Raport militar ALARMANT din SUA: RUSIA are superioritate in fata NATO. Unde ar lovi Putin

externe

Mai multi experti americani din domeniul militar critica dur pozitia actuala a NATO in fata Rusiei. Ei sunt de parere ca Vladimir Putin poate invada si ocupa statele baltice in circa 30-60 de ore, fara ca Alianta Nord-Atlantica sa poata recurge la masuri foarte eficiente cu care sa contracareze politica agresiv-expansionista a Rusiei.

Potrivit raportului citat de publicatia Daily Mail, agresivitatea Rusiei i-a prins nepregatiti pe cei din NATO. Astfel, in cazul in care Rusia ar lansa un atac prelungit asupra a doua state baltice, Letonia si Estonia, tari membre NATO, reactia NATO impotriva armatei lui Putin ar fi foarte slaba mai ales din cauza faptului ca armamentul greu, asa cum sunt tancurile de lupta, e aproape absent pe teritoriul acestor tari.

Informatiile ingrijoratoare provin dintr-un studiu de profil facut in 2014 si 2015 de oficiali militari din SUA. Ei avertizeaza asupra faptului ca fortele terestre ale NATO nu pot face fata celor rusesti, care le-ar depasi numeric. Mai mult, nici suportul aerian venit din partea americanilor nu ar reduce prea mult handicapul aliantei militare in fata Rusiei.

Aceste tari sunt expuse cel mai mult pericolului de invazie din partea Rusiei, ele fiind la granita NATO cu acest stat. Imbunatatirea situatiei existente, avand in vedere necesitatea unor unitati de artilerie si baze aeriene, ar costa, potrivit expertilor americani, aproximativ 2,7 miliarde de dolari pe an.

Raportul ingrijorator, elaborat cu ajutorul unor specialisti din alte domenii, vine la o zi dupa ce presedintele SUA, Barack Obama, a propus marirea de patru ori a bugetului american alocat exercitiilor militare de pe continentul nostru si trupelor din Europa. Noua strategie americana pentru Europa a fost salutata de Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg. “Ar fi o contributie venita la timp si una semnificativa pentru eforturile NATO in privinta apararii si contracararii unor atacuri”, a declarat el.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: