Razbunarea Olgutei Vasilescu. Il da in judecata pe tanarul care a avut curajul sa-i denunte abuzurile: „Colegi de-ai mei au fost torturati de procurori”

politica

Primarul Craiovei, Lia Olguta Vasilescu, a declarat in legatura cu clasarea dosarului „Fatada” de catre Directia Nationala Anticoruptie (DNA) in care era urmarita penal pentru fapte de coruptie, ca nu va merge la CEDO, insa il va actiona in instanta pe unul dintre denuntatori.

„Nu voi merge la CEDO, pentru ca statul roman ar fi cel condamnat si din banii mei, ai dvs., ai tuturor cetatenilor se vor acorda despagubiri. Nu am nevoie de despagubiri financiare. Inca de acum un an de zile m-am adresat Sectiei speciale de investigare a magistratilor pentru a ancheta procurorul respectiv pentru abuzuri, inclusiv pentru acte de tortura. Singurul mod in care ma puteam apara a fost sa ma adresez acestei sectii speciale care daca maine se desfiinteaza sau cand doreste noul Guvern, va deveni o problema pentru toata lumea, pentru ca atunci cand sunt abuzuri facute de astfel de procurori, oamenii nu au unde sa se adreseze. Si bineinteles impotriva unuia dintre denuntatori ma voi adresa instantei, pentru ca e vorba de multi bani pe care i-am cheltuit cu avocatii, de hartuirea mea care continua si cred ca a venit momentul sa se termine toate aceste lucruri”, a declarat Vasilescu, marti seara, la TVR1, citata de Agerpres.

Citeste si: De ce s-a clasat. Interceptari anulate in dosarul Olgutei: „Lasa ca banii ii spal eu la firma, nu-ti fa griji dumneata” – Video

Olguta Vasilescu a mai spus ca a fost anchetata timp de 4 ani, pentru ca intr-o perioada in care la Craiova avea loc un Festival International Shakespeare, care este al treilea la clasa lui din lume, si unde veneau jurnalisti si mari actori din toata lumea, a chemat public, printr-o conferinta de presa, firmele din Craiova sa se alature demersului primariei de a schimba fata orasului, „de a varui practic niste fatade ale unor blocuri din zona centrala”.

„Au fost mai multe firme care s-au alaturat demersului nostru, unele firme nu au avut nicio legatura cu primaria niciodata. Nu am vrut altceva decat sa infrumusetez orasul si neavand posiblitatea la vremea respectiva sa organizeze o licitatie publica, am cerut sprijinul unor firme care nu pentru mine, ci pentru niste asociatii de proprietari au facut niste donatii la vremea respectiva. Au fost patru ani in care tot timpul am fost hartuita, mi s-a spus penala, a trebuit sa le explic oamenilor in ce a constat infractiunea intre ghilimele pe care eu am savarsit-o. Iata ca locuitorii Craiovei au inteles despre ce a fost vorba, pentru ca la toate alegerile din aceasta perioada am obtinut mult mai multe voturi decat contracandidatii mei. Dar viata mea fost sub lupa, in sensul ca am fost inregistrata tot timpul, inclusiv in mediul privat. Mai mult, au fost colegi de-ai mei care au fost saltati de pe strada, anchetati prin hoteluri, torturati. Dar iata ca dupa 4 ani DNA vine si isi recunoaste vina si primesc aceasta clasare”, a mai spus Olguta Vasilescu.

La randul sau, Petru Becheru, presedintele Asociatiei de proprietari „Romarta” din centrul Craiovei si cunoscut drept „denuntatorul Olgutei Vasilescu”, a declarat ca denunturile facute de reprezentatii marilor firme de constructii, ‘care aveau contracte cu Primaria Craiova si au fost santajate sa sponsorizeze, nu pot fi demonstrate’. „Cu toate ca toti ‘sponsorii’ au depus denunt impotriva Olgutei pentru ca au fost santajati sa sponsorizeze din banii obtinuti in urma contractelor cu Primaria Craiova, DNA a ignorat probele depuse de mine (inclusiv inregistrari cu Olguta) din care rezulta incontestabil ca ea este cea care a coordonat activitatea de santajare si vopsire ilegala cu scopul de a obtine aprecierea craiovenilor. Procurorii au ignorat ca blocul Romarta, al carui presedinte sunt in continuare, este vopsit pe jumatate (desi Urdareanu – UTi a dat bani pentru tot blocul); ca vopsirea s-a facut fara autorizatie; ca eu personal i-am scris Olgutei Vasilescu ca e nevoie de autorizatie pentru schimbarea culorii (blocurile vopsite sunt fie monumente istorice, fie in zona protejata a monumentelor istorice, deci era nevoie de autorizatie, iar verificarea respectarii autorizatiilor o face primarul); ca eu personal am fost supus la presiuni ca ca semnez contractul de sponsorizare (insa nu am semnat)”, a declarat presei Petru Becheru.

Directia Nationala Anticoruptie a dispus clasarea dosarului cunoscut drept „Fatada” in care primarul Craiovei, Lia Olguta Vasilescu, era urmarita penal, pentru ca le-ar fi cerut mai multor oameni de afaceri, care aveau contracte cu primaria, sa faca sponsorizari catre o asociatie non-profit pentru reabilitarea fatadelor blocurilor din centrul Craiovei, dar si pentru ca si-ar fi folosit influenta pentru obtinerea unor sume de bani pentru campania electorala din 2012.

Potrivit ordonantei de clasare a DNA remisa partilor, Vasilescu era cercetata pentru folosirea influentei in scopul obtinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, luare de mita si spalare de bani, iar procurorul de caz a dispus clasarea urmarii penale, motivand ca nu exista probe prin care sa se poata stabili ca aceasta „ar fi conditionat derularea in bune conditii a contractelor de Primaria Craiova de efectivitatea sponsorizarilor”.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: