Reactie taioasa a USRPLUS: „Domnu’ Orban, a sunat Dragnea sa nu-i mai furati discursurile. Si nu uitati ca USRPLUS fura frigiderele”

politica

Liviu Iolu, asistentul lui Dacian Ciolos si unul dintre liderii USRPLUS, a reactionat acid dupa ce Ludovic Orban a declarat la o sedinta a liberalilor ca „avem niste parteneri de guvernare care de multe ori parca nu s-au nascut aici. Nu i-am vazut la Ziua Drapelului national, nu i-am vazut la momente esentiale in celebrarea a tot ceea ce este simbol al natiunii romane, ca sa nu spun ca nu i-am vazut jurand pe Biblie si nu i-am vazut facand cruce”.

„Domnu’ Orban, a sunat Dragnea sa nu-i mai furati discursurile. Nu aveti curaj daca nu o bagati si pe aia cu Soros si nu uitati ca USR PLUS fura frigiderele etc. Si luati-l si pe Terhes in noul PNL, eventual spuneti mai repede ca va aliati cu Viktor Orban, Le Pen si Salvini sa salvati Europa de progresism”, a scris Iolu.

Presedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat ca liberalii trebuie sa sprijine valorile traditionale ale romanilor, precum familia, biserica, satul romanesc, comunitatea, context in care a afirmat ca PNL are niste parteneri de guvernare care de multe ori se comporta ca si cum nu s-ar fi nascut in Romania.

„Avem niste parteneri de guvernare care de multe ori parca nu s-au nascut aici. Nu i-am vazut la Ziua Drapelului national, nu i-am vazut la momente esentiale in celebrarea a tot ceea ce este simbol al natiunii romane, ca sa nu spun ca nu i-am vazut jurand pe Biblie si nu i-am vazut facand cruce. Noi suntem altfel, noi suntem un partid care este nascut din fibra poporului roman, un partid care tine cont de toata matricea componenta a personalitatii Romaniei, noi trebuie sa fim partidul care are forta si capacitatea de a apara fiecare roman, indiferent unde este el, ca este in Romania sau ca traieste in orice tara din Europa sau din lume”, a spus Orban, duminica, la sedinta de alegeri interne din cadrul Organizatiei PNL Bacau.

El a aratat ca liberalii trebuie sa sprijine valorile traditionale ale romanilor.

„De la 1875 PNL a fost motorul dezvoltarii Romaniei si asa trebuie sa ramanem in continuare, dar trebuie sa fim Partidul National Liberal, puternic ancorati in istoria noastra, in traditiile noastre, in obiceiurile specifice, in mentinerea identitatii si a personalitatii poporului roman. Trebuie sa fim un partid care sa fie puternic legat de biserica, un partid care sa promoveze morala crestina ca fundament al moralei publice. Noi trebuie sa fim un partid care sa sprijinim toate valorile traditionale ale romanilor, valori cum sunt familia, biserica, satul romanesc, comunitatea. Noi suntem un partid care nu are voie niciodata sa-si uite trecutul. Noi trebuie sa fim partidul care sa se bata, asa cum s-a batut Bratianu la negocierile pentru pace riscandu-si functia de prim-ministru pentru a apara interesele fundamentale ale Romaniei in fata oricarui partener atat de la nivel european, cat si de la nivel international. Noi trebuie sa promovam imaginea Romaniei, interesele Romaniei, sa transformam intr-adevar Romania intr-un partener respectat, apreciat, care sa aiba un cuvant greu de spus si un partener care sa aiba forta sa-si atinga fortele in parteneriatul pe care il avem atat la nivelul NATO, cat si UE”, a mai spus Orban.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: