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat miercuri ca Statele Unite au refuzat ambele propuneri.

‘Ca sa fiu sincer, am spus ca aceasta nu ne intereseaza atat timp cat Rusia nu este pregatita sa contribuie intr-o maniera constructiva la efortul nostru de lupta impotriva gruparii Statul Islamic’, a confirmat miercuri Josh Earnest, purtatorul de cuvant al Casei Albe.

‘Rusia are propriile sale planuri (in Siria) si, in prezent, ea si le pune in aplicare singura’, a adaugat el.

In pofida esecului acestor tentative de dialog, responsabili militari de grad inalt din cele doua tari discuta prin videoconferinta pentru a evita orice incident aerian intre fortele aeriene ale celor doua tari in spatiul aerian al Siriei.

Un acord ar putea fi semnat ‘in zilele urmatoare’, a declarat miercuri la Washington un responsabil american din domeniul apararii, in finalul celei de-a treia sesiuni de discutii prin videoconferinta de la inceputul interventiei ruse in Siria la 30 septembrie.

Rusia sustine ca bombardeaza tinte ‘teroriste’, in special gruparea jihadista Statul Islamic, in Siria, in sprijinul regimului presedintelui Bashar al-Assad, unul din principalii sai aliati.

SUA se afla, la randul lor, in fruntea unei largi coalitii care bombardeaza Statul Islamic de peste un an in Siria si in Irak.

Aceasta ‘coabitare’ in spatiul aerian al Siriei, intr-un context de tensiuni internationale fara precedent de la incheierea Razboiului Rece, provoaca teama de incidente cu consecinte imprevizibile.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: