Ministrul Apărării, Radu Miruță, a avut o întâlnire cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în marja Conferinței de Securitate de la München (MSC), discuțiile fiind axate pe consolidarea poziției României în arhitectura de securitate aliată și pe întărirea Flancului Estic.
Potrivit ministrului, dialogul a fost unul direct și aplicat, concentrat pe interesele României în contextul unui mediu de securitate tot mai complex.
„A fost un dialog direct, aplicat, concentrat exclusiv pe poziția și interesele noastre într-un context de securitate tot mai complicat. Am discutat clar despre întărirea Flancului Estic și despre rolul esențial al României în această arhitectură”, a transmis Miruță.
În cadrul întrevederii, ministrul a subliniat necesitatea unei abordări echilibrate în ceea ce privește distribuirea resurselor pe întregul Flanc Estic, de la Marea Baltică până la Marea Neagră.
„Flancul Estic înseamnă întregul segment de la Marea Baltică la Marea Neagră, iar resursele trebuie distribuite echilibrat pe toată această axă strategică. România trebuie privită ca un pilon central în regiunea Mării Negre”, a arătat acesta.
Ministrul a evidențiat că discuțiile de la München au fost orientate spre măsuri concrete, în contextul în care Europa își consolidează capacitățile de apărare, iar Alianța Nord-Atlantică rămâne fundamentul securității României.
„Europa își consolidează forța, NATO rămâne pilonul central al securității noastre, dar nimic nu este automat sau garantat. Stabilitatea și prosperitatea se construiesc prin decizii asumate, prin claritate și prin capacitatea de a acționa la timp”, a afirmat Miruță.
El a subliniat că, în contextul amenințărilor convenționale și al războiului hibrid, România trebuie să își consolideze capacitățile și să fie mai activă în procesele decizionale care vizează securitatea regională.
„România trebuie să fie mai puternică, mai pregătită și mai prezentă în deciziile care îi definesc securitatea. Avem parteneri puternici, avem argumente solide și avem responsabilitatea de a transforma această poziție într-un avantaj strategic pentru România”, a transmis ministrul.
Și ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a subliniat sâmbătă necesitatea utilizării fondurilor Uniunii Europene pentru sprijinirea capacităților de apărare ale NATO, în cadrul unei intervenții susținute la Conferința de Securitate de la München.
„Am subliniat necesitatea utilizării finanţării UE pentru nevoile de apărare NATO”, a transmis ministrul pe Facebook.
Șefa diplomației române a deschis sesiunea de lucru dedicată implicațiilor războiului cu sisteme autonome, inclusiv drone, alături de generalul Alexus Grynkewich, Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa (SACEUR) și comandant al forțelor americane din Europa.
Potrivit ministrului, sesiunea a reunit 35 de decidenți și experți din spațiul transatlantic, inclusiv reprezentanți ai industriei de apărare.
„Am menționat rezultatele de stimulare a industriei de apărare transatlantice cu ocazia NATO Industry Forum pe care l-am găzduit în București anul trecut, nevoia de coordonare diplomatică sporită pe Flancul Estic, oportunitățile pentru industria de apărare românească și a aliaților și importanța inovației tehnologice și a scurtării ciclurilor de inovare”, a arătat Oana Țoiu.
În marja conferinței, ministrul român de Externe a discutat cu generalul Grynkewich despre consolidarea securității în regiunea Mării Negre.
„Am discutat despre determinarea NATO pentru a întări descurajarea și apărarea în regiunea Mării Negre în cadrul oferit de misiunea NATO Santinela Estului/Eastern Sentry, lansată în vederea contracarării încălcărilor spațiului aerian aliat”, a precizat ministrul.
Sesiunea de lucru a fost moderată de Kristi Raik, directoarea Centrului Internațional pentru Apărare și Securitate din Estonia.
Astăzi, la Conferința de Securitate de la Munchen, am deschis lucrările sesiunii de lucru ”Implicațiile războiului cu sisteme autonome, inclusiv drone” împreună cu Alexus Grynkewich, Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa (SACEUR) și Comandantul forțelor americane din… pic.twitter.com/NuJNnqiQAs
— Toiu Oana (@oana_toiu) February 14, 2026