Raspuns dur al Comisiei Europene la scrisoarea lui Tudorel. OUG-ul de salvare a lui Dragnea este in aer

news

Comisia Europeana a reactionat, luni, la scrisoarea transmisa de Tudorel Toader prin care ministrul sustinea ca ordonanta de urgenta pentru anularea sentintelor date de completurile de cinci judecatori este necesara pentru a fi pusa in acord cu decizia CCR.

Purtatorul de cuvant al Comisiei, Christian Wigand, atrage atentia Guvernului de la Bucuresti asupra faptului ca este important ca hotararile judecatoresti care au devenit definitive sa nu mai poata fi repuse in discutie si recomanda o consultare ampla cu sistemul judiciar inainte de a adopta o eventuala ordonanta de urgenta care sa introduca recursul in anulare pentru cei condamnati de completele de 5 judecatori de la Inalta Curte in perioada 2014-2018.

”Siguranta juridica, inclusiv respectarea hotararilor judecatoresti definitive (‘res iudicata’), este o componenta esentiala a statului de drept. Dupa cum a subliniat Curtea Europeana de Justitie, este important ca hotararile judecatoresti care au devenit definitive sa nu mai poata fi repuse in discutie”, a precizat Wigand.

”De asemenea, ar fi important ca autoritatile romane sa acorde timpul necesar unei consultari ample cu sistemul judiciar si sa evalueze cu atentie consecintele practice ale deciziilor Curtii Constitutionale si masurile care urmeaza sa fie luate”, a mai adaugat el.

Citeste si: Scrisoare foarte agresiva a lui Tudorel Toader catre Frans Timmermans. Guvernul va da ordonanta, recomandarile MCV sunt „disproportionate”

Purtatorul de cuvant al Comisiei Europene a mai subliniat ca este esential ca Romania sa revina la lupta impotriva coruptiei, sa asigure o justitie independenta si sa evite orice pas facut inapoi.

”Comisia urmareste indeaproape discutia din Romania despre posibilitatea adoptarii unei ordonante de urgenta privind recursul in anulare in urma a doua decizii ale Curtii Constitutionale. Comisia a mentionat deja prima decizie a Curtii, cea referitoare la completurile de 5 judecatori, in raportul MCV de anul trecut”, a mai spus el.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: