Reactia lui Georgescu la decizia CCR: „Am vrut ca Romania sa fie o Elvetie a Rasaritului/ Misiunea mea a fost indeplinita”

Calin Georgescu a declarat, marti seara, dupa ce CCR a decis sa-i respinga candidatura la Presedintia Romaniei ca „misiunea mea a fost indeplinita”.
„In aceasta campanie, in aceasta chemare, asa cum am numit-o, nu despre mine a fost vorba vreodata. Pentru mine ati contat voi, poporul, nu eu. Nu a fost si nu este vorba despre omul Calin Georgescu, putea fi oricare alta persoana. Sistemul nu accepta pe nimeni din afara lui. De aceea, eu am spus ca nu schimbam omul, ci schimbam sistemul. Practic, oricare dintre voi ar fi fost in locul meu ar fi putut ajunge Presedinte spunand adevarul si dorind binele acestei tari – desigur, insa, sistemul nu l-ar fi acceptat pe baza acestor idei si pe baza acestui discurs.
Pentru prima data in 35 de ani, eu alaturi de voi am venit si am spus adevarul, am vorbit despre coruptie, despre drepturile ingradite ale poporului, despre umilintele si nedreptatile la care suntem supusi si, cel mai important, am venit cu solutiile prin programul de tara «Hrana, Apa, Energie»”, a sustinut Calin Georgescu.
„Am fost si vreau sa raman un presedinte al pacii. Am vrut ca Bucurestiul sa fie capitala pacii si Romania sa fie o Elvetie a Rasaritului. Ca sa ajungem acolo este nevoie sa privim realitatea in ochi (…). Am spus ca vreau sa vina romanii de peste hotare inapoi acasa si cred ca acolo cred ca am suparat cel mai tare interesele Uniunii Europene, pentru ca ei nu va vor inapoi acasa, au nevoie de salahori in toate domeniile de activitate”, a mai spus Calin Georgescu.
El s-a plans apoi ca „sistemul este violent fizic si psihic”.
„Violenta sa vine din ura profunda pe care o are fata de poporul pe care trebuia sa il protejeze si nu sa il abuzeze. Violenta a inceput din interiorul sistemului catre popor si nu invers. Eu va multumesc tututor, stiu ca in inimile voastre arde sentimentul de nedreptate si este normal sa fie asa, dar sa fim sinceri si cu noi, am ajuns aici si din cauza noastra, a tuturor celor care am privit de la distanta, care ne-am bazat si i-am asteptat pe altii, in loc sa ne bazam pe noi”, a adaugat el.
„Misiunea de a schimba in bine apartine unei tari intregi, unui intreg popor, nu unui singur om. De aceea, am vorbit permanent despre o chemare unii cu altii si noi toti cu Dumnezeu. Libertatea presupune ca voi toti sa fiti liberi in constiinta. Alegerile corecte au fost mereu in mainile si inimile voastre si aici nu ma refer doar la alegerile electorale, ci la orice fel de alegere. Voi sunteti cei care trebuie sa alegeti ce va doriti pentru viitor si nadajduiesc din tot sufletul ca de acum sa o faceti cu toata constiinta voastra. Consider ca misiunea mea a fost indeplinita. Am expus demonul in toata hidosenia lui, prin tot ceea ce am putut face cu toata fiinta mea. Acum, odata ce vezi cum arata iadul, devine alegerea fiecaruia daca si face pactul cu diavolul sau daca ramane cu credinta in Dumnezeu”, a mai spus Calin Georgescu.
„Daca doriti sa sustineti orice persoana prin semnarea unor noi liste de candidatura, va rog sa o faceti cum va dicteaza constiinta. Pare ca in aceste momente, democratia si libertatea isi dau ultima suflare si, de aceea, au nevoie mai mult ca oricand sa aratam democratic si in pace ca alegerea noastra conteaza pana in ultimul moment”, a mai declarat Georgescu.
Curtea Constitutionala a decis marti sa mentina decizia BEC privind candidatura lui Calin Georgescu. Decizia este definitiva.
Contestatiile depuse in sprijinul candidaturii lui Georgescu au fost respinse cu unanimitate de voturi, a declarat Marian Enache, presedintele CCR.
„Prea putini oameni in strada, au stat pe retele sa dea like-uri”, s-a plans Anca Alexandrescu la Realitatea Plus.
„Rusine! Rusine! Rusine! Nu ne veti invinge! Deja poporul roman s-a trezit! Si va fi invingator!”, a reactionat si George Simion pe Facebook.
In fata CCR sunt cateva sute de persoane care protesteaza. Acestia scandeaza „Hotii, hotii!”, „Ultima solutie, inca o revolutie” si „CCR, o mizerie”.
Comunicatul CCR
”In sedinta din data de 11 martie 2025, Curtea Constitutionala, in cadrul atributiei privind respectarea procedurii pentru alegerea Presedintelui Romaniei, a luat in dezbatere 16 contestatii.
In urma deliberarilor, cu unanimitate de voturi, Curtea Constitutionala a respins contestatiile formulate impotriva:
– Deciziei Biroului Electoral Central nr.17D din 9 martie 2025 privind inregistrarea candidaturii independente a domnului Nicusor-Daniel Dan si a semnului electoral la alegerile pentru Presedintele Romaniei din anul 2025;
– Deciziei Biroului Electoral Central nr.18D din 9 martie 2025 privind respingerea inregistrarii candidaturii independente a domnului Calin Georgescu la alegerile pentru Presedintele Romaniei din anul 2025, precum si a semnului electoral.
Hotararile sunt definitive si se comunica Biroului Electoral Central.
Argumentele retinute in motivarea solutiilor pronuntate de Plenul Curtii Constitutionale vor fi prezentate in cuprinsul hotararilor, care se vor publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I”.
In sesizarea trimisa la CCR, Calin Georgescu a reclamat faptul ca, sub aspect procedural, la BEC nu au fost respectate toate conditiile legale privind cvorumul de prezenta, cel de vot si procedura de desfasurare a sedintei.
Georgescu mai spune ca Biroul Electoral Central a incalcat ‘flagrant’ legea prin decizia de respingere a candidaturii sale.
‘In pofida celor infatisate si incalcand in mod flagrant legea, BEC, prin decizia de respingere a inregistrarii candidaturii mele, nu a verificat, in niciun fel, indeplinirea cumulativa, pentru candidatura mea, a conditiilor de forma si de fond cerute de lege si actele adoptate in baza acesteia din urma, marginindu-se sa precizeze ca ‘nu poate da prevalenta analizei aspectelor formale ale prezentei candidaturi, in detrimentul celor fundamentale transate deja de Curte’, spune Georgescu.
Biroul Electoral Central a invalidat, duminica seara, candidatura lui Calin Georgescu la prezidentiale, fiind invocata decizia Curtii Constitutionale din luna decembrie, prin care au fost anulate alegerile din primul tur.
‘Biroul Electoral Central nu poate da prevalenta analizei aspectelor formale ale prezentei candidaturi, in detrimentul celor fundamentale transate deja de Curte. De altfel, daca Biroul Electoral Central nu ar analiza intreg contextul candidaturii, exista riscul ca, in lipsa unei investiri ulterioare a Curtii Constitutionale cu aceasta verificare, o candidatura afectata de fundamentale carente sa fie inregistrata si sa parcurga intregul proces electoral, pentru ca, in final, Curtea Constitutionala sa fie pusa in situatia infirmarii rezultatelor sufragiului pentru lipsa manifesta, preexistenta depunerii candidaturii, a unei conditii de inregistrare a acesteia’, se arata in decizia BEC.
In plus, spune BEC, candidatura lui Calin Georgescu nu intruneste conditiile de legalitate, intrucat acesta, ‘prin nerespectarea regulilor procedurii electorale, a incalcat insasi obligatia (…) de a apara democratia’, care se intemeiaza pe alegeri ‘corecte, integre si impartiale’.