Razbunarea Rusiei. Herson a fost bombardat la doua saptamani dupa ce rusii s-au retras. Zelenski: „Razbunarea celor care au pierdut”

externe

Cel putin patru persoane au fost ucise si 10 au fost ranite, joi, intr-un bombardament rusesc asupra orasului Herson, in sudul Ucrainei, de unde trupele Moscovei s-au retras in urma cu doua saptamani.

„Invadatorii rusi au deschis focul asupra unei zone rezidentiale folosind mai multe lansatoare de rachete. O cladire mare a luat foc”, a indicat pe Telegram Iarovslav Ianusevici, seful administratiei militare din Herson.

Presedintele Volodimir Zelenski a declarat ca atacurile  Rusiei asupra orasului Herson reprezinta un act de razbunare al invinsilor.

„Aproape in fiecare ora primesc rapoarte despre atacurile ocupantilor asupra orasului Herson si a altor localitati din regiunea [Herson]. Aceasta teroare a inceput imediat dupa ce armata rusa a fost fortata sa se retraga din Oblastul Herson. Aceasta este razbunarea celor care au pierdut.

Ei nu stiu cum sa lupte. Singurul lucru pe care il mai pot face este sa ne terorizeze [pe noi]. Ei recurg fie la teroarea energetica, fie la teroarea artileriei, fie la teroarea rachetelor; asta este tot ce a mai ramas din Rusia sub liderii sai actuali”, a subliniat Zelenski.

Zelenski a subliniat ca doar eliberarea teritoriului ucrainean de sub ocupatia rusa si garantii de securitate fiabile pot proteja poporul ucrainean de noi escaladari rusesti.

„Lucram cu partenerii nostri in fiecare zi pentru a realiza acest lucru. In curand vom avea vesti importante”, a promis el.

Corpurile a peste 400 de civili ucisi in timpul ocupatiei ruse au fost recuperate in regiunea Herson (sudul Ucrainei), a declarat joi procurorul general al Ucrainei, Andrii Kostin, citat de dpa.

In plus, noua incaperi descrise ca fiind camere de tortura au fost descoperite de cele 12 echipe de investigatie care cerceteaza in zona puternic minata, recent recucerita de armata ucraineana.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: