Declarațiile recente ale șefului Institutul Ucrainean pentru Memorie Națională au reaprins una dintre cele mai dureroase controverse din istoria Europei Centrale și de Est, provocând un val de indignare în Polonia și readucând în prim-plan rănile încă nevindecate ale masacrelor din Volînia.
Într-un moment în care relațiile dintre Kiev și Varșovia sunt esențiale pentru stabilitatea regiunii, cuvintele lui Oleksandr Alfiorov au fost percepute nu doar ca o opinie istorică, ci ca o relativizare a unei tragedii care continuă să definească memoria colectivă poloneză, informează TVP World.
Într-un interviu acordat publicației ucrainene Ukrainska Pravda, Oleksandr Alfiorov a descris tragedia din Volînia drept un „mit al construirii statului” polonez, susținând că polonezii o percep mai degrabă prin prisma emoției decât a cifrelor. El a afirmat că, pentru majoritatea ucrainenilor, evenimentele reprezintă doar un episod local al istoriei.
Declarațiile au stârnit uimire la Varșovia. Replica a venit prompt din partea Institutul Polonez de Memorie Națională, instituția însărcinată cu investigarea crimelor comise în perioadele nazistă și comunistă. Într-o poziție categorică, IPN a descris masacrele ca fiind „un genocid săvârșit de naționaliștii ucraineni” și a respins orice încercare de a le relativiza prin artificii narative sau calcule politice.
Masacrele din Volînia, desfășurate în special în vara anului 1943, au reprezentat punctul culminant al unei campanii violente împotriva populației poloneze din regiunile aflate astăzi în estul Poloniei și vestul Ucrainei. Atacurile, atribuite în principal formațiunilor naționaliste ucrainene, sunt cunoscute pentru brutalitatea lor extremă.
Estimările indică faptul că peste 100.000 de civili polonezi, în majoritate femei, copii și bătrâni, au fost uciși. În același timp, mii de ucraineni au căzut victime represaliilor poloneze, cifrele variind între aproximativ 10.000 și peste 20.000, în funcție de sursă.
Disputa nu este doar una numerică, ci și conceptuală. Polonia a calificat oficial aceste crime drept genocid, în timp ce Ucraina le încadrează în contextul unei lupte pentru independență națională, într-o perioadă în care teritoriile ucrainene erau împărțite între Polonia și Uniunea Sovietică.
Controversa depășește sfera istoriei și pătrunde adânc în zona identității naționale. În Polonia, tragedia din Volînia este o rană deschisă, un simbol al suferinței colective și al nedreptății istorice. În Ucraina, însă, o parte a societății vede perioada respectivă prin prisma luptei pentru suveranitate.
Un punct sensibil îl reprezintă figura lui Stepan Bandera, unul dintre fondatorii Organizația Naționaliștilor Ucraineni. Pentru mulți polonezi, Bandera este asociat direct cu atrocitățile comise împotriva civililor. Pentru o parte a ucrainenilor, el rămâne un simbol al rezistenței naționale și al luptei pentru independență. Această diferență fundamentală de percepție face reconcilierea memoriei istorice cu atât mai dificilă.
În ultimii ani, politicieni polonezi cu orientări naționaliste, inclusiv actualul președinte Karol Nawrocki, fost șef al IPN, au readus în prim-plan această temă, insistând asupra clarificării și asumării trecutului. În paralel, Kievul a acuzat Varșovia că politizează subiectul și că îl folosește în disputele interne.
În pofida divergențelor, cele două state au făcut pași concreți spre dialog. După ani de dispute, Varșovia și Kievul au ajuns la un acord privind reluarea lucrărilor de excavare pentru recuperarea rămășițelor victimelor poloneze îngropate pe teritoriul actual al Ucrainei. Acest gest a fost privit ca un semn de deschidere și respect reciproc.
Totuși, declarațiile recente riscă să reactiveze tensiuni pe care diplomația încerca să le tempereze. Într-un context regional dominat de amenințări de securitate și de războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, unitatea dintre Polonia și Ucraina are o importanță strategică majoră.