Radea degeaba. Comisia Europeana si Timmermans fac precizari dure dupa intalnirea cu Tariceanu

politica

Comisia Europeana a subliniat in mod repetat ca lupta impotriva coruptiei si asigurarea unui sistem judiciar independent, profesionist, sunt de o importanta primordiala, aceasta fiind de asemenea esenta monitorizarii in cadrul MCV, si acum este crucial pentru Romania sa-si intensifice eforturile si sa evite vreun regres fata de progresele obtinute, a declarat vineri, pentru Agerpres, un purtator de cuvant al executivului comunitar.

„In acest context, urmarim indeaproape si cu ingrijorare reformele judiciare si ale codurilor penale in Romania”, a apreciat purtatorul de cuvant. „Vom examina compatibilitatea legislatiei (romanesti n.red) cu normele relevante ale UE in domeniul legislatiei penale si cooperarii politienesti si a standardelor internationale”, a mai spus oficialul european.

Reactia executivului european survine in urma intrevederii pe care presedintele Senatului, Calin Popescu-Tariceanu, a avut-o in ziua anterioara la Bruxelles cu prim-vicepresedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans.

Acesta din urma a fost informat de oficialul roman cu privire la activitatile recente din parlamentul roman, respectiv reformele judiciare si ale codurilor penale, mentioneaza purtatorul de cuvant comunitar. ‘Noi, precum si alti parteneri internationali si state membre ale UE, am subliniat in mod repetat ca lupta impotriva coruptiei si asigurarea unui sistem judiciar independent, profesionist, este de o importanta primordiala’, subliniaza el.

”Tariceanu si Timmermans au discutat si despre stadiul Mecanismului de Cooperare si Verificare (MCV). Acest mecanism are la baza patru obiective, stabilite de la inceput, care nu s-au schimbat de atunci si inca nu au fost indeplinite. In ianuarie 2017, Comisia a transmis 12 recomandari practice pentru a ajuta Romania sa indeplineasca obiectivele in vederea inchiderii MCV. Din nefericire, progresele legate de aceste recomandari nu sunt inca suficiente si chestiuni anterior inchise au fost redeschise. Prim-vicepresedintele (Timmermans) i-a amintit presedintelui (Senatului roman) Tariceanu ca pentru Romania este acum crucial sa-si intensifice eforturile si sa evite vreun regres fata de progresele obtinute’, a conchis purtatorul de cuvant al CE.

Potrivit unui comunicat al Senatului, presedintele Senatului, Calin Popescu-Tariceanu, s-a intalnit joi, la Bruxelles, cu prim-vicepresedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, discutiile fiind axate pe Mecanismul de Cooperare si Verificare, riscurile pentru democratie si incalcarile drepturilor si libertatilor cetatenilor generate de protocoalele dintre Serviciul Roman de Informatii (SRI) si institutii din Justitie, respectiv pe necesitatea respectarii deciziilor Curtii Constitutionale.

Intrevederea la sediul Comisiei Europene a lui Tariceanu cu Timmermans, care este si responsabil pentru o mai buna legiferare, relatii interinstitutionale, statul de drept si Carta drepturilor fundamentale, a fost prilejuita de participarea la reuniunea informala a liderilor de partide reprezentate in Grupul ALDE din Parlamentul European.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: