Razbunarea lui Carmen Dan. Protestatara in scaun cu rotile, dosar penal pentru „violente”. Alti 23 de protestatari au dosare penale pentru ca au stricat mitingul PSD-Dragnea de la Galati

news

24 de protestatari care au participat pe 11 mai la un miting anti-PSD la Galati, in preajma manifestatiei convocata de Liviu Dragnea, s-au trezit cu dosare penale. Acestia au primit citatii pentru a se prezenta la Politie, ei avand calitatea de „faptuitor”.

Violeta Rosu, care pe 11 mai s-a aflat printre protestatari, a primit aceasta citatie pentru a se prezenta la Politie.

„La inceput am crezut ca e o gluma ca militia ancheteaza intr-un dosar penal 24 de protestatari (taman cei mai vocali si pasnici incepand cu OUG13) in legatura cu mitingul infractorului Dragnea de pe 11 mai de la Galati.

Sunt tare curioasa sa vad ce cale aleg sa ne bage mintile in cap si sa stam dracu’ pe la terase cum sta aproape tot romanul, sa nu ne mai preocupe soarta tarii”, a scris Rosu pe Facebook.

O alta protestatara, Denisa Fechete, a fost si ea convocata la Politie in acelasi dosar penal. Ea este acuzata de „violente” in conditiile in care este imobilizata intr-un scaun cu rotile.

„Sunt prima pe lista, prezint pericol social intr-un scaun rulant”, a declarat Fekete pentru Epoch Times Romania.

Protestatara a povestit ca a fost vizitata acasa de trei politisti.

„Am avut si eu ‘fericirea’ de a primi citatia si vizita a trei doamne de la Politia Bucuresti. A urmat … o .. sa zicem discutie, in urma careia a rezultat si o depozitie / declaratie. Doamnele politiste au fost extrem de uimite in momentul in care le-am spus ca nu ne-a legitimat nimeni, absolut nimeni la Galati.

Avand in vedere faptul ca in data de 10 august 2018 si dupa, am fost extrem de vizibila si activa, avand in vedere si faptul ca am depus plangere la Parchetul Militar, toata aceasta incercare de implicare a mea intr-un asa-zis dosar penal, nu este altceva decat o incercare absolut disperata a ciumei rosii de a ma intimida, de a pune presiune pe mine, de a incerca sa ma determine sa renunt … poate inclusiv la plangerea penala facuta – parte din dosarul 10 august.

Inca de la prima citatie primita de camarazii de lupta civica, din #rezist Galati,…m-am cam asteptat la o astfel de miscare din partea ciumei rosii. E simplu .. lovind in galateni si in noi cei din Bucuresti, ce am fost alaturi de ei, obtii o stare de tensiune, incertitudine si nu numai in cadrul miscarii civice #Rezist per total.

De ce ? E si mai simplu… grupul de rezistenti din Galati a fost este si va ramane cel mai activ, vizibil, dupa rezistentii din Bucuresti.

FFFFFFFF ciudate mi s-au parut o parte din intrebari…………. cine mi-a finantat deplasarea la Galati, de unde stiam despre eveniment, daca fac parte dintr-un partid politic sau o alta organizatie”, a mai spus Denisa Fechete.

Iata ce prevad articolele 371 si 373 din Codul Penal, in baza carora protestatarii de la Galati s-au ales cu dosare penale.

„Art 371 – Fapta persoanei care, in public, prin violente comise impotriva persoanelor sau bunurilor ori prin amenintari sau atingeri grave aduse demnitatii persoanelor, tulbura ordinea si linistea publica se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.”

„Art 373 – Impiedicarea, prin orice mijloace, a desfasurarii unei adunari publice care a fost autorizata potrivit legii se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda.”

Iata pentru ce protestatarii din Galati s-au ales cu dosare penale in urma mitingului PSD din 11 mai.

Ministrul de Interne Carmen Dan a anuntat imediat dupa evenimentele de la Galati ca protestatarii vor plati.

„Din anii ’90 nu au mai fost cazuri in care sa intalnim manifestatii si contramanifestatii in acelasi loc. (…) Asistam la acutizarea unor atitudini agresive si faptul acesta ne determina si pe noi sa tratam cu toata exigenta aceste abordari si vreau sa anunt ca vom fi foarte hotarati sa sesizam orice incalcare a legii de fiecare data cand vom constata ca am depasit acest plan al exprimarii intr-un mod civilizat, autorizat si legal.

Am solicitat rigoare in aplicarea legii, transparenta si exigenta tuturor structurilor din minister care au competente in planul ordinii publice.

In acest moment, structurile de politie si structurile de jandarmerie, cele care au intervenit, fac o evaluare serioasa, vizualizeaza imagini si identifica persoane pentru a putea face ceea ce dispune inclusiv Codul penal. Vor face demersul legal de a se sesiza din oficiu, de a sesiza parchetul competent deoarece cred ca este evident pentru toata lumea ca au depasit planul contraventional si au trecut in cel penal”, a spus atunci Carmen Dan.

Mai mult despre: ,


Comentarii: