Razboiul hibrid. Cum a picat premierului Macedoniei de Nord in capcana a doi „umoristi” din Rusia

externe

Doi umoristi rusi, cunoscuti pentru farsele lor prin telefon, i-au intins o capcana premierului Macedoniei de Nord, Zoran Zaev.

care, in cursul unor conversatii cu presupusi politicieni straini, pare sa accepte sa plateasca mita si acuza Moscova ca finanteaza spioni in Balcani, transmite AFP, citata de Agerpres.

Marti, intr-o conferinta de presa, social-democratul Zoran Zaev a prezentat scuze, dar a exclus sa demisioneze, asa cum cere opozitia de dreapta.

El a convocat conferinta dupa ce pe internet au fost postate declaratii din trei discutii telefonice purtate intre august 2018 si aprilie 2019, si in care Zaev credea ca discuta cu presedintele de atunci al Ucrainei, Petro Porosenko, si cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

In realitate, el vorbea cu umoristii rusi Vladimir Kuznetov, alias ‘Vovan’, si Aleksei Stoliarov, alias ‘Lexus’, care le intind curse in mod frecvent unor responsabili politici, mai ales straini, tintele lor preferate fiind adversari ai Kremlinului.

Intr-una din acest discutii, falsul Porosenko propune sa joace rolul de intermediar intre biserica ortodoxa macedoneana si patriarhul de Constantinopol, Bartolomeu, care recunoscuse in ianuarie o biserica ucraineana independenta de Biserica rusa.

In conversatia respectiva, falsul Porosenko sustine ca a obtinut acest succes diplomatico-religios dupa ce i-a ‘dat personal bani lui Bartolomeu’. ‘In cazul meu, am platit 150.000 de euro. Pentru dumneavoastra este mai putin scump’, spune umoristul, mentionand suma de 100.000 de euro. ‘Excelent, nu va fi nicio problema’, raspunde Zoran Zaev.

Intr-o alta conversatie, crezand ca i se adresa lui Jens Stoltenberg, Zoran Zaev spune ca Moscova are ‘multi spioni in regiune’.

In conferinta de presa, el s-a declarat ‘victima deschiderii’ sale si a ‘unor impostori dintr-o tara cu orientare anti-NATO’.

Moscova a fost deranjata de aspiratiile pro-NATO ale lui Zaev, un pro-occidental convins, si s-a opus cu putere deciziei acestuia de schimbare a numelui tarii in ‘Macedonia de Nord’, decizie prin care s-a pus capat vechiului litigiu cu Grecia.
‘Lexus’ si ‘Vovan’ nu au fost la prima lor tentativa de acest fel.

Printre ‘victimele’ lor s-au mai numarat Elton John, fostul sef al diplomatiei britanice Boris Johnson, presedintele belarus Aleksandr Lukasenko sau premierul kosovar Ramush Haradinaj. In aprilie 2018, ei au afirmat ca l-au prins intr-o cursa pe presedintele francez Emmanuel Macron, dandu-se drept noul presedinte ucrainean Volodimir Zelenski.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: